Artiştii EUROPAfest, veniţi de pe patru continente, vor susţine concerte live la Caffe Festival Ibis din Capitală

Artiştii EUROPAfest, veniţi de pe patru continente, vor susţine concerte live în mijlocul publicului, la Caffe Festival Ibis din Bucureşti, în fiecare seară, între 15 şi 22 mai, începând cu ora 20.00.

101 afişări
Imaginea articolului Artiştii EUROPAfest, veniţi de pe patru continente, vor susţine concerte live la Caffe Festival Ibis din Capitală

Artiştii EUROPAfest, veniţi de pe patru continente-concerte live la Caffe Festival Ibis din Capitală

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, evenimentul oferă o evadare din ritmul trepidant al vieţii de zi cu zi, mizând pe neconvenţional atunci când este vorba despre alegerea spaţiului de concerte, înlocuind somptuozitatea sălilor de spectacole cu un loc amical, comod, accesibil şi amuzant.

Participanţii la Caffe Festival Ibis au la dipoziţie toate ingredientele pentru a-şi construi amintiri frumoase, ascultând muzică de calitate, lărgindu-şi cercul de cunostinţe şi interacţionând live cu artiştii. Caffe Festival Ibis este mai mult decât un mix de evenimente, este o stare de spirit.

Potrivit organizatorilor, spectatorii concertelor desfăşurate într-un spaţiu neconvenţional precum Ibis Caffe beneficiază de un pachet special care include intrarea la concert şi o băutura la alegere (vin/ bere/ cafea/ ceai / răcoritoare), la preţul de 39 de lei/ persoană. Grupurile de minimum cinci persoane au reducere - 35 de lei/ persoană.

Sub sloganul "It's all about live quality music!", EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneşte patru genuri muzicale - jazz, blues, pop, clasic -, prezintă, între 14 şi 23 mai, peste 300 de artişti din 45 de ţări.

Pe lângă Caffe Festival Ibis, agenda EUROPAfest cuprinde Opening Concert - Bucureşti şi Sibiu, concerte live de jazz, blues, pop şi muzica clasică, Bucharest Internaţional Jazz Competition, Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, masterclass-uri şi workshop-uri, Festival's corner şi gala EUROPAfest.

Agenda completă şi informaţii despre bilete pot fi găsite pe site-ul organizatorului, jmEvents.ro, şi pe pagina de Facebook EUROPAfest.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici