Artistul Dan Perjovschi va primi Premiul "Rosa Schapire" pentru contribuţia sa în arta contemporană

Artistul român Dan Perjovschi a fost desemnat câştigatorul "Rosa Schapire Art Prize" din partea Asociaţiei "Freunde der Kunsthalle" a Muzeului de Artă Kunsthalle din Hamburg,pentru contribuţia sa în arta contemporană, decernarea premiului având loc pe 14 octombrie, la ora 19:00, la muzeul menţionat.

300 afișări
Imaginea articolului Artistul Dan Perjovschi va primi Premiul "Rosa Schapire" pentru contribuţia sa în arta contemporană

Artistul Dan Perjovschi va primi Premiul "Rosa Schapire" pentru contribuţia sa în arta contemporană

Potrivit organizatorilor, premiul onorează un artist remarcabil, contemporan, a cărui operă de artă se califică drept o contribuţie valoroasă şi strălucită la colecţia unui muzeu tradiţional, dar aspiraţional, precum Hamburger Kunsthalle.

"Prin acordarea Rosa-Schapire-Art-Prize, susţinem o interpretare luminoasă şi nestingherită a artei", a spus Dr. Ekkehard Nümann, Preşedinte al Freunde der Kunsthalle. 

Este pentru prima dată când se decernează acest premiu, care va deveni tradiţie în fiecare an la Muzeul de Artă Kunsthalle, din Hamburg. Selecţia laureatului este făcută de o figură publică expert în domeniul artei, iar în acest an a fost desemnat profesorul Kasper König. Premiul are o valoare de 20 de mii de euro.

„M-a bucurat acest premiu. M-a luat cumva pe neaşteptate. E prima dată când se dă şi e o combinaţie între un premiu în bani, o expoziţie şi o achiziţie de lucrare pentru colecţia Muzeului Kunsthalle din Hamburg. E haios că au început cu cineva din România. E un fel de semnal, să spunem. Cumva, primul laureat dă şi tonul premiului. Ori, acum, toată arta contemporană e dominată de târguri de artă, de preţuri, iar ei aleg un om care desenează pe perete. Spune ceva acest lucru. M-a bucurat să aflu că primesc o recunoaştere din partea unui om foarte important în lumea artei contemporane, Kasper König, care a trăit vremurile importante în artele vizuale ale anilor ‘60, ’70 şi care, încă e prezent pe scena mondială. Dacă nişte oameni de genul acesta spun că ceea ce faci e bine, înseamnă că aşa e”, a declarat Dan Perjovschi.

Dan Perjovschi este cunoscut publicului german, datorită celor peste 60 expoziţii personale şi de grup la care a participat în Germania. Cu ocazia decernării acestui premiu, pentru prima dată, va expune şi la Muzeul Hamburger Kunsthalle. Începând cu 9 octombrie şi până la vernisaj, artistul va desena “live” atât în aripa veche a muzeului, cât şi în cea nouă. Desenele sale politice şi sociale caracteristice vor fi “instalate” cu markere negre şi albe direct pe arhitectură (pereţi, pardoseli, ferestre). Expoziţia va fi deschisă în perioada 15 octombrie 2016 - 29 ianuarie 2017.

Decernarea Premiului „Rosa Schapire Art Prize” va avea loc vineri 14 octombrie, la ora 19.00, la Muzeul Artă Kunsthalle, din Hamburg.

Din juriul Premiului "Rosa Schapire" face parte profesorul Kasper König. Născut în 1943, acesta a organizat mai multe expoziţii şi a publicat o multitudine de cărţi. În 1985 a fost repartizat la Kunstakademie Düsseldorf, trei ani mai târziu a primit postul de profesor la Städelschule Frankfurt, unde a devenit directorul şcolii, în 1989. El a fost directorul Muzeului Ludwig din Köln 2000-2012, iar din 1977 a condus proiectele de sculptură, care au loc în Münster o dată la zece ani.

Dan Perjovschi, născut în 1961, a devenit cunoscut prin mai multe expoziţii naţionale şi internaţionale, printre care se numără Pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia 1999, Zollverein World Heritage (Essen, 2003), Muzeul Ludwig (Köln, 2007) şi Muzeul de Artă Modernă (New York, 2007). Iubitorii de artă din Hamburg îl recunosc de la festivalul Subvision 2009, organizat de actualul director al Galerie Gegenwart, Dr. Brigitte Kölle.

Rosa Schapire (1874-1954) a fost recunoscută de către oamenii din timpul ei ca un pionier grandios în domeniul artei moderne contemporane. Plină de entuziasm şi dorinţa de acţiune, acest artist istoric extraordinar a luptat pentru desfiinţarea percepţiilor tradiţionale în artă. A fost o prietenă, un susţinător şi un avocat pentru arta contemporană. Angajamentul ei înrăit a fost extrem de curajos pentru timpul ei.
Freunde der Kunsthalle

Cu aproape 18.000 de membri, Freunde der Kunsthalle este una dintre cele mai importante asociaţii de prieteni din zona vorbitoare de limba germană. Urmărind ideea fondatorului, directorul Gustav Pauli, din 1923 organizaţia încurajează transmiterea artei către public, facilitând achiziţionarea de artă şi finanţarea expoziţiilor de la Hamburger Kunsthalle.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici