Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Hunedoara, amfiteatrul a fost restaurat printr-un program finanţat prin POR 2014–2020 şi Programul Regional Vest 2021–2027.
„Intenţia noastră a fost aceea de a conserva ruina şi de a permite vizitatorilor, de aici înainte, să o perceapă, să o viziteze, să aibă experienţa acestui spaţiu aşa cum a fost timp de 100 de ani. Însă nu ne-am limitat la conservare, ci am adăugat încă un strat, cel de interpretare. În general, ruinele nu sunt explicite, nu-şi spun povestea în întregime fără un ajutor. Este ceea ce vedem deasupra ruinei, structura aceasta metalică, al cărei rol este, în primul rând, de a restitui monumentului caracterul său de spaţiu introvertit, întors către centru, către arenă. Rolul acestor structuri este acela de a permite publicului să asiste la reprezentaţii, deci de a restitui monumentului funcţiunea originară. Asta am făcut şi noi aici. Este singurul monument arheologic din România care permite o astfel de recuperare a funcţiunii originare, păstrând în acelaşi timp caracterul nealterat al ruinei. Vorbim, aşadar, de o intervenţie complexă, care conţine două straturi principale: conservarea şi punerea în valoare, respectiv interpretarea”, a explicat Ştefan Bâlici, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România.
Lucrările efectuate au inclus punerea în siguranţă a structurii, conservarea şi restaurarea vestigiilor, reconstituirea unor elemente arhitecturale esenţiale, amenajarea gradenelor şi a scenei, instalarea unui sistem de iluminat arhitectural, panotaj şi signaletică modernă, precum şi amenajări exterioare care facilitează accesul şi vizitarea monumentului.
„Au fost exprimate opinii, în spaţiul public, de aşa-zişi specialişti sau, pur şi simplu, de comentatori de serviciu, care au ales să critice în loc să înţeleagă, să judece în loc să se informeze. Răspunsul firesc vine prin fapte, prin transparenţă, prin profesionalism şi prin deschidere. De aceea, astăzi, vocea a aparţinut celor care au gândit proiectul şi l-au dus la bun sfârşit. Noi am obţinut finanţarea, valoarea totală a proiectului fiind de 22 de milioane de lei, iar specialiştii şi-au spus cuvântul! Am demonstrat, prin această lucrare, că atunci când ştiinţa, experienţa şi respectul faţă de istorie se împletesc, rezultatul este o intervenţie de referinţă asupra patrimoniului cultural. Mulţumesc Institutului Naţional al Patrimoniului, ADR Vest, echipei de proiectare, muzeografilor şi tuturor celor implicaţi în reuşita acestui demers. Astăzi, Amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa renaşte, spre bucuria noastră şi a tuturor celor care preţuiesc istoria”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
Vineri, vizitatorii au beneficiat de acces gratuit, tururi ghidate şi prezentări susţinute de specialiştii care au lucrat la proiect.