Mile Cărpenişan ar putea fi numit, post mortem, cetăţean de onoare al municipiului Timişoara

Viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că în următoarea şedinţă de Consiliu Local va propune un proiect prin care jurnalistului Mile Cărpenişan să îi fie atribuit, post mortem, titlul de cetăţean de onoare al municipiului.

41 afișări
Imaginea articolului Mile Cărpenişan ar putea fi numit, post mortem, cetăţean de onoare al municipiului Timişoara

Mile Cărpenişan ar putea fi numit, post mortem, cetăţean de onoare al municipiului Timişoara (Imagine: jurnalul.ro)

"Mile Cărpenişan a fost un om deosebit şi un adevărat profesionist, aş putea spune că este unul dintre puţinii jurnalişti care s-au remarcat în mod deosebit după 1990 încoace. L-am cunoscut ca şi jurnalist, mi-a fost şi prieten şi regret profund plecarea sa prea timpurie dintre noi. Consider că pentru tot ceea ce a făcut, pentru că el este şi va rămâne o valoare la nivel naţional, dar pentru că el a reprezentat şi Timişoara şi Banatul, merită să devină cetăţean de onoare al Timişoarei, iar în acest sens, săptămâna viitoare, când va avea loc şedinţa de Consiliu Local, voi propune un proiect în acest sens", a spus Sorin Grindeanu.

Jurnalistul timişorean Mile Cărpenişan a murit, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde era internat de săptămâna trecută, fiind în comă.

Directorul Spitalului Judeţean din Timişoara, Gheorghe Nodiţi, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că medicii se aşteptau la decesul jurnalistului, în condiţiile în care starea acestuia se agravase. "Starea acestuia s-a înrăutăţit în ultimele zile şi ne aşteptam să se întâmple asta", a spus directorul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Surse medicale au precizat că decesul jurnalistului a fost urmare a unui stop cardiac. Mile Cărpenişan a fost internat, în urmă cu câteva zile, la Spitalul Judeţean Timişoara, mai multe site-uri şi bloguri anunţând atunci că acesta este în comă după ce a suferit un şoc septic, el având nevoie de sânge grupa A2 pozitiv.

Trupul neînsufleţit al jurnalistului Mile Cărpenişan a fost dus, marţi după-amiază, la capela din cimitirul "Rusu Şirianu" din municipiu. Sute de persoane au trecut, începând de marţi după-amiază, pe la capela din cimitirul "Rusu Şirianu" pentru a-i aduce un ultim omagiu.

La capelă au mers şi foşti colegi din alte oraşe ai jurnalistului, dar şi din Bucureşti, care vor să îi fie alături pe ultimul drum.

Jurnalistului Mile Cărpenişan i-au adus un omagiu şi timişoreni care au aflat de moartea sa şi care îl ştiau doar din transmisiile de la televizor.

Înmormântarea a fost programată să aibă loc miercuri, la ora 15.00, în acelaşi cimitir, iar la funeralii şi-au anunţat prezenţa zeci de prieteni din ţară, dar şi din străinătate, precum şi mulţi colegi din presă.

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, marţi, post mortem, pe jurnalistul Mile Cărpenişan, cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.

Mile Cărpenişan avea 34 de ani şi era căsătorit. El a fost, timp de peste zece ani, corespondent al Antena 1, realizând numeroase reportaje din zonele de război pentru acest post, dar şi pentru Antena 3. În 2008, Cărpenişan a încheiat colaborarea cu posturile Antena 1 şi 3, devenind freelancer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici