Băsescu, deranjat de un reporter Antena 3: "Având patron turnător, ce să-i faci? "

Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat deranjat, joi, la Sulina, de faptul că o ziaristă a postului Antena 3 a ţinut microfonul îndreptat spre el în timpul în care se deplasa spre elicopter pentru a pleca din localitate, şeful statului spunând chiar: "Dar având patron turnător, ce să-i faci?".

109 afişări
Imaginea articolului Băsescu, deranjat de un reporter Antena 3: "Având patron turnător, ce să-i faci? "

Băsescu, deranjat de un reporter Antena 3: "Având patron turnător, ce să-i faci? " (Imagine: Mediafax Foto)

Băsescu a sosit la Sulina, cu elicopterul, în jurul orei 11.

După ce a participat la o discuţie cu copiii din Transnistria aflaţi într-o tabără din localitate, şeful statului, alături de delegaţia care l-a însoţit, a mâncat la un restaurant. Apoi Băsescu s-a îndreptat, pe una din străzile din oraş, spre elicopter, pentru a pleca. În timpul acestei deplasări spre elicopter, el a fost firmat de cameramanii prezenţi, iar o jurnalistă a postului Antena 3 a ţinut microfonul îndreptat spre şeful statului, pentru a înregistra discuţiile acestuia cu localnici şi cu oficialităţile din zonă.

Observând acest lucru, Băsescu i-a spus unui ofiţer SPP, care îl însoţea: "Dacă tot megi aşa ţanţoş, ia-o pe fata asta şi du-o, că ăştia sunt mai răi ca fosta Securitate, să audă ce discuţi cu nevasta... Dar având patron turnător, ce să-i faci?".

Reporterul a replicat că îşi face meseria. "Nu, să stai cu microfonul când vă vorbesc e meseria ta, dar când stai cu microfonul printre oameni, asta nu e meseria ta, cum stătea ală dinainte... Asta s-o ştii de la mine, că sunt mai bătrân decât tine", a răspuns Băsescu.

Reporterul i-a spus şefului statului că se află în spaţiu public, pe o stradă. "Nu, când vorbesc în privat nu sunt la dispoziţia ta", a replicat şeful statului.

Agentul SPP a încercat să o îndepărteze pe ziaristă, însă aceasta i-a spus să nu o atingă. Observând acest lucru, Băsescu i-a spus agentului SPP: "Măi, ori o duci în grup cu ziariştii, ori mă opresc acum". Reporterul a răspuns că, potrivit legii, SPP se ocupă cu protejarea demnitarilor, nu cu îndepărtarea ziariştilor.

Jurnalista l-a întrebat în mod repetat pe şeful statului cum comentează modul în care ministrul Tineretului, democrat-liberala Monica Iacob-Ridzi, a gestionat organizarea evenimentelor legate de Ziua Tineretului.

Între timp şi-a făcut apariţia prefectul de Tulcea, care a dorit să îşi ia rămas-bun de la preşedinte, în modul acesta incidentul cu ziaristul încheindu-se. După ce şi-a luat la revedere de la cei prezenţi, preşedintele s-a urcat în elicopter şi a plecat de la Sulina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici