INTERVIU - Luminiţa Gheorghiu: Iubesc să fiu actriţă. Este cea mai importantă formă de exprimare a mea - Mediafax

INTERVIU - Luminiţa Gheorghiu: Iubesc să fiu actriţă. Este cea mai importantă formă de exprimare a mea

Actriţa Luminiţa Gheorghiu, care joacă în lungmetrajul "Aferim!", cel mai recent film al regizorului Radu Jude, recompensat cu Ursul de Argint la Berlinale 2015, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că iubeşte să fie actriţă, apreciind că este "cea mai importantă formă de exprimare" a sa.

1334 afişări

Imaginea articolului INTERVIU - Luminiţa Gheorghiu: Iubesc să fiu actriţă. Este cea mai importantă formă de exprimare a mea

INTERVIU - Luminiţa Gheorghiu: Iubesc să fiu actriţă. Este cea mai importantă formă de exprimare a mea

Actriţa Luminiţa Gheorghiu vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre rolul soţiei meşteşugarului pe care îl interpretează în cel mai recent film al regizorului Radu Jude şi despre reîntâlnirea sa, după 30 de ani pe platourile de filmare, cu Victor Rebengiuc.

Luminiţa Gheorghiu relatează că o partitură mică este mai dificilă de jucat decât una de mare întindere, subliniind că trebuie să încerci să dai culoare rolului într-un timp record. "Faptul că a trebuit să realizez secvenţa din film ("Aferim!", n.r.) a fost o provocare, dar pentru mine, sincer să vă spun, tot ce am avut de jucat în filmul românesc, toate au fost o provocare pentru că trebuie să le faci cu talent", completează actriţa.

 

Recunoaşte că i-ar fi plăcut să cânte şi afirmă că îi pare rău că nu a continuat acasă studiile muzicale, "dar instrumentul este un lucru foarte greu". În opinia sa, "instrumentul şi baletul sunt două lucruri foarte dificile, pentru că trebuie să stai singur şi să te pui la punct şi atunci cred că am fost leneşă". "Dacă i-aţi întreba pe cei care au făcut performanţă în muzica instrumentală şi în balet, o să vă spună că, în pofida faptului că au o plăcere pentru aceste două profesii, munca este foarte dificilă", adaugă Luminiţa Gheorghiu.

Actriţa mai povesteşte că a iubit să fie actriţă, apreciind că i s-a părut că este "cea mai importantă formă de exprimare" a sa. Luminiţa Gheorghiu relatează că pasiunea pentru actorie a pornit din familie, mama sa făcând 20 de ani de teatru de amatori, la Ministerul Industriei şi Construcţiilor de Maşini. Acolo, Luminiţa Gheorghiu stătea la repetiţii, iar în fiecare duminică mergea la spectacole de teatru "şi aşa microbul, încet-încet, s-a infiltrat".

Luminiţa Gheorghiu afirmă că părerea publicului este foarte importantă "pentru că nu faci filme să te uiţi la ele în sufragerie, tu cu familia", ci această profesie o fac cu "toţii pentru public". De asemenea, actriţa spune că pentru a reuşi în această profesie este important să nu cedezi niciodată.

În ceea ce priveşte rolurile pe care şi-ar dori să le joace, Luminiţa Gheorghiu spune că i-ar plăcea să interpreteze partitura unei eroine negative, "un om rău".

 

Prezentăm interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX de actriţa Luminiţa Gheorghiu:

Reporter: Cum a fost reîntâlnirea cu Victor Rebengiuc pe platourile de filmare de la "Aferim!"?

Luminiţa Gheorghiu: A fost o plăcere să mă reîntâlnesc cu Victor Rebengiuc, mai ales că mai filmasem cu ceva timp în urmă, nu foarte mult, la Pro TV "Sunt un orb" şi a fost absolut o plăcere şi m-am simţit bine cu întreaga echipă, chiar foarte bine.

Reporter: Care a fost cea mai mare provocare pentru dumneavoastră în filmul lui Radu Jude?

L.G.: Cea mai mare provocare? (râde). Nu ştiu dacă a fost un moment anume, dar când ai o partitură mare, este dificil, când ai o partitură mică este şi mai dificil pentru că trebuie să încerci să dai culoare într-un timp record. Faptul că a trebuit să realizez secvenţa din film a fost o provocare, dar pentru mine, sincer să vă spun, tot ce am avut de jucat în filmul românesc, toate au fost o provocare pentru că trebuie să le faci cu talent.

Reporter: Aţi avut, împreună cu Victor Rebengiuc, o scenă grea în "Aferim!".

L.G.: A fost pentru că era o tensiune foarte mare, dar cred că m-am achitat cu brio.

Reporter: Vorbind despre cariera dumneavoastră, aţi avut foarte multe roluri, care v-a solicitat cel mai mult?

L.G.: Toate m-au solictat, pentru că toate trebuiau făcute bine, foarte bine, şi atunci puţin sau mult la un rol trebuie să îl faci foarte bine.

Reporter: Ştiu că trebuia să urmaţi cursurile şcolii de muzică. Regretaţi acum că nu aţi urmat cariera în muzică, pian?

L.G.: Îmi pare foarte rău, că puteam acasă să îmi continui studiile, dar instrumentul este un lucru foarte greu. După părerea mea, instrumentul şi baletul sunt două lucruri foarte dificile, pentru că trebuie să stai singur şi să te pui la punct şi atunci cred că am fost leneşă. Dacă i-aţi întreba pe cei care au făcut performanţă în muzică instrumentală şi în balet o să vă spună că, în pofida faptului că au o plăcere pentru aceste două profesii, munca este foarte dificilă.

Reporter: Consideraţi că este mai grea o profesie muzicală decât cea pe care aţi ales-o dumneavoastră, cea de actorie?

L.G.: Orice profesie este grea dacă trebuie să o faci foarte bine. Mi-ar fi plăcut foarte tare să cânt. Cu ani în urmă mai cochetam cu cântatul vocal, apoi au trecut anii şi îi ascult cu plăcere pe ceilalţi care cântă, dar chiar exista un spectacol la Teatrul de Comedie, "Galin" era piesa, şi ştiţi că autorii ruşi sunt formidabili, şi acolo chiar cântam, dar am făcut măcar actorie de teatru şi film, deci mi-am făcut o parte din plăcerea mea de a fi pe scenă sau în faţa camerelor.

Reporter: Asta a fost dorinţa dumneavoastră? Să fiţi pe scenă?

L.G.: Da, să fiu pe scenă, da, absolut. Am iubit foarte mult să fiu actriţă. Mi s-a părut că este cea mai importantă formă de exprimare a mea. Nu m-am gândit că voi face vreodată film. La un moment dat, în anul III de facultate, profesoara Eugenia Bosânceanu ne-a pus să facem o oră cu dânsa de actorie de film, am învăţat un material împreună cu Cornel Popescu - Dumnezeu să-l odihnească! - şi ea mi-a spus că voi face film. Am şi uitat şi uite că am făcut film.

Reporter: Dar dumneavoastră vă doreaţi de la 10 ani să faceţi teatru. De unde pasiunea?

L.G.: Din familie. Mama a făcut 20 de ani de teatru de amatori, la Ministerul Industriei şi Construcţiilor de Maşini, cum se numea atunci, şi acolo Blaier (Andrei Blaier, n.r.) avea o echipă de teatru de amatori şi stăteam tot timpul la repetiţii şi mama ne ducea în fiecare duminică la spectacole de teatru şi aşa microbul, încet-încet, s-a infiltrat.

Reporter: Neintrând din prima la teatru, ce v-a motivat să mai încercaţi?

L.G.: Profesoara mea, regizoarea Ileana Cârstea, chiar cu puţin înainte de examenul de teatru, mi-a spus să mai încerc încă o dată pentru ea: "Eu ştiu că vei ajunge departe!". Am încercat şi mi-am împlinit dorinţa.

Reporter: După ce aţi intrat, v-aţi reîntâlnit cu profesoara dumneavoastră?

L.G.: Dar fiecare rol în teatru sau în film l-am discutat cu ea, pentru că am vrut să mă verific şi avea un mare talent de profesor, să te îndrume. Pe la ea prin casă cred că au trecut toţi actorii. Ea era axată în special pe dicţie, dar împreună cu dicţia, ea nu se oprea doar aici. Ei disecau fiecare ce avea nevoie, apropo de rolurile pe care urmau să le facă, şi atunci toată lumea se ducea la Ileana Cârstea.

Reporter: Aţi făcut parte şi din Brigada Artistică de la Liceul Caragiale. Care este momentul pe care vi-l amintiţi cu cel mai mare drag din acea perioadă?

L.G.: Când recitam poezia "Bunicul", a lui Ilie Vicol, dacă îmi aduc bine aminte, şi mergeam la concursuri. Atunci se făceau foarte multe concursuri între sectoare, era o perioadă foarte plăcută. Eram foarte mândră şi cu o emoţie plăcută.

Rep.: Aţi lucrat cu regizori precum Călin Netzer, Radu Mihăileanu, Cristian Mungiu, Cristi Puiu. Acum v-aţi reîntâlnit cu Radu Jude.

L.G.: Am lucrat cu vechiul val şi am trecut fără să simt la noul val.

Rep.: Este vreo diferenţă între cele două valuri?

L.G.: Din punctul meu de vedere, ca actor n-ar fi vreo diferenţă, dar ei, ca regizori, din noul val, sigur că au abordat alte metode din perspectiva regizorului. Au luat camera în mână şi atunci această cameră făcea corp comun cu actorul, au fost nişte modificări ca regizori. Au fost cadrele lungi. Îmi aduc aminte că la Mungiu era în "4,3,2" un cadru de 10 minute, dar eu ca actor am ştiut că atât în cazul unui cadru lung, cât şi în cazul unuia scurt, eu trebuia să răspund la fel de bine indiferent de cum abordau regizorii anumite porţiuni din film.

Rep.: Ştiu că spuneaţi că nu puteţi face o ierarhizare a regizorilor cu care aţi lucrat, dar există vreunul cu care v-aţi dori să mai realizaţi un film?

L.G.: Cu toţi (râde). Chiar, am avut noroc! M-am simţit foarte bine cu toţi regizorii cu care am lucrat. Că la un moment dat au avut nişte indicaţii, asta a fost foarte bine, eu am avut o anumită părere despre un moment din film, mi se pare absolut normal.

Rep.: Când decideţi să acceptaţi un rol, ce conteză cel mai mult pentru dumneavoastră: regizorul, personajul pe care urmează să-l interpretaţi, colegii de platou?

L.G.: Trebuie să ştiţi că toate au importanţa lor, nu ştiu dacă în aceeaşi măsură, dar cel mai important lucru pentru mine este scenariul, să fie povestea importantă. Sunt şi mai importanţi colegii cu care te întâlneşti pe platou, pentru că un actor foarte bun, cum se spune în sport, îţi dă la mână.

Rep.: Aveţi un regret în cariera dumneavoastră de actriţă?

L.G: Dacă mă uit la numărul de filme în care am jucat, sunt multe, dar partiturile foarte importante nu sunt chiar aşa de multe. Uitaţi-vă la "Moromeţii", păcat că el nu a fost făcut în perioada în care putea să circule în străinătate aşa cum circulă de la "Moartea domnului Lăzărescu" încoace şi cum circulă atâtea filme, care iau Ursul de Aur sau Ursul de Argint, sau sunt atâtea Certain regard. Era foarte bine, dar nu se circula atât de mult pe vremea aceea. Am o mare, mare bucurie cu "Moromeţii", pentru că nici nu am făcut socoteala, cineva mi-a atras atenţia că sunt 30 de ani, în '85 am început să-l facem. Acest film este atât de iubit de civil, cum le spun eu spectatorilor, sau de profesionişti. Un film să străbată atâţia ani şi să fie atât de iubit. Mă întâlnesc cu spectatori care îmi spun că l-au revăzut, că au caseta, DVD-ul. Ce minune să joci într-un astfel de film. (...) Am jucat mai puţine partituri importante, de mare întindere, dar am jucat în filme care au trecut graniţa, "Moartea domnului Lăzărescu", "Poziţia copilului", "Sunt o babă comunistă", "4,3,2". Este o bucurie.

Rep.: Aţi fi vrut să jucaţi în mai multe comedii. De ce credeţi că nu vi s-au propus roluri de comedie?

L.G.: O dau pe regizori (râde). Sunt ei poate mai comozi, poate eu nu le-am oferit aspectul acesta al meu. Poate de aici încolo, mai este timp, cu toate că în România se fac puţine filme, din păcate, mai ales pentru nişte actori de o anumită vârstă. Eu am fost şi rămân un om foarte optimist.

Rep.: Ce este mai importamt pentru dumneavoastră: aplauzele sau premiile, părerea publicului sau a criticilor?

L.G.: Părerea publicului este foarte importantă, pentru că nu faci filme să te uiţi la ele în sufragerie tu cu familia. Facem profesia aceasta cu toţii pentru public, dar în ultimii ani a fost foarte important pentru mine să mă simt bine cu mine, nu că nu m-ar interesa părerea criticilor sau părerea regizorilor sau a colegilor, dar când cineva mi-a spus că e bine şi eu am avut nişte observaţii în intimitatea mea apropo de anumite secvenţe, nu a fost foarte bine. În clipa în care am fost împăcată cu mine, atunci a fost foarte bine, pentru că aşa cum eu am avut pe anumite secvenţe o anumită bucurie, am simţit că şi publicul a mers cu mine. A te simţi bine cu tine este foarte important.

Rep.: Pentru a reuşi în această profesie, pentru a primi în continuare roluri, care este cel mai important lucru?

L.G.: Este important să nu cedezi niciodată. Au trecut destui ani până am fost distribuită şi luată în seamă, dar nu m-am supărat, nu am făcut nicio dramă din asta. Am mers mai departe, am zis că o să vină, dacă nu, acesta este destinul meu în această profesie. Şi uitaţi că lucrurile au venit. Nu trebuie să dramatizăm, nici nu am bătut la uşa nimănui, poate nu e bine, nu ştiu, dar nici acum nu aş bate la uşa nimănui. Mai îmi spune câte cineva: Dar tu nu îi dai un telefon lui (Michael, n.r.) Haneke să îi spui "La mulţi ani!", să îi spui că te bucuri că a luat premiu? Şi zic: 'Dar de ce să-i dau?'. Lasă că se bucură el, el cu prietenii lui.

Rep.: Ce rol v-ar plăcea să jucaţi acum?

L.G.: Aş vrea să am un scenariu important, un rol important. Îi spusesem scenaristului de la "Poziţia copilului", (Răzvan Rădulescu, n.r.) că aş vrea să joc o eroină negativă. Un om rău. (...) Cred că pot să fiu în toate felurile. (...) Trebuie ca actor să treci prin toate ipostazele. Nu m-am gândit la un rol anume.

Cariera Luminiţei Gheorghiu, începută acum mai bine de 30 de ani, este strâns legată de cea a lui Cristi Puiu, care a distribuit-o în toate cele trei lungmetraje ale sale: "Marfa şi banii" (2001), "Moartea domnului Lăzărescu" (2005) şi "Aurora" (2010). Rolul asistentei din "Moartea domnului Lăzărescu" i-a adus premiul pentru interpretare la Festivalul Internaţional de Film de la Namur şi premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar din partea Asociaţiei Criticilor din Los Angeles.

Luminiţa Gheorghiu a avut roluri memorabile în "Moromeţii" (1988), de Stere Gulea, şi "Code Inconnu" (2000), în regia lui Michael Haneke. De-a lungul timpului, a colaborat cu Lucian Pintilie, Alexandru Tatos şi Radu Mihăileanu, lucrând în paralel pe scena Teatrului Bulandra din Bucureşti. A jucat şi în "A fost sau n-a fost?" de Corneliu Porumboiu, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", în regia lui Cristian Mungiu, şi "Faţa galbenă care râde", de Constantin Popescu. În 2010, a câştigat premiul Gopo pentru rolul secundar din "Francesca", în regia lui Bobby Păunescu.

Luminiţa Gheorghiu a fost elogiată de presa internaţională pentru rolul din "Poziţia copilului", în regia lui Călin Netzer, un film premiat cu Ursul de Aur la Berlin. De asemenea, Luminiţa Gheorghiu a câştigat, în 2014, premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, pentru partitura din "Poziţia copilului", la cea de-a opta ediţie a galei Gopo.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
LUMINIŢA GHEORGHIU ,
AFERIM ,
CARIERĂ

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.