Adrian Sitaru, în juriul secţiunii Leopards of Tomorrow, la Locarno

Regizorul Adrian Sitaru, autorul filmului "Pescuit sportiv", va face parte din juriul secţiunii Leopards of Tomorrow a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno (5 - 15 august), informează site-ul oficial al evenimentului.

17 afișări
Imaginea articolului Adrian Sitaru, în juriul secţiunii Leopards of Tomorrow, la Locarno

Adrian Sitaru, în juriul secţiunii Leopards of Tomorrow, la Locarno (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Alături de regizorul român, din juriul secţiunii dedicate scurtmetrajelor mai fac parte:

Céline Bolomey, care a fost prezentă în secţiunea Shooting Stars a ediţiei de anul acesta a Berlinalei,

regizoarea palestiniană Najwa Najjar şi

Maike Mia Höhne, coordonatoarea secţiunii Berlinale Shorts a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

La ediţia din 2007 a Festivalului de Film de la Locarno, Adrian Sitaru a câştigat Leopardul de Aur, pentru scurtmetrajul "Valuri".

Anul acesta, Sitaru a lansat în cinematografe primul său lungmetraj, "Pescuit sportiv", care a fost apreciat la diferite festivaluri internaţionale:

două distincţii la Festivalul de Film de la Salonic (14 - 23 noiembrie 2008),

premiul juriului la cea de-a doua ediţie a Festivalului de Film Estoril (14 - 22 noiembrie 2008),

Marele Premiu al secţiunii New Voices, la Festivalul Internaţional de Film de la Palm Springs, care a avut loc în perioada 6 - 19 ianuarie.

Juriul competiţiei internaţionale:

regizorul Hong Sangsoo, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai cinematografiei coreene contemporane,

scenaristul şi cineastul francez Pascal Bonitzer şi

actriţa Nina Hoss, care a câştigat, în 2007, la Festivalul de Film de la Berlin, Ursul de Argint, pentru prestaţia sa în "Yella", de Christian Petzold.

Juriul secţiunii Filmmakers of the Present Competition îi include pe:

regizorul filipinez Brillante Mendoza, descoperit la Locarno în 2005, cu "Masahista (The Masseur)", câştigător al Leopardului de Aur la secţiunea Video Competition,

regizorul Matías Bize, originar din Chile, şi

actriţa şi regizoarea germană Angela Schanelec.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici