Cluj: Filmul "Vânătorul" a redeschis la TIFF proiecţiile gratuite de la Mănăştur Open Air

Filmul "Vânătorul", din secţiunea Focus Australia, a redeschis, vineri seară, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), proiecţiile gratuite de la Mănăştur Open Air.

210 afișări
Imaginea articolului Cluj: Filmul "Vânătorul" a redeschis la TIFF proiecţiile gratuite de la Mănăştur Open Air

Cluj: Filmul "Vânătorul" a redeschis la TIFF proiecţiile gratuite de la Mănăştur Open Air (Imagine: Mircea Rosca - MediafaxFoto)

Conform unui comunicat remis, sâmbătă, MEDIAFAX de către organizatorii TIFF proiecţiile gratuite în aer liber din Mănăştur sunt făcute pentru a duce filmele şi spiritul festivalului în cât mai multe zone ale Clujului.

Filmele vor rula în fiecare seară, de la 22.00, iar accesul la proiecţii este gratuit. Primul film din seria rezervată spectatorilor de la Mănăştur Open Air a fost "Vânătorul/ The Hunter" (regia Daniel Nettheim, Focus Australia) povestea unui mercenar trimis de o misterioasă companie specializată în biotehnologie tocmai în sălbatica Tasmanie, cu misiunea de a prinde ultimul tigru tasmanian.

Vor urma "Samurai fără sabie/Scabbard Samurai" (regia Hitoshi Matsumoto), istoria unui samurai bătrân care a încetat la un moment dat să mai lupte, "Beirut Hotel" (Danielle Arbid), selecţionat la Locarno, istoria unei pasiuni amoroase pe muchie de cuţit, care reflectă situaţia unei ţări ce ezită între război şi pace, "Împuşcat în cap / Headshot" (secţiunea Oameni şi zei), noul film al regizorului thailandez Pen-ek Ratanaruang (6izecisinou9, Last Life in the Universe), e un thriller despre ispăşirea trecutului violent, în care un poliţist din Bangkok, devenit asasin plătit, se trezeşte din comă după o împuşcătură în cap şi constată că vede lucrurile cu susul în jos, la propriu.

Tot la Mănăştur Open Air, spectatorii vor vedea "Petrecăreţul/ Party Monster" (regia Fenton Bailey, Randy Barbato), "Toată lumea din familia noastră" (regia Radu Jude) şi scurtmetrajul "Family Dinner" (regia Ştefan Constantinescu), "Explozie în familie/ Le Skylab" (regia Julie Delpy), "Călugărul/ Le moine" (regia Dominik Moll), despre un predicator care se crede deasupra tentaţiei, cu Vincent Cassel în rolul principal, documentarul "Marley" (regia Kevin MacDonald), portretul celebrului muzician Bob Marley, şi "Crimele din Snowtown" (regia Justin Kurzel), unul dintre cele mai premiate filme australiene din ultimii ani, o dramă violentă despre un criminal în serie.

Proiecţiile de la Mănăştur Open Air au loc în fiecare seară începând cu ora 22.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici