CRP: Respectarea standardelor etice, o problemă. Raportul Comisiei Europene semnalează corect deficitul

Clubul Român de Presă (CRP) consideră că respectarea standardelor etice şi profesionale este una dintre problemele mass-media din România, raportul Comisiei Europene semnalând "în general corect acest deficit", se spune într-un comunicat al asociaţiei profesionale trimis, joi, presei.

261 afișări
Imaginea articolului CRP: Respectarea standardelor etice, o problemă. Raportul Comisiei Europene semnalează corect deficitul

CRP: Respectarea standardelor etice, o problemă. Raportul Comisiei Europene semnalează corect deficitul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Recomandarea Comisiei Europene privind revizuirea standardelor etice este "parţial realistă, având în vedere că şi actualele reguli, care sunt în acord în mare parte cu cerinţele Uniunii Europene, sunt repetat eludate de unele entităţi de presă", se remarcă în comunicatul CRP.

"Îngrijorarea noastră este că recomandarea din raportul Comisiei Europene privind revizuirea standardelor de conduită în mass-media ar putea fi folosită în mod abuziv de autorităţi şi de mediul politic, pentru impunerea de restricţii în exercitarea profesiei de jurnalist, ceea ce ar însemna un regres şi o formă ascunsă de cenzură. Faptul că unele entităţi de presă sunt «recidiviste» în materie de etică şi profesionalism are efecte negative asupra publicului, dar şi a întregii comunităţi jurnalistice şi poate conduce la generalizări periculoase. Recidivele pot fi folosite ca argumente împotriva libertăţii cuvântului şi profesiei noastre", se mai spune în comunicatul Clubului Român de Presă.

CRP mai consideră că "organismele colegiale de etică şi deontologie ale jurnaliştilor şi - în cele din urmă - Justiţia au capacitatea analizării şi sancţionării derapajelor incriminate în Raportul CE".

CRP atrage atenţia că "respectarea codurilor etice proprii, ale asociaţiilor profesionale şi a reglementărilor legale în vigoare nu este facultativă, ci obligatorie pentru redobândirea respectului pentru profesia de jurnalist".

Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, dat publicităţii miercuri, include şi o recomandare referitoare la mass-media din România: "Să se revizuiască standardele existente pentru a garanta mass-media libere şi pluraliste, asigurând în acelaşi timp remedierea eficientă a încălcării drepturilor fundamentale ale individului şi a presiunii inoportune sau intimidării de către presă a instituţiilor judiciare şi de combatere a anticorupţiei".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici