Celebrul tablou "Liberté", al lui Delacroix, a fost vandalizat

"La Liberté guidant le peuple", celebrul tablou al lui Eugène Delacroix, a fost vandalizat de o vizitatoare a filialei muzeului Luvru din Lens, care a reuşit să scrie un mic text pe opera de artă, dar a fost imediat arestată, a anunţat instituţia.

384 afișări
Imaginea articolului Celebrul tablou "Liberté", al lui Delacroix, a fost vandalizat

Celebrul tablou "Liberté", al lui Delacroix, a fost vandalizat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Joi seară, cu puţin timp înainte de închiderea Louvre-Lens - filială a prestigiosului muzeu parizian, situată în nordul Franţei -, femeia, în vârstă de 28 de ani, a scris cu un marker pe partea inferioară a tabloului.

Ea a fost imediat blocată de un agent de pază şi un alt vizitator, predată poliţiei şi reţinută, au precizat reprezentanţii muzeului, care au depus plângere.

Reprezentanţii muzeului Luvru spun că inscripţia este superficială şi se aşteaptă să poată fi curăţată uşor.

"Distrugerile vor fi evaluate începând din seara aceasta, de departamentul de pictură al muzeului Luvru şi un restaurator specializat care a fost trimis la faţa locului", au precizat aceştia, joi seară. În funcţie de "diagnostic", se va decide dacă pictura va fi sau nu trimisă unor specialişti care se ocupă de restaurări.

"La Liberté guidant le peuple" (1830), de Delacroix, este, alături de "Portrait de Balthazar Castiglione", de Raphaël, şi "La Madeleine à la veilleuse", de Georges de La Tour, una dintre capodoperele expuse timp de un an în noul muzeu din Lens, inaugurat pe 4 decembrie 2012 şi care a avut deja 205.000 de vizitatori.

De mari dimensiuni, pictura "La Liberté guidant le peuple"este inspirată de mişcările revoluţionare din Franţa, din 27, 28 şi 29 iulie 1830.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici