Henri Paul, la redeschiderea cinematografului Elvira Popescu: România este o ţară a cinematografiei şi a teatrului

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a declarat la redeschiderea cinematografului Elvira Popescu din Capitală că România este o ţară a cinematografiei şi a teatrului, filmele româneşti beneficiind de o reputaţie foarte bună în lume.

201 afișări
Imaginea articolului Henri Paul, la redeschiderea cinematografului Elvira Popescu: România este o ţară a cinematografiei şi a teatrului

Henri Paul, la redeschiderea cinematografului Elvira Popescu: România este o ţară a cinematografiei şi a teatrului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Redeschiderea oficială a sălii Elvira Popescu, în prezenţa ambasadorului francez Henri Paul, a avut loc joi seară, fiind urmată de proiecţia în avanpremieră a filmului "Mon Pire Cauchemar", de Anne Fontaine (2011).

La evenimentul de deschidere au vorbit, printre alţii, Henri Paul şi Stanislas Pierret, directorul Institutului Francez din România.

La redeschiderea oficială a cinematografului Elvira Popescu a venit şi Maria Băsescu, la invitaţia ambasadorului Henri Paul. Totodată, din lumea filmului au fost prezenţi Cătălin Mitulescu, Tudor Giurgiu, Ada Condeescu, Bobby Păunescu, Monica Bârlădeanu, Medeea Marinescu, Corneliu Porumboiu, Mihai Chirilov.

"În încheierea unui mic text pe care l-am scris pentru broşura editată de Institutul Francez, cu ocazia inaugurării cinematografului nostru, am citat o frază a lui Stanley Donen care îmi place foarte mult: «cinematografia este ca dragostea: când e bine făcută, este minunată! Dar chiar când nu e făcută cum trebuie tot e destul de minunată!». Sunt sigur că prietenului meu Alex Leo Şerban i-ar fi plăcut mult faptul că am amintit această frază, astăzi, când ne gândim cu drag la el", a spus ambasadorul (criticul de film Alex Leo Şerban a murit în aprilie, anul trecut).

"Această frază se aplică, de asemenea, sălii pe care o redeschidem în această seară: sper că este bine făcută, cred acest lucru, dar, în orice caz, este mai bună decât cealaltă", a adăugat ambasadorul, care a reamintit, de asemenea, importanţa existenţei cinematografelor de tip vechi.

"Roland Barthes scria în lucrarea «Sortant du cinema» «Nu am putut niciodată, rostind "cinema", să nu mă gândesc mai mult la sală decât la film» şi adăuga el că proiecţia unui film într-o sală de cinema îi oferea un dublu sentiment de fascinaţie, cea relaţionată cu imaginea, evident, dar şi una legată de situaţia sa de spectator într-o sală. Eu sunt asemenea lui, dacă iubesc filmele şi dacă le privesc deseori la televizor sau pe computer, nu am aceeaşi plăcere ca atunci când sunt într-o sală de cinema şi, dacă stau să îmi amintesc de sălile în care am trăit mari momente ale cinematografiei, acestea, de cele mai multe ori, nu sunt sălile aseptizate de la multiplexuri, cu miros de popcorn, ci mai curând sălile de cinema ale copilăriei mele, unde rula mai întâi un scurtmetraj, sau sala mare a Festivalului de la Cannes", a spus Henri Paul.

Ambasadorul şi-a amintit chiar de criticile pe care cineastul Claude Lelouch le-a adus cinematografului "Elvire Popesco", unde a fost proiectat unul dintre filmele sale.

"Criticile sale vizau condiţiile de proiecţie, foarte proaste în opinia sa, şi chiar avea dreptate. Această sala de cinema a fost deschisă acum 38 de ani şi este una dintre puţinele săli independente care au rămas în Bucureşti, membră a reţelei Europa Cinemas", a spus ambasadorul.

"De la venirea mea, am dorit o deschidere a programului sălii noastre către cinematografia europeană şi către cinematograful de expresie franceză, nu numai către cinematografia franceză. Vom continua să mergem în această direcţie. Un loc special va fi rezervat cinematografiei româneşti, mai ales în ceea ce priveşte avanpremierele, şi, în plus, cinematograful nostru va propune cel puţin un film francez inedit în fiecare lună. În programul sălii vor figura, de asemenea, documentare, scurtmetraje şi filme pentru tineri", a spus Henri Paul, adăugând: "Îmi doresc ca preţul biletelor să rămână accesibil, pentru a le permite cinefililor cei mai tineri să vină în număr mare. Preţul va rămâne 10 lei şi va exista şi miercurea Orange, program prin care două bilete se vând la preţul unuia singur".

În încheiere, ambasadorul a apreciat cinematografia şi teatrul din România. "România este o ţară a cinematografiei şi a teatrului. Ea are încă o industrie a cinematografiei, ceea ce este rar în Europa, iar filmele româneşti beneficiază de o reputaţie foarte bună în lume şi mai ales în Franţa", a spus acesta.

Sala Elvira Popescu a fost complet renovată după planurile cabinetului de arhitectură Lundi et Demi (câştigător al premiului Bienalei de Arhitectură de la Bucureşti din 2008 pentru cel mai bun design interior, scenografie şi spaţiu public). Cu o capacitate de 200 de locuri, sala este echipată cu un proiector 35 mm şi cu un videoproiector Barco-2k, care permite proiecţiile pe suport digital Blu-ray.

Anul acesta, cinematograful va găzdui, în afara programării obişnuite, festivaluri de film autohtone, invitaţi de nivel înalt, dar şi evenimente speciale.

Deschisă în 1974, sala Elvira Popescu este una dintre puţinele săli de cinema istorice care încă funcţionează în Capitală şi este administrată de Institutul Francez din Bucureşti.

De vineri şi până pe 16 februarie, sala va avea un program special, care cuprinde proiecţii de filme franceze - "Iubire Persană/ Poulet aux Prunes", de Marjane Satrapi şi Vincent Paronnaud, "Mon Pire Cauchemar", cu Isabelle Huppert, şi "Intouchables", lider de box-office în Franţa -, dar şi cea de a doua ediţie a Nopţii Franceze a Scurtmetrajelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici