"Cad castane din castani", un dialog între Emil Brumaru şi Veronica D. Niculescu, lansat la Gaudeamus. FRAGMENT din volum

Volumul "Cad castane din castani. Amintiri de ieri şi azi", un dialog între Emil Brumaru şi Veronica D. Niculescu, apărut în colecţia "Ego.grafii" a editurii Polirom, fiind disponibil şi în ediţie digitală, va fi lansat sâmbătă, de la ora 16.00, la Târgul Internaţional Gaudeamus-Carte de învăţătură.

519 afişări
Imaginea articolului "Cad castane din castani", un dialog între Emil Brumaru şi Veronica D. Niculescu, lansat la Gaudeamus. FRAGMENT din volum

"Cad castane din castani", un dialog între Emil Brumaru şi Veronica D. Niculescu, lansat la Gaudeamus. FRAGMENT din volum

Cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, care va avea loc de miercuri până duminică, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, oferă vizitatorilor aproximativ 750 de evenimente editoriale şi profesionale, un număr record în istoria evenimentului.

La lansarea volumului "Cad castane din castani. Amintiri de ieri şi azi", moderat de criticul literar Daniel Cristea-Enache, va participa poetul Radu Vancu, informează reprezentanţii editurii Polirom.

Volumul grupează tematic un amplu dialog între Emil Brumaru şi Veronica D. Niculescu, publicat iniţial în rubrica "Diabloguri" din Suplimentul de cultură. Se vorbeşte despre viaţă, despre moarte, sunt depănate amintiri, sunt analizate traume din copilărie şi mai recente, dar şi momente emoţionante din viaţa celor doi. Peste toate acestea planează mereu literatura - uneori direct, vizând autori, opere şi personaje, alteori indirect, ca un liant între diversele teme abordate. "Cad castane din castani" debordează de sensibilitatea caracteristică autorilor, iar dispoziţia ludică cu care au obişnuit cititorii deja transformă subiectele de discuţie într-un joc.

Emil Brumaru, născut în 1939, este unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani. A debutat în 1970 cu "Versuri", volum premiat de Uniunea Scriitorilor din România. Alte volume publicate sunt "Detectivul Arthur" (1970), "Julien Ospitalierul" (1974), "Cîntece naive" (1976), "Adio, Robinson Crusoe" (1978), "Dulapul îndrăgostit" (1980), "Ruina unui samovar" (1983, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor), "Dintr-o scorbură de morcov" (1998), "Poeme alese. 1959-1998" (2003), "Fluturii din pandişpan" (2003), "Poezii" (carte la borcan, 2003), "Opera poetică" (3 volume, 2005), "Submarinul erotic" (2005), "Infernala comedie" (2005), "Cîntece de adolescent" (2007), "Poveşti erotice româneşti" (volum colectiv, 2007), "Ne logodim cu un inel de iarbă" (2008),
"Versuri" (2010), "Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei…" (ediţia a I-a adăugită, 2012), "Intelectuali la cratiţă" (volum colectiv, 2012), "Rezervaţia de îngeri" (2013), "Sfîşiat de umbra unui înger" (2013) şi "111 cele mai frumoase poezii" (2014).

La editura Polirom a mai publicat volumele "Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu" (2004), "Dumnezeu se uită la noi cu binoclul" (2006), "Opere I. Julien Ospitalierul" (2009), "Opere II. Submarinul erotic" (2009), "Basmul Prinţesei Repede-Repede" (în colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2009), "Opere III. Cerşetorul de cafea" (2012; reeditat în colecţia "Eseuri & confesiuni", 2014), "Opere IV. Dumnezeu se uită la noi cu binoclul" (2014).

Emil Brumaru este laureat al premiului naţional de poezie "Mihai Eminescu" (2001) pentru Opera Omnia. În 2011 a primit premiul revistei Observator cultural pentru Opera Omnia, iar, în 2013, a primit premiul preşedintelui UNITER. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa şi Anglia.

Veronica D. Niculescu, născută în 1968, a publicat volumele de proză scurtă "Adeb" (2004, premiul pentru debut al Uniunii Scritorilor din România, filiala Sibiu), "Orchestra portocalie" (2008) şi "Roşu, roşu, catifea" (2012), microromanul "Simfonia animalieră" (2014) şi "Basmul Prinţesei Repede-Repede" (în colaborare cu poetul Emil Brumaru, 2009), precum şi antologia de proză scurtă "Floribunda" (2012).

Veronica D. Niculescu a câştigat Concursul Naţional de Scenarii HBO, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2010, cu scenariul de scurtmetraj "Curierul". De asemenea, a tradus din opera lui Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey.

FRAGMENT din volumul "Cad castane din castani":

Emil Brumaru: Tu îmi descrii ca pe-o fericire cîmpul tău de război. Şi de fapt mie îmi place toată înghesuiala asta de dicţionare şi de cărţi, cîteodată aşa stau şi eu, cu patul plin de ele. Numai că acum sînt mai încet la treabă. Cînd citeam Proust, aveam şi un dicţionar de personaje şi unul de localităţi, şi o ediţie franţuzească cu un soi de rezumat la fiecare volum, asta îmi ajuta mult la lectura în româneşte, plus că aveam două traduceri, una de Irina Mavrodin şi una de toţi Cioculeştii, pe rînd, cum au apucat. Ani de zile am tot buchisit În căutarea timpului pierdut!

Veronica D. Niculescu: Timp, am auzit timp? Cu ochii în tavan, la patru şi ceva dimineaţa, am decis că de data asta n-o să mai pot adormi. Am bîjbîit şi-am făcut o cafea. L a cinci m-am pus pe treabă, la veioză. Şi-am lucrat întins pînă acum, două ore intense, minunate. Ale mele, cu tot ce ţine de traducere dat deoparte, ascuns. Am ajuns la final cu povestea, a unsprezecea. Îmi tremură toate. E gata. De la capăt acum.

E.B.: M-am trezit mai tîrziu puţin, pe la 6.30.
Le mai las naibii de vise care nu-mi dau pace. Mă aşteaptă o săptămînă grea: doctor iar, căutarea medicamentelor etc. Aş vrea ca toate cărţile să mi se deschidă gata înţelese, gata citite dacă s-ar putea. Am şi de astea multe, dar nu ştiu ce mă opreşte la încă o lectură. Cred că teama de a nu fi dezamăgit acum. Şi mai este ceva, caut mereu scheme de scris, or, asta nu prea ţi-o dau scriitorii de prima mînă, ei scriu ca ei şi basta. Da, se pot învăţa doar anumite principii generale, lucruri la care te gîndeşti mult şi le accepţi sau nu, dar mai ales le accepţi din cauza prestigiului scriitorului, doar că îţi merg ţie. Însă ce mare scofală-i? E clar, înveţi să scrii doar scriind, trecînd cuvintele prin tine, chinuindu-te şi bucurîndu-te pe cont propriu, nu pe pielea lui Goethe! (Asta fiindcă vreau să recitesc Poezie şi adevăr, o carte ce mi-a tulburat adolescenţa şi oarecum am stricat-o atunci. Uite, sînt multe cărţi formidabile care trebuie reparate printr-o lectură matură, de om cu reumatism, colici şi ochelari.) Chestia cu relectura nu mai ţine. Am o memorie care, dusă naibii, mă face să citesc aceeaşi carte de 6 ori ca şi prima dată! Mai ieri am descoperit un Idiotul tradus de Emil Iordache, prin 1998. Uluit, am văzut că l-am citit cu creionul în mînă, notîndu-mi fel de fel de eventuale dezvoltări de acţiune, de situaţii. Uitasem cu totul de planul meu de a mă pune să rescriu Idiotul (pare o gafă enormă!), accentuînd mult legătura ciudată dintre Nastasia Filippovna şi Aglaia, amîndouă iubite de Mîşkin!!!

Prima carte citită

V.D.N.: Dacă a citi înseamnă plăcere şi scufundare în poveste, glisarea într-o viaţă paralelă – şi cred că mai degrabă asta înseamnă, decît gestul de a-ţi purta privirea pe rînduri –, atunci prima carte eu am citit-o cu ochii şi cu glasul mamei. Era un volum străvechi şi gros, fără coperte, pe-a cărui primă pagină zdrenţuită scria Grimms Märchen. O carte cu poveştile Fraţilor Grimm în limba germană, din copilăria mamei, şi care nu avea concurenţă la ora culcării. Ne citea, mie şi sorei, reuşind o traducere ad-hoc din germana ei maternă în româna noastră, cu stîngăcii care făceau poveştile şi mai amuzante... Paginile vechi, cu letrine gotice şi ilustraţii negre dantelate, erau fragile şi casante ca nişte aripi de fluture, astfel că adormeam în firimiturile cărţii, presărate din cotor şi din marginile ferfeniţite. Firmituri de spiriduşi, de pitici şi de gheme de aur...
La cinci ani am învăţat să citesc. Turuiam, într-un salon de spital, Mica Murdărica – „Lampioane, veselie, la vecini e sărbătoare...“ –, culegînd de la micii pacienţi şi de la asistente aplauze, exclamaţii şi cornuri cu rahat. Aceasta ar fi prima carte citită singură-singurică de fetiţa ochelaristă ce-am fost. O aventură înrudită însă mai mult cu artele spectacolului decît cu lectura.
Dar cea dintîi întîlnire reală, intimă şi năucitoare cu o carte, cea dintîi acaparantă scufundare într-o poveste de patru sute de pagini dense, fără ilustraţii, a fost prilejuită un pic mai tîrziu de Fetiţa de pe Terra, de Kirill Bulîciov. Am trăit cu sete în povestea Alisei, o fetiţă care călătoreşte în cosmos şi în timp împreună cu motanul „Indicator“, ce îşi tot schimbă culorile în funcţie de stare, ajungînd pe tărîmuri unde sînt flori nepămîntene, cu petale din oglinzi ce pot fi exfoliate, dezvăluind întîmplări din trecut... Un fel de Alice în Ţara Minunilor variantă rusească şi modernă, adorabilă, recitibilă la infinit, în care regăsesc acum un semn de carte de mătase, probabil de-o seamă cu cartea.

E.B.: Pe la vreo 4-5 ani, una din cele mai mari plăceri mi-o procura faptul de a mă preface că citesc, invitat complice de maică-mea, în faţa unui auditoriu, de obicei feminin, dintr-o revistă, Universul copiilor, o lungă poezie povestind păţaniile lui Haplea! Pentru a fi mai convingător, spuneam fiecare strofă urmărind versurile, la fix, cu degetul. De fapt, nu ştiam nici o literă! M aică-mea mă învăţase, recitindu-mi de nenumărate ori textul, ţinîndu-mă în braţe (din cauza asta lectura – sau mimarea ei! – s-a suprapus mereu cu o nesfîrşită tandreţe intimă, c-o boare de parfum interzis, c-o contopire amoroasă clandestină...). Doamnele se extaziau, bînd lichioruri fine, transpirînd abundent la subsuoară (pe atunci nu era moda axilelor rase la sînge; ridicarea unei mîini le dezvăluia tufe tulburătoare de cîrlionţi îmbibaţi, ca într-un mîl călduţ, de propria lor aromă), potrivindu-şi graţioase zulufii la ceafă, de un asemenea năzdrăvan cititor. Eram smuls din poalele mamei şi gratulat cu pupături lipicioase pe obraz şi frunte. M i se dădeau dulceţuri de caise şi siropuri cu sifon. Prietenele mamei se mirau de precocitatea mea şi-mi preziceau, chicotind, mari succese la femei. Am fost cumva dus în eroare de mic copil de această răsplată fabuloasă a lecturii! M ai trist, mi s-a întîmplat chiar pe dos. Cu cît citeam de-adevăratelea carte după carte, cu atît sexul opus mă ignora! Vorbesc, desigur, de fetiţele, de fetişcanele de vîrsta mea. Fiindcă maturele au apreciat întotdeauna destul de senzual patima mea, îndopîndu-mă cu volume groase, romane de amor răsfoite şi de ele, trecîndu-mi cu vederea stîngăcia adolescentină şi timiditatea iniţială. Aveau dînsele grijă de totul! Ţin minte o doctoriţă stomatologă din Curtea de Argeş, dintr-o vacanţă de vară, care mi-a pus plombe gratis, emoţionată că i-am cerut trei volume solide de Pearl S. Buck, Casa de lut, parcă!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici