Anouar Brahem Quartet concertează, pe 12 mai 2016, la Bucureşti

Anouar Brahem Quartet va concerta la Sala Radio din Bucureşti pe 12 mai 2016, de la ora 20.00, în cadrul turneului de promovare a celui mai nou album, "Souvenance", evenimentul făcând parte din seria Jazz Night Out 2016, informează organizatorii, Twin Arts.

290 afișări
Imaginea articolului Anouar Brahem Quartet concertează, pe 12 mai 2016, la Bucureşti

Anouar Brahem Quartet concertează, pe 12 mai 2016, la Bucureşti (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

Unul dintre cei mai proeminenţi artişti ai prestigioasei ECM Records se întoarce în România cu un nou album, "Souvenance", după concertele susţinute în 2011 şi 2012. Maestru al unei acustici unice, numit de critici "clasic subversiv", Anouar Brahem este întotdeauna contemporan, în ciuda faptului că performează la un instrument tradiţional vechi de secole, oud-ul, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Artistul improvizează, este nostalgic şi contemplativ, fiecare călătorie a lui Anouar Brahem este precisă, fără să-şi piardă însă niciun moment din sensibilitate şi spirit.

Până în prezent, Anouar Brahem a înregistrat albumele "Conte de L'Incroyable Amour" (1991), "Madar" (1994), "Khomsa" (1995), "Thimar" (1998), "Astrakan Café" (2000), "Le Pas Du Chat Noir" (2001), "Le Voyage De Sahar" (2006), "The Astounding Eyes Of Rita" (2009), "Souvenance" (2014).

Cel mai nou proiect, "Souvenance", este un dublu-album editat la casa germană de discuri ECM (Edition of Contemporary Music) şi un nou pas în căutarea unei punţi spirituale între culturi. Deşi instrumentistul nu face o conexiune directă între evenimentele din Tunisia natală şi noile piese, recunoaşte că frica, bucuria şi speranţa simţite de concetăţenii săi în ultimii ani l-au afectat profund, inclusiv muzical.

Anouar Brahem va prezenta acest material la Bucureşti alături de Franҫois Couturier (pian), Klaus Gesing (clarinet) şi Björn Meyer (bas).

Născut în Tunisia, în 1957, Anouar Brahem a studiat oud-ul încă de la vârsta de 10 ani, la Conservatorul Naţional din Tunis, mai târziu devenind ucenicul maestrului Ali Sriti. Brahem este cel care scoate oud-ul din spatele orchestrei, acolo unde era folosit în mod tradiţional doar pentru acompaniament, şi îl aduce pe marile scene, transformându-l într-un instrument emblematic pentru întreaga muzică arabă. De-a lungul carierei a colaborat cu artişti precum John Surman, Dave Holland şi Jan Garbarek, pe scenă şi în studiourile de înregistrări.

Pianistul francez Franҫois Couturier, născut în1950, este câştigător al premiului Django Reinhardt în 1980, printre mulţi artişti cu care a cântat numărându-se şi John McLaughlin şi Anja Lechner.

Germanul Klaus Gesing, născut în 1968, este instrumentist, scriitor şi profesor, având în palmares premii precum Best Soloist la Jugend Jazzt din Germania (1988), Best Soloist la Middelzee Jazz Festival (1994), Van Merlen Jazz Prize (1995), Best Soloist la Vienne Internaţional Jazz Competition (1996), dar şi colaborări cu apreciata solistă Norma Winstone.

Basistul suedez Björn Meyer, născut în 1965, şi-a început cariera în 1984, fiind puternic influenţat de ritmurile afro-cubaneze. Între anii 1994 - 1996, a concertat alături de cunoscuta actriţă Milla Jovovich, în turneul de promovare al albumului acesteia, "The Divine Comedy". Basistul a mai cântat în grupul elveţian Nik Bärstsch's Ronin.

Accesul în sală pentru concertul Anouar Brahem Quartet se face începând cu ora 19.30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale, iar filmatul este interzis pe toată durata concertului.

Biletele pentru acest eveniment costă 115 lei, 145 de lei şi 175 de lei, în funcţie de categorie, şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online, pe eventim.ro.

Platforma Jazz Night Out a cuprins, în 2015, opt concerte şi trei grupuri prezente în premieră pe scenele româneşti. La Bucureşti au concertat Oregon, Kurt Elling, Hiromi: The Trio Project feat. Anthony Jackson & Simon Phillips, Avishai Cohen Trio, Ibrahim Maalouf-Kalthoum, Brad Mehldau Trio şi Antonio Sanchez & Migration.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici