CNA vrea ca posturile de manele să nu mai fie obligatorii în ofertele cabliştilor

CNA vrea să elimine din Legea audiovizualului prevederile care obligă cabliştii să ofere în grilele lor canale de televiziune private, în funcţie de audienţa pe care acestea o au, din cauză că posturi precum Taraf TV, Favorit TV sau Mynele TV nu satisfac interesul superior al publicului.

105 afișări
Imaginea articolului CNA vrea ca posturile de manele să nu mai fie obligatorii în ofertele cabliştilor

CNA vrea ca posturile de manele să nu mai fie obligatorii în ofertele cabliştilor (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au discutat, în şedinţa de joi, despre modificarea articolului 82 din Legea audiovizualului.

Membrii CNA şi-au manifestat nemulţumirea faţă de forma actuală a articolului 82 din Legea audiovizualului, care reglementează principiul must carry, ce impune cabliştilor obligativitatea de a retransmite toate televiziunile operate de Societatea Română de Televiziune (SRTv), televiziunile stabilite prin acorduri internaţionale (TV5) şi celelalte servicii de programe libere la retransmisie în ordinea indicelui anual de audienţă.

"Au început discuţiile exploratorii în legătură cu must carry-ul, plecând de la nemulţumirea cabliştilor că, în momentul de faţă, cam 40% din oferta lor este practic ocupată prin acest must carry şi vom vedea dacă putem ajunge la o formulă pe care să o propunem Comisiilor de Cultură pentru o modificare a Legii audiovizualului la acest capitol. Analizăm diferite modele din ţările Uniunii Europene unde practic există toată plaja - de la Italia, care nu are niciun fel de reglementare privind must carry-ul, la ţări care introduc în must carry numai posturile publice şi mergând până la exemplul german, unde în oferta cabliştilor este obligatoriu să existe tot ce poate fi recepţionat în zona de acţiune a operatorului respectiv. Vom vedea România unde se va plasa", a declarat Răsvan Popescu, preşedintele CNA, la finalul discuţiilor.

Potrivit CNA, pentru respectarea prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului, operatorii de cablu trebuie să retransmită în prezent, obligatoriu: posturile SRTv (TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Info, Studiourile teritoriale ale TVR din Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara; televiziunile stabilite prin acorduri internaţionale (TV5); serviciile de programe libere la retransmisie - în ordinea indicelui anual de audienţă furnizat de Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor (Pro TV, Antena 1, Realitatea TV, Kanal D, Prima TV, Antena 3, OTV, Naţional TV, Taraf TV, Favorit TV, Kiss TV, N24 Plus, U televiziune interactivă, Mynele TV, DDTV, Trinitas TV, Music Channel, TV Neptun, Alfa Omega TV, Party TV, The Money Channel, TVRM Educaţional, Speranţa TV, Canal Teleshop şi Alpha TV.

Nerespectarea articolului 82 atrage sancţionarea contravenţională a cablistului, în conformitate cu articolului 90 din Legea audiovizualului, cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei, sau dacă CNA consideră că implicaţiile faptei sunt minore, cu somaţie publică de intrare în legalitate.

În urma discuţiilor de joi din CNA, s-a conturat o primă propunere a Consiliului cu privire la televizunile care ar trebui să fie retransmise în mod obligatoriu de cablişti, după modificarea articolului 82.

Astfel, potrivit propunerii prezentate de Attila Szasz şi susţinută de mai mulţi membri ai CNA, cablişti ar urma să fie obligaţi să retransmită în viitor doar: TVR1, TVR 2, TVR Cultural, două posturi regionale şi locale, studioul regional al TVR (în funcţie de zona din România unde poate fi recepţionat -Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara), un post al minorităţilor naţionale (în localităţile şi regiunile unde există un astfel de televiziune) şi TV5 (în cazul căruia România are un acord internaţional cu Franţa).

În plus faţă de aceste televiziuni, un alt membru al CNA, Dan Grigore, a spus că ar trebui introduse obligatoriu în grilele cabliştilor şi alte două televiziuni europene libere la retransmisie: BBC, ARTE şi Deutsche Welle.

"Sunt posturi publice a căror cultură europeană este esenţială şi ale căror modele de jurnalism sunt importante pentru România. Mi se pare uşor discriminator pentru cultura europeană să ai obligativitate doar pentru TV5", a spus Dan Grigore.

În schimb, un alt membru al CNA, Christian Mititelu, a spus că televiziuni precum Arte, Deutsche Welle şi BBC sunt "posturi prea de nişă pentru marele public", telespectatorii interesaţi de aceste canale putându-le viziona în pachetele extra ale operatorilor de cablu. "Dacă ar fi să mai adăugăm unul pe lângă TV5, eu aş propune Euronews, care acoperă tot ce se întâmplă la nivel european", a spus Mititelu.

Attila Szasz şi Narcisa Iorga i-au spus însă că Euronews este un post privat şi contrazice intenţia de modificare a principiului must carry, astfel încât cabliştii să fie obligaţi să retransmită doar canale publice. "Eliminăm toate posturile private din must carry", a spus Narcisa Iorga. Ea a precizat că aşa cum este în prezent formulat articolul 82 impune un mediu "anticoncurenţial".

Pe de altă parte, Christian Mititelu a mai susţinut necesitatea introducerii în mod obligatoriu în pachetele operatorilor de cablu a unui post de televiziune confesional, precum Trinitas TV şi Speranţa TV. "Pare nerealist să introduci posturile publice europene. O să ajungem la situaţia ridicolă că o să sancţionăm un cablist mic că nu difuzează TV5", a mai spus Mititelu.

Attila Szasz a spus, însă, că din punctul lui de vedere nu ar trebui să fie nominalizate în legislaţia audiovizualului posturile BBC şi Deutsche Welle, ci ar trebui doar precizat că operatorii de cablu au obligaţia să preia "posturile de televiziune publice europene, libere la retransmisie". "Criteriul audienţei nu cred că este un criteriu corect", a mai spus Attila Szasz, care a precizat că nu este necesară nici introducerea în mod obligatoriu în grilele cabliştilor a celor şase canale ale SRTv", a spus Attila Szasz.

Şi Cristina Trepcea, membru al CNA, a susţinut că audienţa nu ar trebui să fie un criteriu în privinţa televiziunilor retransmise obligatoriu de societăţile de cablu.

"Oamenii trebuie să aibă totuşi posibilitatea să aleagă ceva de factură europeană, pentru că noi suntem membri ai acestei familii şi nu există niciun fel de sprijin ca noi să ne aliniem din punct de vedere cultural", a spus Trepcea.

Ea a mai spus că nu are niciun sens să introduci în must carry televiziunile private cu audienţele cele mai mari, pentru că acestea se vor regăsi oricum în oferta cabliştilor.

"Acum într-adevăr este pentru prima oară în 20 de ani când suntem în faţa unei posibilităţi de liberalizare totală a pieţei audiovizuale. Dacă noi nu-i mai obligăm pe cablişti să dea în ofertele lor televiziunile (în funcţie de audienţă, n.r.), va intra pe televizor cine este pe gustul publicului. Atunci într-adevăr publicul o să fie cu telecomanda în braţe, acolo va conta cu adevărat. Eu cred că asta o să ne plaseze într-o cu totul altă relaţie şi cu măsurarea de audienţe. Ce se întâmplă acum este major", a mai spus Trepcea.

Prezent la şedinţa CNA, George Chiriţă, directorul executiv al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), a confirmat faptul că criteriul audienţei a generat paradoxuri, precum manelele difuzate în mod obligatoriu în must carry. Totuşi, George Chiriţă a spus că audienţa nu poate fi exclusă. El a dat ca exemplu Germania, unde în oferta cabliştilor este obligatoriu să existe toate televiziunile care pot fi recepţionate.

Pe de altă parte, Nicoleta Popa, reprezentanta posturilor Naţional TV şi N24 Plus, a spus că scoaterea posturilor private, în funcţie de audienţa lor, de pe lista televiziunilor obligatorii la retransmsie va conduce la eliminarea unor canale, la libera decizie a cabliştilor.

"O să daţi şansă primelor 5-6 televiziuni private, iar celelalte se vor închide, probabil asta se vrea (...) O să ajungem în situaţia să trebuiască să plătim la cablişti ca să ne retransmită. Câştigăm bani doar din audienţă. Ca să putem să facem audienţă, trebuie să fim pe cablu", a spus Nicoleta Popa. Ea a precizat că are oricum, de circa un an, probleme cu postul N24 Plus, care a fost scos din unele reţele ale RCS&RDS, deşi este un canal obligatoriu la retransmisie.

"În momentul în care un cablist va scoate un canal, publicul va reacţiona", i-a spus Narcisa Iorga.

"Cât un program este cerut de abonat, el va fi în grilă", a spus şi reprezentantul RCS&RDS, Lucian Mihai, prezent la şedinţa CNA.

Şi Albert Pânzaru, reprezentantul trustului Intact, a spus că Antena 1 a fost scoasă în urmă cu mai mulţi ani din grila unui cablist mare. "Consiliul încurajează (prin modificarea articolului 82, n.r.) poziţia de monopol pe care cablistul o are pe piaţă", a spus Pânzaru.

Discuţiile pentru modificarea principiului must carry vor continua în şedinţele viitoare ale CNA, dar şi la nivelul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici