Mirela Şerban lansează cartea „Secretele Formulei 1 la puterea Money&Me”

Mirela Şerban, antreprenor cu experienţă de peste 25 de ani în industria serviciilor financiare, mentor pasionat de dezvoltare personală şi mindset financiar, lansează cartea „Secretele Formulei 1 la puterea Money&Me”, o carte despre rezilienţă financiară, tenacitate, curaj şi o fidelitate necondiţionată pentru valorile înalte.

132 afișări
Imaginea articolului Mirela Şerban lansează cartea „Secretele Formulei 1 la puterea Money&Me”

Mirela Şerban

Cartea spune o poveste despre transformare personală şi financiară ce promite să redefinească relaţia cititorilor cu banii şi să-i ajute să-şi atingă potenţialul.


Pe parcursul lecturii, cititorii vor descoperi o serie de momente cu adevărat importante, inspirate  din experienţa personală a autoarei, cu privire la propria relaţie cu banii, punctând:

  • • Conştientizarea, acceptarea şi transformarea personală în relaţia cu banii;
     
  • • Stabilirea obiectivelor aliniate cu valorile personale ca moment de vârf în creşterea vieţii financiare;
     
  • • Gestionarea eficientă a resurselor, inclusiv a timpului şi a energiei ca motor declanşator în asumarea riscurilor şi a acţiunilor concrete în direcţia obiectivului dorit;
     
  • • Asumarea responsabilităţii propriilor decizii pentru a ne simţi în controlul relaţiei personale cu banii.


Mirela Şerban a decis să păşească dincolo de conceptele obişnuite de gestionare a finanţelor personale, pentru a oferi cititorilor săi o experienţă de lectură cu adevărat unică, prin poveste financiară şi vulnerabilitate personală. „Secretele Formulei 1 la puterea Money&Me” nu este doar o carte, este o călătorie fascinantă a conştientizării potenţialului pe care fiecare îl poate atinge pe plan financiar, în care autoarea împărtăşeşte experienţa sa de transformare personală şi profesională, ca mamă, soţie, antreprenor şi om.

„Într-o lume în care mulţi oameni se luptă cu probleme financiare şi cu stresul legat de bani, Secretele Formulei 1 la Puterea Money&Me reprezintă un instrument puternic de conştientizare, echilibrare şi transformare. Este posibil ca ordinea rolurilor în viaţa ta să fie dată peste cap după citirea acestei cărţi. Să fie un restart, să iei nişte decizii clare, să faci câteva acţiuni concrete.”, a declarat Mirela Şerban.
Autoarea se deschide şi împărtăşeşte experienţele şi lecţiile personale, arătând cititorilor cum a renăscut, cum şi-a dezvoltat afacerea în online şi cum şi-a rescris povestea legată de bani.

Mirela Şerban, autoarea cărţii, subliniază că „Acesta nu este doar un ghid despre bani, ci o călătorie de transformare personală care poate schimba modul în care vezi imaginea de ansamblu: de la idee la bani, de la bani la împlinire financiară”.

Cu o experienţă vastă în industria serviciilor financiare şi un puternic angajament pentru dezvoltarea personală, autoarea Mirela Şerban îşi propune să ofere o perspectivă nouă şi inspiraţională asupra relaţiei cu banii, transformând cititorii în piloţi ai propriilor lor vieţi financiare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici