Video Un paradox: un producător de echipamente pentru medici are vânzări în scădere, pentru că spitalele cer produse care nu se fabrică în România

  • Unii furnizori de măşti de protecţie au scăderi ale vânzărilor în această perioadă
  • Spitalele fac licitaţii de măşti şi combinezoane care nu se fac în România, spun antreprenorii
  • În România sunt 388 de fabrici ce produc echipamente de protecţie pentru diferite domenii
8515 afișări

Unii producători de echipamente de protecţie din România se confruntă cu scăderi ale cererilor din partea clienţilor, în ciuda faptului că spitalele au nevoie ca de aer de astfel de produse. Acesta este cazul firmei Coral 33 All Prod din Prahova, care are 30 de angajaţi şi afaceri anuale de 2 milioane de euro.

”Nu ne-a contactat nicio autoritate. Nu lucrăm pentru spitale. Spitalele, v-am zis, scot la licitaţie. Ei cer produse care nu se găsesc în piaţă. Ei cer combinezoane care nu se fac în România, cer măscuţe care nu se fac în România. Ce fabricăm noi sunt măscuţe reutilizabile din pânză care, mă rog, nu sunt preferate de ei”, a declarat Valentin Brăguţă, directorul general al firmei.

Compania se ocupă cu producţia şi distribuţia de echipamente de protecţie individuale şi produce măşti cu 2 straturi, 3 pliuri, reutilizabile. Directorul companiei spune că, în prezent, comenzile din partea clienţilor au scăzut.

România are 388 de fabrici care produc echipamente de protecţie pentru diferite domenii, inclusiv pentru sectorul medical. Acestea formează o piaţă de aproape 500 de milioane de lei şi au împreună 4.500 de angajaţi, potrivit datelor Ziarului Financiar. Cu toate acestea, Guvernul a acordat contracte în valoare de peste 180 de milioane de lei unor firme care importă astfel de produse din alte state.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici