Studiul care spune de ce sunt copiii mai puţin afectaţi de formele simptomatice ale Covid-19

  • Un studiu realizat de Weill Cornell Medicine arată că micuţii cu vârsta sub zece ani au un nivel mai mare de anticorpi după ce au fost infectaţi cu coronavirus
  • Anticorpii sunt produşi în mod natural de organism în prezenţa unui virus, pentru a lupta împotriva acestuia şi a scăpa de el.
  • Cercetătorii au analizat peste 31.000 de teste serologice efectuate în New York între aprilie şi august 2020.
1233 afișări
Imaginea articolului Studiul care spune de ce sunt copiii mai puţin afectaţi de formele simptomatice ale Covid-19

De ce sunt copiii mai puţin afectaţi de formele simptomatice ale Covid-19. Studiu. Micuţii cu vârste sub 10 ani produc mai mulţi anticorpi

Potrivit unui studiu realizat de Weill Cornell Medicine şi publicat luni, copiii cu vârsta sub zece ani au un nivel mai mare de anticorpi după ce au fost infectaţi cu coronavirus decât adolescenţii şi adulţii, notează Le Figaro.
 
Această lucrare, publicată în revista ştiinţifică Jama, ar putea oferi o parte din răspunsul la o întrebare încă studiată în mod activ de oamenii de ştiinţă: de ce sunt copiii mai puţin afectaţi de formele simptomatice ale Covid-19?
 
Anticorpii sunt produşi în mod natural de organism în prezenţa unui virus, pentru a lupta împotriva acestuia şi a scăpa de el. Cercetătorii au analizat peste 31.000 de teste serologice (măsurând prezenţa anticorpilor în sânge) efectuate în New York între aprilie şi august 2020. S-au concentrat asupra celor care au fost pozitive şi care indicau astfel o infecţie precedentă cu COVID-19. Conform rezultatelor , copiii cu vârsta cuprinsă între unu şi zece ani au dezvoltat un nivel mediu de anticorpi IgG (pentru imunoglobuline G, clasa de anticorpi prezenţi cel mai mult în sânge), „semnificativ mai mare” decât la adulţi.
 
În plus, cele mai scăzute niveluri de anticorpi IgG au fost observate la adulţii tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani, înainte de a creşte odată cu vârsta, din motive „care rămân neclare”, potrivit autorilor. Au fost efectuate analize suplimentare asupra unui număr mai mic de probe de sânge prelevate de la copii, adolescenţi şi adulţi tineri, pentru a compara mai bine răspunsul imun dintre aceste populaţii. Nivelul mediu al anticorpilor IgG s-a dovedit a fi de două ori mai mare la copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 10 ani decât la adolescenţi (11-18 ani), care, la rândul lor, prezentau un nivel de două ori mai ridicat de anticorpi decât tinerii adulţii (19-24 ani).
 
Rezultatele noastre sugerează că diferenţele în manifestările clinice ale Covid-19 la pacienţii copii, comparativ cu cele la pacienţii adulţi, s-ar putea datora parţial unui răspuns imun legat de vârstă,” scriu autorii cercetării. ”Datele noastre pot explica parţial nivelul general mai scăzut al simptomelor şi cazurile severe de boală la copiii infectaţi,” adaugă aceştia. 
 
Un alt punct de remarcat: testele serologice s-au dovedit a fi pozitive pentru o proporţie similară de copii şi adolescenţi decât adulţii. Acest lucru sugerează că cei mici, deşi suferă mai puţin din cauza acestei boli, “ar putea să reprezinte un important rezervor de transmitere a maladiei COVID-19,” notează autorii studiului.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici