"CitizenFour", filmul despre dezvăluirile făcute de Edward Snowden, cel mai bun documentar din 2014 - VIDEO

"CitizenFour", un film realizat de regizoarea Laura Poitras despre dezvăluirile făcute de Edward Snowden privind programul de supraveghere online implementat de guvernul american, a câştigat, vineri, premiul pentru cel mai bun documentar oferit de International Documentary Association (IDA).

1038 afișări
Imaginea articolului "CitizenFour", filmul despre dezvăluirile făcute de Edward Snowden, cel mai bun documentar din 2014 - VIDEO

"CitizenFour", filmul despre dezvăluirile făcute de Edward Snowden, cel mai bun documentar din 2014

Premiul oferit de IDA vine după ce filmul a câştigat, în această săptămână, titlul de cel mai bun documentar la New York Film Critics Circle Awards. De asemenea, "CitizenFour" a fost nominalizat, luna trecută, la premiile Independent Spirit şi se numără printre cele 15 filme care au fost reţinute în cursa pentru o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun documentar, la ediţia din 2015, informează Reuters.

Documentarul "CitizenFour" face un portret al fostului analist al Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA) Edward Snowden, care a publicat zeci de mii de documente secrete. Filmul prezintă zilele tensionate pe care Snowden le-a trăit într-un hotel din Hong Kong, întâlnirile cu jurnaliştii care au publicat detalii despre NSA şi despre spionajul electronic efectuat de Statele Unite, căruia i-ar fi căzut victime şi lideri ai lumii, precum preşedintele Braziliei Dilma Rousseff şi cancelarul german Angela Merkel.

Laura Poitras a câştigat anul acesta premiul Pulitzer pentru rolul avut în publicarea documentelor furnizate de Snowden. Anul trecut, aceasta a primit premiul Courage Under Fire al IDA pentru "vitejia remarcabilă în căutarea adevărului".

IDA, o organizaţie nonprofit înfiinţată în 1982, care are scopul de a sprijini documentarele şi cultura, l-a premiat, de asemenea, pe cineastul Robert Redford, fondatorul Sundance Institute, care a primit o distincţie pentru întreaga carieră.

De asemenea, serialul "Time of Death" a câştigat premiul pentru cea mai bună miniserie, în timp ce trofeul pentru cel mai bun documentar scurt a mers către producţia HBO "Tashi and the Monk"

Anul trecut, filmul "The Square", de Jehane Noujaim, care prezintă faptele unor activişti din piaţa Tahrir din Cairo în ajunul protestelor din 2011, care au condus la înlăturarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, a fost desemnat cel mai bun documentar din 2013. Documentarul a fost ulterior nominalizat la premiile Oscar 2014.

Premiile IDA sunt decernate anual în cadrul unei gale care este considerată cel mai prestigios eveniment dedicat în exclusivitate filmului documentar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici