Nistorescu: Eu cred că Băsescu are şi el un mic rol în scandalul Cotidianul

Cornel Nistorescu, directorul editorial al Cotidianul, vorbeşte, într-un interviu acordat Evenimentul zilei, despre numirea sa în fruntea Cotidianul, cenzură, dar şi relaţia cu Securitatea şi cei aflaţi "în spatele scandalului «Nistorescu»", printre care s-ar număra şi preşedintele Traian Băsescu.

45 afișări
Imaginea articolului Nistorescu: Eu cred că Băsescu are şi el un mic rol în scandalul Cotidianul

Nistorescu: Eu cred că Băsescu are şi el un mic rol în scandalul Cotidianul (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

În interviul acordat EvZ, Cornel Nistorescu spune că în redacţia Cotidianul există "infiltraţi care execută ordine", precizând că din punctul său de vedere şi preşedintele Traian Băsescu are "un mic rol" în scandalul declanşat la Cotidianul după numirea sa la conducerea ziarului.

"Cu unii oameni din redacţia Cotidianul cred că nu ne potrivim ca spirit, ca model de a face jurnalism. Eu nu mă scarpin două zile pe seama tremuratului unei frunze. În acelaşi timp, şi în redacţia Cotidianul există infiltraţi care execută ordine. Ştiu sigur că la nivelul aproape al tuturor redacţiilor din România există oameni ai serviciilor secrete în poziţii importante, nu neapărat simpli redactori. Valeriu Turcan (purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, nr.) îşi permite să dea telefoane în redacţii pentru a afla cum evoluează atacarea şi abordarea scandalului «Nistorescu». Fapt care mă face să cred că e o operaţiune pe care n-o conduc numai serviciile secrete, este condusă şi de către cei de la Cotroceni. Eu cred că Traian Băsescu are şi el un mic rol în această operaţiune", spune Nistorescu.

Potrivit lui Nistorescu, "scandalul" declanşat după numirea lui la conducerea Cotidianul a scos ziarul "din anonimatul în care plutea". "Sigur că foarte mulţi, inclusiv Traian Băsescu, sunt îngroziţi că am putea deveni foarte repede un fel de Evenimentul zilei de altădată. E posibil să şi redevenim, pentru că acest scandal a scos Cotidianul din anonimatul în care plutea", subliniază noul director editorial al Cotidianul.

Întrebat cum a ajutat "furtuna de pe net" Cotidianul, Nistorescu spune că acest lucru a ajutat ziarul să se relanseze, fără cheltuieli suplimentare în acest sens.

În ceea ce priveşte articolul "Petru Romoşan, turnătorul lui Horia Bernea şi al lui Ion Negoiţescu", scris de Mirela Corlăţan, despre care jurnalista a afirmat că a fost scos de pe site-ul Cotidianul, la solicitarea lui Cornel Nistorescu, directorul publicaţiei spune că doar a amânat publicarea acestui articol.

"Dar de la amânarea unui articol şi până la cenzură este o mare distanţă. Uneori, avem sute de articole pe care le amânăm, toţi jurnaliştii fac asta. Se întâmplă un lucru care ţine de o confuzie voită sau de o incultură crasă: asemenea decizii editoriale sunt considerate cenzură. Cenzură este atunci când o instituţie a statului intervine în conţinutul unei publicaţii sau al unui canal media. Asta nu este cenzură, este o decizie profesională. Să publici orice fără să te asiguri, să fundamentezi şi fără să evaluezi toate consecinţele, inclusiv pagubele sau nenorocirile pe care le poţi produce, mi se pare iresponsabilitate jurnalistică, nu libertate de exprimare", spune Cornel Nistorescu.

În plus, Nistorescu recunoaşte că Petru Romoşan este prietenul său. "Este prietenul meu, ştiu foarte bine această poveste şi cred că se întâmplă ceva cu totul nedrept. Dar nu cred că există cineva în cazurile importante de investigaţie să nu primească dreptul la apărare. Altfel nu e jurnalism, e dictatură a cuvântului scris sau dictatură a presei", explică Cornel Nistorescu.

Întrebat de EvZ dacă este o coincidenţă faptul că acest articol, despre un prieten de-al său, a fost publicat pe site-ul Cotidianul chiar în ziua în care a fost numit director al ziarului, Nistorescu spune: "Mă tem că nu e coincidenţă. N-am nicio dovadă şi, de fapt, nici nu mai contează pentru că toate exagerările, până la urmă, duc la greşirea ţintei, duc la ratarea scopului. Scopul a fost să mă incrimineze pe mine, efectul a fost strălucit. Ne-a ajutat, fără să cheltuim nimic, de fapt, să relansăm Cotidianul. Să-l repunem ca ziar de atitudine şi nu ca ziar prăfuit, şi sclifosit, şi preţios, care dormea în chioşc şi care dormea, de fapt, şi în faţa suferinţelor şi necazurilor din societate".

Potrivit lui Nistorescu, "tot bombardamentul de comentarii pe site-uri, cea mai mare parte de o agresivitate ieşită din comun, arată mai degrabă ca opera unor profesionişti din serviciile secrete şi de la partide, decât ca reacţie de public şocat că un articol a dispărut". "Din păcate, foştii mei colegi de la Evenimentul zilei, pentru că au băut şampania cu Traian Băsescu în ziua în care a câştigat alegerile şi au crezut că au câştigat alegerile împreună, au continuat şi continuă să facă o ziaristică de serviciu, au rămas înfeudaţi. Şi de asta chiar nu pot să mai citesc şi să mă mai uit pe textele lui Mircea Mihăieş sau Vladimir Tismăneanu. Ei nu sunt decât un comando politic răsfirat în presă sau în cercetare, pentru a servi interesele preşedintelui", susţine Nistorescu.

În ceea ce priveşte noua linie editorială a Cotidianul, Nistorescu spune că "şansa ziarului va fi capacitatea de a surprinde realitatea şi problemele oamenilor". "E educaţia şi conformaţia mea de reporter", explică şeful Cotidianul.

Pe de altă parte, Nistorescu precizează că, pe line de trust, el îi este subordonat lui Sorin Enache, director general al grupului Realitatea-Caţavencu, şi nu lui Emil Hurezeanu, preşedintele trustului, pentru că "boardul s-a autodizolvat". "Am înţeles că mă subordonez direct directorului acestui grup. Preşedintele (Emil Hurezeanu, nr.) are o activitate de coordonare de ansamblu, mult mai vastă, şi nici n-am apucat să mă întâlnesc cu el, pentru că la respectiva şedinţă în care am fost numit el nu era. Aşa că el, săracu’, nici nu ştie ce s-a decis acolo", susţine Nistorescu.

Totodată, Nistorescu face precizări cu privire la plecările recente de la Cotidianul ale unor editorialişti. "Nu l-am dat afară pe Pătrăşconiu (Cristian Pătrăşconiu, nr.), nici n-am drept de semnătură încă. Nu vreau să mai public comentariile lui lălăite şi teziste. Un fel de limbi la limbile lui Băsescu. Nu l-am dat afară, dar aici nu va mai scrie cât sunt eu. Nu vreau să mai public gângăvelile lui Ioan T. Morar. Nu ăsta este locul în care să se exprime. Banii sunt puţini, ei încasau sume destul de bune, mai mari decât miniştrii sau oamenii pe care-i acuzau că primesc mulţi bani. Şi ei îmi dădeau mie nişte sfârâiace", spune Cornel Nistorescu.

Cât despre Robert Turcescu, directorul executiv al postului Realitatea FM şi fost director editorial al ziarului Cotidianul, care a anunţat, luni, că nu va mai publica editorialul săptămânal la Cotidianul, Nistorescu spune că acesta trebuie să mai "înveţe meserie". "Robert Turcescu şi-a suspendat comentariul până se clarifică lucrurile, aflând că el aici nu mai publică. A vrut să mi-o ia înainte. O să-l las să mai publice după ce mai învaţă meserie, după ce mai progresează. Mi se pare amuzant să anunţe lumea că se retrage până se clarifică aici ceva. Vezi, Doamne, de parcă el ar înţelege când e clarificat şi când nu e clarificat. Dar, în acelaşi timp, vrea să mă duc la Realitatea FM să-i fac emisiune, că poate îi măresc audienţa. Dacă aş fi fraier, m-aş duce şi aş munci pentru el", spune Nistorescu..

Întrebat despre relaţia lui cu Securitatea, Cornel Nistorescu a spus că nu a semnat niciun angajament.

"Relaţia mea cu Securitatea a fost una, sper eu, inteligentă. Am scăpat în aşa fel încât să nu semnez nimic, să nu am niciun fel de angajament. Am glumit cu ei, am spus bancuri, am băut şi bere cu unii dintre ei, am spus şi prostii - la alţii le-am spus diverse lucruri contrariante, dar e sigur un lucru. Când va scoate cineva hârtia scrisă de mine, angajament sau raport despre cineva, mă retrag frumos, că am unde mă duce, şi Dumnezeu să-i ajute pe ai lui Tismăneanu şi pe ai săi luptători împotriva Securităţii şi a Comunismului. Pentru că l-au servit cu neruşinare şi acum vin şi dau lecţii altora. N-am semnat nimic, îmi pare rău. Şi nici nu m-a băgat Securitatea în diverse instituţii, n-am fost printre cei acoperiţi pe-afară, cum sunt alţii care s-au întors după aia. Dacă scoate cineva o dovadă, e în ordine", spune Nistorescu.

Cât despre blogurile Cotidianul, în care jurnaliştii ziarului îl contestă de mai multe zile pentru deciziile luate de la numirea sa, Nistorescu spune că nu este nicio problemă. "Să mă înjure şi probabil că, într-o bună zi, s-ar putea să încep să le răspund. Devine interesant că, în România, ei înţeleg democraţia fără bunsimţ, adică vor să te înjure la tine în dormitor sau la tine acasă. Nu e nicio problemă, este interesant aşa. Poate că asta îi califică şi în acelaşi timp arată cât de mare cenzor şi demon sunt eu. Mai aveţi ştiinţă de ziare care găzduiesc bloguri pe prima pagină a site-ului în care este înjurat chiar cel care conduce instituţia? Nu uitaţi că asta se întâmplă aici şi tot eu sunt cel acuzat de cenzură şi de îngrădire a libertăţilor de exprimare a unei persoane. Minunat, sunt în cea mai frumoasă situaţie posibilă", concluzionează Nistorescu.

De altfel, Cornel Nistorescu invocă ideea implicării lui Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, în scandalul din ultimele zile de la Cotidianul, şi în editorialul lui "Lămuriri necesare şi periculoase", publicat în ediţia de miercuri a ziarului.

În editorialul său, Nistorescu îl cataloghează pe Valeriu Turcan drept un "bondar bleg, ca muscoii ce se aşază vara pe spinarea vacilor şi a boilor graşi". "E vorba de Valeriu Turcan, consilierul de la Cotroceni! S-a lipit el pe spatele lui Traian Băsescu şi din mişcările sale molâi încearcă să pară bărzăun periculos! Valeriu Turcan dă telefon pe la ziare şi întreabă cum mai stau cu scandalul Nistorescu. Mai dau sau nu?", scrie Nistorescu.

El mai spune că "implicarea lui Valeriu Turcan în umflarea scandalului" îl pune "în gardă".

Totodată, directorul Cotidianul face referire la tehnicile serviciilor secrete "de a umfla un subiect, de a regiza o compromitere a unui adversar sau a unui jurnalist cu potenţial critic", dar şi la scandalurile Costică Costanda şi Elena Udrea. De asemenea, Nistorescu spune că Traian Băsescu "are de ce se teme" pentru "relatări şi investigaţii" ce vor apărea la Cotidianul odată cu venirea sa la conducerea ziarului şi care "ar putea pocni într-o presă dedicată cetăţeanului, iar nu mahărilor şi politicienilor".

"Ce să mai înţeleg din asta? Că se teme Valeriu Turcan, cel care n-a existat în politica românească şi nu va exista niciodată? Mult mai logic este să mă gândesc la spaimele lui Traian Băsescu. Pe el îl înţeleg că încearcă să facă două-trei manevre. Subsemnatul la Cotidianul ar putea însemna relatări şi investigaţii despre relaţia preşedintelui României cu Costică Constanda, cel care a primit la schimb parcul Bordei, a vândut câteva mii de metri şi apoi l-a dat înapoi la aceeaşi valoare iniţială. Traian Băsescu chiar are de ce se teme de o presă făcută cu seriozitate! Oricum o bolmojeşte cu casele şi terenurile învârtite în ultimii ani, tot nu convinge şi nu intră sub acoperirea legii. Traian Băsescu mai are de ce se teme pentru afacerea cu terenul de pe Calea Victoriei, unde se află construit Novotelul. Când era primar a fost de acord cu vânzarea la 80 de euro metrul pătrat a celui mai scump teren din centrul Bucureştilor! Şi fără licitaţie, şi fără aprobarea Consiliului General! Traian Băsescu are de ce se teme, pentru că s-ar putea să apară martori şi informaţii despre felul în care a coordonat campania electorală a fiicei sale pentru Parlamentul Europei. Mai este şi strângerea banilor pentru campania prezidenţială. Toate ar putea pocni într-o presă dedicată cetăţeanului, iar nu mahărilor şi politicienilor! Alde Turcanu nu e prost. Cu un scandal Nistorescu exagerat se mai îngroapă afacerile şi scandalul Elena Udrea", scrie Nistorescu.

Cornel Nistorescu a preluat, de la 1 august, conducerea ziarului Cotidianul, în timp ce Adrian Ursu, redactorul-şef al publicaţiei, a fost numit director editorial al Realitatea TV, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pe 31 iulie, de trustul Realitatea - Caţavencu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici