STUDIU. Cel puţin 10 medicamente existente ar putea ameliora starea pacienţilor care au COVID-19

  • Cel puţin 10 medicamente utilizate în diferite tratamente şi terapii pot fi eficiente în prevenirea înmulţirii noului coronavirus în organism
  • Studiul a fost realizat de o echipă formată din oameni de ştiinţă din Statele Unite şi Franţa
  • Remdesivir este medicamentul cel mai aproape să primească aprobare după ce mai mulţi pacienţi s-au recuperat mai rapid
2791 afișări
Imaginea articolului STUDIU. Cel puţin 10 medicamente existente ar putea ameliora starea pacienţilor care au COVID-19

Cel puţin 10 medicamente existente ar putea ameliora starea pacinenţilor care au COVID-19, arată studiile

 

Cercetătorii au studiat proteinele umane care intră în contact cu virusul şi modul în care acestea interacţionează cu el. Apoi au căutat compuşi chimici care ar putea bloca virusul să interacţioneze cu proteinele din organism.

Dintre cei 47 de compuşi testaţi, 10 se regăsesc în medicamentele folosite pentru tratarea diferitelor boli.

Cercetătorii s-au grăbit să dezvolte terapii experimentale, dar au şi optimizat medicamentele existente pentru a începe tratarea pacienţilor care au COVID-19.

Un nou studiu publicat de Nature joia aceasta arată principalii candidaţi medicamentoşi.

Studiul a relevat de ce hidroxiclorochina se dovedeşte adesea că are efecte toxice asupra inimii. Medicamentul utilizat contra malariei se prinde de un receptor al celulei umane pe care o protejează de infectare. Dar în acelaşi timp afectează ritmul cardiac pentru că atacă o proteină esenţială din ţesutul cordului.

Echipa de cercetători a descoperit o substanţă chimică experimentală, PB28. Aceasta este de 20 de ori mai puternică decât hidroxiclorochina în vizarea receptorului, dar are afinitate scăzută pentru proteina cardiacă.

Hormonol de progesteron acţionează împotriva virusului, ceea ce ar putea pune în lumină motivele pentru care bărbaţii par a fi mai susceptibili la COVID-19 şi suferă mai des complicaţii severe.

Un alt compus care prezintă activitate antivirală este plitidepsina, folosită în terapia experimentală a cancerului. Noi teste pentru COVID-19 sunt conduse în Spania.

Remdesivirul de la Gilead este cel mai aproape de a primi aprobare spre a fi reglementat, după ce rezultatele au arătat că pacienţii s-au recuperat mult mai rapid după ce l-au utilizat.

Testele continuă pe măsură ce echipa de savanţi descoperă noi informaţii despre noul virus, relatează France 24.

 


Sursa foto: profimedia

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici