Lenny Kravitz, recompensat cu Ordinul Artelor şi Literelor, în Franţa

Muzicianul american Lenny Kravitz a fost recompensat cu Ordinul Artelor şi Literelor în rang de Ofiţer - una dintre cele mai importante distincţii culturale franceze -, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc miercuri la Paris.

183 afișări
Imaginea articolului Lenny Kravitz, recompensat cu Ordinul Artelor şi Literelor, în Franţa

Lenny Kravitz (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Distincţia i-a fost înmânată rockerului american de Frederic Mitterand, ministrul Culturii din Franţa, informează bbc.co.uk.

"V-aţi eliberat de barierele dintre muzica black şi sunetul muzicienilor albi", i-a spus ministrul francez muzicianului american, printre ale cărui piese de succes se numără cântece celebre, precum "Let Love Rule" şi "Are You Gonna Go My Way".

Lenny Kravitz a devenit cunoscut pe plan internaţional după concertul extraordinar pe care l-a susţinut în cadrul unui festival muzical din Franţa, în anul 1989. Festivalul Trans Musicales, organizat în oraşul francez Rennes, i-a transformat cariera "peste noapte", a precizat starul american.

"Ştiu că sună ca un basm cu zâne, dar este adevărat", a adăugat Lenny Kravitz.

Muzicianul s-a declarat "deosebit de emoţionat" de faptul că a fost decorat în Franţa, o ţară care a crezut în el într-un moment în care artistul se simţea neînţeles de publicul din ţara natală.

"La începutul carierei mele, lucrurile nu mergeau bine deloc în Statele Unite, însă concertul din acea seară (de la Rennes - n.r.) a declanşat totul, ca şi cum toate energiile bune erau concentrate acolo", a spus Lenny Kravitz.

Muzicianul american are o relaţie specială şi îndelungată cu Franţa, locuind în această ţară timp de câteva luni în fiecare an şi înregistrând adeseori diverse piese în studioul amenajat în Chateau des Condes, un castel medieval aflat la o distanţă de 100 de kilometri de Paris.

Lenny Kravitz a compus şi produs piesele de pe albumul de debut al cântăreţei franceze Vanessa Paradis, lansat în 1992, pe care se află cântecul "Be My Baby", devenit ulterior un hit pe plan internaţional.

Albumele lansate de Lenny Kravitz ajung cu regularitate în partea superioară a Topului 100 din Franţa. Cel mai recent material discografic al său, intitulat "Black and White America", lansat pe 30 august în acest an, a ajuns până pe locul al şaptelea în topul francez, mult mai sus decât a reuşit să o facă în topurile muzicale americane şi britanice.

Acest album, al nouălea din cariera muzicianului, conţine piese care vorbesc despre problemele interrasiale, în special despre acele dificultăţi cu care s-au confruntat tatăl artistului - o persoană de culoare - şi mama cântăreţului - o femeie albă -, în New York-ul anilor 1960.

Printre alte celebrităţi care au fost recompensate de-a lungul anilor cu Ordinul Artelor şi Literelor se numără cântăreaţa Vanessa Paradis, regizorul Martin Scorsese, cântăreţul Bob Dylan, actorul George Clooney, dar şi creatorul jocului video "Super Mario", Shigeru Miyamoto.

Lenny Kravitz este unul dintre cei mai influenţi muzicieni rock ai tuturor timpurilor. Muzica lui este influenţată în mare măsură de curentele soul, rock şi funk din anii '60-'70. Din 1999 până în 2002 a câştigat patru premii Grammy consecutive, stabilind un record al categoriei "Best Male Rock Vocal Performance". Hituri precum "Are You Gonna Go My Way", "If You Can't Say No", "I Belong to You", "Fly Away" şi "American Woman" i-au adus atât aprecierea publicului, cât şi alte premii, printre care BRIT, MTV, American Music, Billboard. Albumele artistului american s-au vândut în peste 35 de milioane de copii pe plan internaţional.

Lenny Kravitz a concertat şi la Bucureşti, în iulie 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici