3 lecţii de viaţă desprinse din autobiografia lui Will Smith

  • La 27 de ani, Will Smith era primul muzician rap care câştigase un premiu Grammy, milionar, falimentar, apoi actor celebru, care a intrat în istorie pentru cea mai lungă serie de blockbustere consecutive cu recorduri de încasări.
  • Dezvăluirile lui Will Smith au fost atât de şocante pentru unii fani încât în Statele Unite a fost lansată o petiţie publică pentru a-l opri pe actor să mai facă dezvăluiri despre viaţa sa.
9144 afișări
Imaginea articolului 3 lecţii de viaţă desprinse din autobiografia lui Will Smith

3 lecţii de viaţă desprinse din autobiografia lui Will Smith

În urmă cu trei ani, Will Smith anunţa pe conturile personale de social media că începe lucrul la prima sa carte autobiografică. Pentru acest demers, vedeta hollywoodiană s-a parteneriat cu Mark Manson, unul dintre cei mai bine vânduţi şi nonconformişti autori de literatură motivaţională, tradus în peste 50 de limbi.

Cred că este cel mai bun volum de memorii pe care l-am citit în viaţa mea” spunea Oprah Winfrey despre Will, cartea autobiografică scrisă de Will Smith împreună cu Mark Manson, publicată de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei.

Această carte a însemnat pentru Will Smith şi Mark Manson o muncă susţinută vreme de 3 ani. „Cât timp am scris împreună la Will, am petrecut zeci de ore cu Will Smith în conversaţii sau observându-l cum munceşte. Şi, pe lângă faptul că mi-a împărtăşit nişte experienţe de viaţă grozave pentru carte, mi-a spus şi multe lucruri care m-au influenţat personal”, recunoaşte Mark Manson.

Unul dintre autorii celebri de literatură motivaţională şi cu zeci de milioane de volume vândute în toată lumea, Mark Manson se declară cucerit de lecţiile profunde de viaţă care pot fi desprinse din biografia lui Will Smith. Etalând o imagine total diferită de cea publică, actorul american se confesează şocant, fără reţinere în faţa cititorilor săi, iar rezultatul este o imagine complexă, similară cu o reinventare a lui Will Smith în spaţiul public. Iată 3 lecţii neaşteptate de viaţă desprinse din Will, autobiografia actorului scrisă împreună cu Mark Manson

„Diferenţa dintre o sarcină care pare imposibilă şi o sarcină rezonabilă e o chestiune de perspectivă”

Am fost absolut neabătut în toată cariera mea”, spune Will Smith, iar acest lucru s-a datorat în bună măsură unei lecţii pe care actorul a primit-o în copilărie de la tatăl său. Acesta l-a obligat pe Will, în vârstă de 11 ani la acea vreme, să construiască un zid din cărămidă în faţa magazinului familiei. Sarcina dificilă a durat aproape un an, fără nicio zi de pauză. Iar când Will şi fratele lui au protestat, Daddio le-a spus că nu zidul contează, ci doar munca de a pune cărămidă peste cărămidă.

Lecţia de viaţă primită la o vârstă atât de fragedă l-a ajutat pe Will Smith să nu se sperie de niciun obiectiv, chiar dacă atingerea lui pare imporibilă. „Că a fost vorba de testele pentru admiterea la facultate, despre impunerea ca unul dintre primii artişti hip-hop globali, ori despre clădirea uneia dintre cele mai de succes cariere din istoria Hollywood-ului, în toate situaţiile, obiective ce păreau imposibil de mari au putut fi descompuse în sarcini individuale fezabile — ziduri insurmontabile compuse din serii rezonabile de cărămizi aşezate unele peste celelalte”, mărturiseşte actorul în biografia sa.

„Cum decidem să răspundem fricilor, aceea este persoana care devenim”

Într-o familie de luptători, eu eram veriga slabă. Laşul”, se confesează Will Smith. Iar ceea ce nu-şi poate ierta actorul nici la vremea maturităţii, la cei 52 de ani de astăzi este că nu a putut să ţină piept violenţei şi abuzurilor tatălui său. Persoana autoritară pe care o admira şi detesta în egală măsură, care i-a oferit toate instrumentele spre a ajunge la succes, dar care l-a condus şi în pragul sinuciderii în copilărie, Daddio era pentru Will Smith  cea mai mare spaimă.
Cum a ales acesta să răspundă fricii care a persistat mereu în relaţia cu tatăl său? A hotărât să fie amuzant: „Ni se întâmplă ceva rău, în urma căruia decidem că nu vom mai permite asta niciodată. Dar pentru a preveni acel lucru, trebuie să fim în anumite feluri. Alegem comportamentele despre care credem că ne vor asigura securitate, stabilitate şi iubire. Şi pe acestea le repetăm, iar şi iar. În filme, numim asta personaj; în viaţă, îi spunem personalitate. Cum decidem să răspundem fricilor, aceea este persoana care devenim. Eu am hotărât să fiu amuzant”, dezvăluie Will Smith, iar această decizie cu siguranţă l-a ajutat în cariera de actor.

„Dumnezeu a aşezat cele mai frumoase lucruri din viaţă de partea cealaltă a celor mai mari frici ale noastre”

După o copilărie plină de traume emoţionale, când frica persistentă l-a învăţat să descopere fără să aibă nevoie de multe cuvinte stările sufleteşti ale celor din jur, Will Smith a deprins o altă lecţie importantă din viaţa lui. A învăţat să-şi înfrunte în mod programat fricile, pentru a descoperi ce este dincolo de ele. „Dumnezeu a aşezat cele mai frumoase lucruri din viaţă de partea cealaltă a celor mai mari frici ale noastre. Dacă nu suntem dispuşi să stăm în picioare în faţa lucrurilor care ne tulbură cel mai profund şi nu păşim dincolo de graniţa invizibilă, în tărâmul groazei, atunci nu vom avea acces la ceea ce are viaţa mai bun de oferit”, spune actorul în autobiografia sa, Will. Treptat, a descoperit că să ai curaj înseamnă să mergi mai departe chiar dacă îţi este frică şi a învăţat să accepte provocările ca pe nişte daruri.

Când a primit propunerea să sară cu coarda din elicopter, Will Smith dezvăluie că inima i-a tresărit de frică şi tocmai de aceea a spus că acceptă. A făcut-o la aniversarea a 50 de ani, deasupra Marelui Canion, loc cu valoare simbolică din copilărie. Care este frica cea mai mare a lui Will Smith în acest moment? „Frica lui cea mai mare e să-i fie frică”, răspunde Jaden, fiul actorului.

„Am suferit destul în viaţa mea încât să pot avea ceva valoros de zis”

Will este în acelaşi timp o autobiografie, o carte motivaţională şi o experienţă eliberatoare pentru autor.Am suferit destul în viaţa mea încât să pot avea ceva valoros de zis”, a spus actorul într-un interviu acordat vedetei de televiziune Jimmy Fallon. Vedeta recunoaşte că experienţa scrierii memoriilor a însemnat şi vindecarea anumitor episoade dureroase din trecut. Chiar în debutul cărţii, Will Smith aminteşte de copilăria petrecută în West Philadelphia, într-un cartier locuit preponderent de oameni de culoare. Acea etapă a vieţii i-a adus pe de-o parte traume de care s-a simţit eliberat abia la maturitate, iar pe de alta, i-a structurat şi personalitatea. Copilul Will Smith a înţeles că doar făcându-i pe oameni să râdă aplanează conflictele din familie şi poate să depăşească reacţiile rasiste.

În cartea sa, Will Smith vorbeşte despre experienţa unui tată violent, abuziv, care-şi loveşte copiii şi soţia, dar pe care îl respectă pentru educaţia pe care i-a dat-o: „Dacă propriii demoni nu a reuşit niciodată să-i îmblânzească, mie mi-a cultivat instrumentele pentru a-i înfrunta pe ai mei”. Relaţiile din familie, primele experienţe sexuale, refugierea în experienţe amoroase după ce a fost prima dată înşelat de o femeie, discuţiile intime cu Jada şi copiii sunt destăinuite în prima jumătate a cărţii, care descrie şi afirmarea sa profesională – drumul către primul Grammy, ca muzician rap şi modul cum a ajuns cel mai bine vândut actor de culoare de la Hollywood.

Dezvăluirile lui Will Smith au fost atât de şocante pentru unii fani încât în Statele Unite a fost lansată o petiţie publică pentru a-l opri pe actor să mai facă dezvăluiri despre viaţa sa. „Este eliberator să laşi personajul deoparte, să ieşi în lume şi să trăieşti autentic”, spune Will Smith ca răspuns.

„În epoca Instagramului şi a social media lustruim atât de mult realitatea încât devenim necinstiţi”

Într-un interviu pentru ABC News, Will Smith spune că experienţele de viaţă pot fi utile celorlalţi doar dacă sunt exprimate cu onestitate. „În epoca Instagramului şi a social media lustruim atât de mult realitatea încât devenim necinstiţi”, observă actorul, iar sinceritatea brutală a volumului său de memorii se explică printr-un gest altruist: „Dacă în prima jumătate a vieţii mele este vorba despre a acumula, în cea de-a doua vreau să ofer înapoi”, spune Will Smith în acelaşi interviu.

La 27 de ani, Will Smith era primul muzician rap care câştigase un premiu Grammy, milionar, falimentar, apoi actor celebru, care a intrat în istorie pentru cea mai lungă serie de blockbustere consecutive cu recorduri de încasări. După ce a cunoscut faima şi a pierdut-o, a fost bogat, apoi sărac, a avut o familie şi a divorţat, Will Smith a înţeles că e nevoie de un proces complex de transformare interioară. Cartea descrie nu doar întâmplările dramatice sau amuzante ale drumului spre  celebritate, ci şi modul cum actorul a ajuns să-şi vindece multe dintre traumele dobândite pe parcursul vieţii: „Dinamica iubirii şi fericirii este contraintuitivă. Atâta timp cât suntem blocaţi în nevoia de a primi — în ciclul apucării şi agăţării şi solicitărilor ca ceilalţi şi lumea întreagă să ne satisfacă nevoile — vom fi blocaţi în dezamăgire, furie şi suferinţă. Splendidul paradox e că eşti cu atât mai împlinit, cu cât dăruieşti mai mult, ceea ce iese defineşte ceea ce intră — a dărui şi a primi devin simultane. A iubi şi a fi iubit este cea mai înaltă recompensă şi extaz uman”, scrie Will Smith.

Tot in interviul pentru ABC News, actorul american dezvăluie că înainte de lansarea cărţii a petrecut două săptămâni la Miami împreună cu toate persoanele la care face referire în volum, familie, parteneri de afaceri şi prieteni. Chiar înainte de lansarea cărţii în librării, Will Smith a discutat deschis cu mama sa, pentru prima dată în viaţă, despre abuzurile la care a fost supus în copilărie, descrise în amănunt în volumul Will. „Tata a murit în 2016, altfel probabil nu aş fi vorbit despre lucrurile acestea”, a mai spus actorul american.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici