medicamente

O problemă veche din chimie, transformată într-o soluție. Descoperirea care ar putea revoluționa medicamentele

O nouă metodă chimică ar putea contribui la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente și mai sigure. Cercetătorii au descoperit cum pot înlocui atomii de carbon cu atomi de azot în structura unor compuși existenți, fără să folosească procedeele agresive necesare până acum.

SUA, Google și Meta investesc 1,8 miliarde de dolari pentru a ajuta AI să înțeleagă celulele

Guvernul Statelor Unite, Meta și Google se alătură organizației nonprofit Biohub într-un proiect de 1,8 miliarde de dolari care își propune să creeze cele mai ample seturi de date despre biologie de până acum. Scopul este ca inteligența artificială să poată înțelege mai bine modul în care funcționează celulele și să ajute la dezvoltarea unor medicamente într-un timp mai scurt.

Premiul Nobel pentru Chimie 2026, acordat cercetătorilor Henri Kagan și Kenso Soai. Au rezolvat un mister vechi de peste un secol

Premiul Nobel pentru Chimie 2026 a fost acordat cercetătorilor Henri B. Kagan și Kenso Soai pentru descoperirile lor privind efectele neliniare și autocataliza în sinteza organică asimetrică, a anunțat miercuri, 7 octombrie, Academia Regală Suedeză de Științe.

Alexandru Rogobete, întrebare incomodă adresată Oanei Gheorghiu după propunerea ca ministru. Programul de sănătate, „o rușine”

Alexandru Rogobete critică dur componenta de sănătate din noul program de guvernare propus de Siegfried Mureșan. Îi cere socoteală Oanei Gheorghiu, propusă la conducerea Ministerului Sănătății, pentru lipsa măsurilor concrete privind accesul la tratamente inovative.

Cât din noi este, de fapt, uman? Lumea invizibilă care trăiește în corpul nostru

Corpul nostru nu funcționează exclusiv datorită propriilor sale celule. Trăim în simbioză cu trilioane de microorganisme, de care depind unele dintre funcțiile esențiale ale organismului. Ele ne oferă capacități metabolice pe care celulele umane nu le au și participă la procese esențiale, comunicând permanent cu celulele noastre. Cercetările din ultimii ani au schimbat perspectiva asupra corpului uman și asupra rolului acestei lumi microscopice în felul în care funcționăm.

Ministrul Finanțelor anunță peste 2 miliarde de lei pentru sănătate: „Evităm un blocaj imediat al finanțării pentru servicii esențiale de îngrijire a românilor”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat joi retrimestrializarea a peste 2 miliarde de lei pentru sănătate, pentru a evita un blocaj al finanțării la începutul lunii octombrie.

Rogobete, despre reforma lui Bolojan: Datorii și lipsuri. „Ați confundat reforma cu tăierea”

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete spune că reducerea cheltuielilor nu înseamnă reformă și avertizează că finanțarea insuficientă a sistemului sanitar se traduce prin facturi amânate, datorii și lipsuri în spitale.

Anthropic colaborează cu un gigant farmaceutic european pentru dezvoltarea de noi medicamente

Novo și Anthropic au anunțat miercuri o colaborare pentru a accelera dezvoltarea de noi medicamente și de programe software bazate pe inteligență artificială.

Rogobete îi critică pe Bolojan și șeful CNAS: „Medicina nu se face cu aproximații. Sănătatea nu se reformează cu barda”

Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, îi critică pe premierul Ilie Bolojan și pe șeful CNAS, Horațiu Moldovan, și spune că reforma din sistemul de sănătate trebuie făcută prin investiții, nu prin tăieri.

Trump atrage industria farmaceutică în SUA. Europa riscă să piardă investiții și medicamente

Companiile farmaceutice avertizează că Europa riscă să piardă investiții în favoarea Statelor Unite, în timp ce administrația Trump a anunțat o serie de noi acorduri cu producătorii de medicamente.

Șeful CNAS, despre lipsa citostaticelor: Sunt discontinuități, nu o problemă de finanțare a Casei

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a declarat marți că există discontinuități în aprovizionarea cu unele medicamente, inclusiv citostatice, dar acestea nu sunt provocate de lipsa finanțării din partea CNAS.

Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, anunță schimbări în modul în care sunt monitorizate stocurile de medicamente din România. Ministerul vrea un sistem digital de alertare care să semnaleze din timp situațiile în care stocurile ajung la un nivel critic.

„Un părinte intră în farmacie și aude: Nu avem”. Rogobete cere soluții pentru tratamentele de epilepsie

„Nu avem.” Sunt două cuvinte pe care niciun părinte al unui copil cu epilepsie nu ar trebui să le audă când merge la farmacie după tratament. Alexandru Rogobete acuză probleme în aprovizionarea cu medicamente și spune că 21 de tratamente pentru epilepsie figurează în discontinuitate.

„Cancerul nu discriminează”. Victor Negrescu, mesaj dur după lipsa medicamentelor din spitale

Europarlamentarul Victor Negrescu atrage atenția asupra lipsei unor medicamente pentru bolnavii de cancer din spitalele din România și cere o implicare mai mare a Uniunii Europene.

Nu va mai avea cine să țină farmaciile deschise. Avertisment: România pierde câte un farmacist la fiecare 18 ore

România se îndreaptă spre o criză de personal în farmacii, în timp ce tot mai puțini tineri aleg să devină farmaciști. Între 2022 și 2025, numărul farmaciștilor a scăzut cu 1.478, deși numărul farmaciilor, drogheriilor și oficinelor locale de distribuție a crescut cu 208 unități. Admiterea din 2026 arată cât de puternică a devenit problema: la una dintre marile universități de medicină din țară s-au înscris doar 23 de candidați pentru 124 de locuri.

Un studiu arată o legătură surprinzătoare între căderea părului și medicamente de slăbit și diabet

Medicamentele populare pentru slăbit și diabet, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, pot avea un efect secundar nedorit. Un nou studiu arată că aceste medicamente pot cauza căderea părului.

La ce să se aștepte pacienții români după ce polonezii de la Polpharma au cumpărat Biofarm. „România este una dintre cele mai atractive piețe din regiunea CEE”

Tamás Uri, director general pentru Regiunea Europa Centrală și de Est în cadrul Grupului Polpharma, și Cătălin Vicol, directorul general al Biofarm, au împărtășit, într-un interviu acordat reporterului Mediafax, motivele care au stat la baza tranzacției de peste un sfert de miliard de euro, în urma căreia producătorii polonezi au preluat controlul companiei românești cu peste un secol vechime.

Trump anunță tarife vamale de 100% pentru medicamentele generice

Donald Trump a anunțat marți că medicamentele generice vor fi supuse unor tarife vamale de 100% începând cu august 2028, o măsură care, susține el, vizează relocarea producției farmaceutice în Statele Unite.

Medicii explică: de ce este atât de cald, cum să dormi pe caniculă și ce medicamente pot crea probleme

Al treilea val de caniculă al verii a ajuns în Italia, cu temperaturi de până la 43 de grade. Care sunt cauzele. Sfaturi pentru somn și medicamente.

Takeda marchează 245 de ani de tradiție japoneză, prin investiții în educație și sănătate în România

Compania biofarmaceutică Takeda marchează 245 de ani de istorie, încredere și inovație pentru viitor prin două inițiative care arată investiția în următoarea generație

Ce trebuie să conțină trusa medicală de vacanță? Sfaturile unui farmacist

Pregătirea bagajului pentru concediu nu înseamnă doar haine și documente. Un farmacist explică de ce trusa medicală de călătorie trebuie adaptată fiecărei persoane și fiecărei destinații.

Un asistent medical se droga cu fentanil furat din spital. Sistemul AI care trebuia să-l prindă a dat greș

Un software AI folosit de un spital din SUA pentru a depista furtul de medicamente nu a semnalat cazul unui asistent care a furat și consumat fentanil luni întregi.

Medicamente pentru boli neurologice, căutate cu ajutorul inteligenței artificiale

Oamenii de știință folosesc inteligența artificială (IA) pentru a accelera căutarea tratamentelor pentru afecțiuni neurologice care s-ar putea ascunde la vedere.

ARPIM: Românii așteaptă timp de peste trei ani pentru a avea acces la tratamente noi și eficiente. Dr. Radu Rășinar: „Sănătatea nu este considerată o prioritate”

Timpul de așteptare pentru ca românii să aibă acces la tratamente noi a crescut de la 800 de zile, în 2024, la 1.100 de zile, anul trecut, iar întârzierile nu sunt cauzate de crize politice sau economice interne sau externe, ci de faptul că „sănătatea nu este considerată o prioritate”, a declarat Dr. Radu Rășinar, președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), joi, cu ocazia prezentării raportului EFPIA, „Patients W.A.I.T. 2025”,

Producția de medicamente în UE va crește. Pacienții vor avea acces mai facil la medicamentele critice

Comisia Europeană salută, marți, noul acord politic referitor la regulamentul privind medicamentele critice. Consiliul UE, dar și Parlamentul european au ajuns, luni seara, la un acord privind acest aspect.

„Buy European” pentru medicamente. UE va favoriza producția europeană

Uniunea Europeană pregătește noi reguli prin care va favoriza producția europeană de medicamente esențiale și va încerca să reducă dependența de importurile de antibiotice, insulină, vaccinuri și alte tratamente critice din afara blocului comunitar.

Medicamente false vândute online în toată lumea, inclusiv în România: INTERPOL a confiscat 6,4 milioane de doze într-o singură operațiune

Medicamentele pe care le cumperi online pot fi falsificate, substandard sau chiar periculoase. INTERPOL a demonstrat-o din nou în martie 2026, când o operațiune desfășurată în 90 de țări - inclusiv România - a scos din circulație 6,4 milioane de doze de produse farmaceutice ilicite.

Apar medicamente mai ieftine pentru boli de ochi: Europa va economisi 747 milioane de euro

Companiile Sandoz, Biocon, Amgen și Celltrion vor comercializa versiunile biosimilare ale afliberceptului.

UE a avut un excedent comercial-record în 2025, de peste 220 miliarde euro, la produsele medicinale și farmaceutice. Cei mai mari exportatori și parteneri externi

Statele membre ale Uniunii Europene au exportat în 2025 produsele medicinale și farmaceutice cu valoare de aproximativ 221 miliarde de euro mai mare decât a celor importate, arată cifrele Eurostat date publicității luni.

Trump anunță tarife de până la 100% pentru unele medicamente importate

Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un ordin executiv care ar putea introduce tarife de până la 100% pentru anumite medicamente brevetate importate, scrie AP.

Serviciul Național de Sănătate din Anglia va oferi medicamente pentru slăbit la peste 1 milion de persoane

Serviciul Național de Sănătate din Anglia (NHS) va oferi medicamente pentru slăbit la peste 1 milion de persoane, menite să reducă riscul de infarct miocardic și accidente vasculare cerebrale.

Un paradox fiscal omoară încet industria farmaceutică românească: taxa clawback a fost menită să salveze producția de medicamente, dar, de fapt, o bagă în mormânt

Taxa clawback, introdusă pentru a controla costurile medicamentelor, a ajuns să fie considerată de industrie un obstacol major pentru investiții, după ce nivelul ei a urcat până la 32%.

Farmacist-șef din București, acuzat că a produs un prejudiciu de peste 11 milioane de lei / Medicamente lipsă și expirate, descoperite de anchetatori

Timp de aproape opt ani, un farmacist-șef ar fi gestionat defectuos stocurile de medicamente și ar fi mascat lipsurile prin acte false, susțin procurorii. Prejudiciul depășește 11 milioane de lei.

Alexandru Rogobete: Fac apel la calm. Nu recomand ca oamenii să-și facă stocuri de medicamente acasă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a îndemnat populația la calm în privința unei presupuse crize de medicamente în contextul conflictului din Orientul Mijlociu.

România a înregistrat exporturi-record de medicamente, dar importurile depășesc de trei ori vânzările / Paradoxul pieței de medicamente românești

O ciudățenie pe piața de medicamente românească: deși a crescut rata de export a medicamentelor românești, țara noastră rămâne dependentă de importurile de medicamente. În același timp, piața internațională de farmaceutice crește, deși consumul scade.

Alexandru Rogobete anunță înființarea unui grup de monitorizare a medicamentelor: „Nu vorbim despre o criză în acest moment, dar ar fi iresponsabil să ignorăm semnalele din piață”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat crearea unui grup care să verifice zilnic stocurile de medicamente și să prevină eventuale lipsuri din industrie.

Guvernul a aprobat o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate

Guvernul a aprobat, joi, o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate.

Un singur an, 16 medicamente noi, 7.000 de proiecte și primul plasture genetic testat pe oameni

350 de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu o boală rară. În 2025, cercetătorii au făcut pași importanți: 16 medicamente aprobate și primul pacient tratat cu un plasture genetic.

Progres major în medicină. Cercetătorii fac medicamente din metan

Gazul natural este una dintre cele mai abundente resurse energetice de pe Pământ. Este compus în principal din metan, împreună cu etan și propan. În prezent, este utilizată în principal pentru producerea de căldură și electricitate, un proces care eliberează gaze cu efect de seră.

Cele mai vândute medicamente din România

Nurofen, produs de britanicii de la Reckitt Benckiser, a fost cel mai vândut medicament fără rețetă (OTC) în trimestrul IV 2025, cu 11% cotă de piață și vânzări de circa 23 mil. euro, arată o cercetare de piață. Datele pentru ultimele trei luni din 2025 indică un efect puternic al sezonului rece, în condițiile în care majoritatea brandurilor din vârful clasamentului sunt destinate răcelii și gripei.