Angela Gheorghiu vrea să cânte muzică tradiţională românească

Angela Gheorghiu, care a fost caracterizată de cotidianul britanic The Independent ca fiind "soprana epocii", a declarat că vrea să înregistreze un album de muzică tradiţională românească.

30 afișări
Imaginea articolului Angela Gheorghiu vrea să cânte muzică tradiţională românească

Angela Gheorghiu şi Roberta Alagna (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Gheorghiu a lansat, luni, albumul cu integrala operei "Madama Butterfly", de Giacomo Puccini.

Faimoasă în egală măsură pentru spectacolele în care nu-şi face apariţia, dar şi pentru show-urile pe care le duce la bun sfârşit, soprana este în prezent una dintre "ultimele mari dive", notează The Independent, subliniind, însă, faptul că în spatele tuturor controverselor şi scandalurilor se ascunde o cântăreaţă foarte pasionată de arta sa.

În Marea Britanie, un întreg scandal s-a iscat în urmă cu câţiva ani, atunci când starul s-a retras dintr-o nouă montare a operei "Don Carlo" de Verdi, în care ea trebuia să joace la Covent Garden din Londra.

De altfel, nu mai puţin celebrul său soţ, tenorul Roberto Alagna, nu este mai prejos - cu un temperament "artistic" la fel de pronunţat: în 2006, el a părăsit furios scena teatrului La Scala din Milano, după ce a fost huiduit.

Nu-i de mirare că faimosul cuplu a primit felurite porecle - "Bonnie & Clyde", "Ceauşeştii" şi, pentru Gheorghiu, "Draculette". "Doar pentru că sunt româncă şi aici nimeni nu ştie nimic despre România în afară de Dracula", a explicat Gheorghiu glumele.

Citeşte şi:

Angela Gheorghiu i-a încântat pe newyorkezi

Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna, "dezamăgitori" în "La Rondine"

Angela Gheorghiu, concediatã de la Opera Lirică din Chicago

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici