O carte pe zi: „Autopsii medico-istorice. Societate, consimţământ şi medicină legală” de Octavian Buda

Octavian Buda, născut în 1966, este un medic psihiatru şi istoric al medicinei, profesor universitar care conduce catedra de istoria medicinei din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, din 2009. Între 2015 şi 2017 a fost preşedintele Asociaţiei Europene de Istorie a Medicinei (EAHMH - The European Association for the History of Medicine and Health), fondată la Strasbourg în 1989, fiind primul est-european ajuns în fruntea acestei societăţi. Este al doilea român, după Victor Gomoiu, care a condus o societate internaţională de istoria medicinei. A obţinut o serie de premii internaţionale de prestigiu, iar studiile sale acoperă aspecte variate ale istoriei medicinei româneşti şi universale, interrelaţia dintre medicină şi filozofie, antropologie culturală, bioetică, psihanaliză. A publicat un număr remarcabil de cărţi, cele mai multe ocupându-se de istoria medicinei.

Scriu editorii: „Istoria medicinei se află azi într-un proces de transformare conceptuală determinat, pe de o parte, de interogaţiile societăţii cu privire la provocările progresului ştiinţific şi mai ales dilemele morale pe care implică iar, pe de altă parte, de efortul de reactualiza idei şi teorii medico-sociale ce au individualizat şcolile medicale naţionale în plan european. Destul de discretă până în 1989, istoriografia medicală est-europeană este readusă gradual în actualitate, prin contribuţii care se vor esenţiale pentru înţelegerea istoriei continentului.

De evoluţia medicinei la noi se poate vorbi odată cu perioada premodernă, apoi epoca fanariotă, Unirea Principatelor şi legislaţia aferentă, Independenţa (1877–78), Războiul Balcanic (1912–13), România Mare, perioada interbelică cu ascensiunea dreptei care se termină odată cu primele structurări comuniste, imediate după 1945. Dezvoltarea agendelor biomedicale şi sociale din România, între 1800–1945, cu precădere pe medicină legală, psihiatrie, evoluţionism, eugenism şi medicină socială, s-a corelat inerent cu teme identitare cultural-naţionale. Istoria medicinei româneşti a oglindit aceste schimbări sociale prin reflectarea rolului profesiunii medicale în crearea unui stat naţional modern şi sănătos, prin crearea unui sistem sanitar modern, prin crearea unei reţele spitaliceşti, sisteme azilare, institute de cercetare, catedre universitare, prin care psihiatri, eugenişti, medici legişti au oferit remedii pentru bolile somatice şi sociale prevalente în România de atunci.”

Veţi găsi în această carte informaţii relevante despre antropologia criminală, despre azilul Mărcuţa din Bucureşti, Gheorghe Marinescu şi psihiatria judiciară, psihiatrul Petre Tomescu, doctorul Eduard Pamfil, cel care a pus bazele postbelice ale psihiatriei universitare din Timişoara, dar şi multe altele despre psihiatria judiciară din România şi profesorii remarcabili care au promovat-o. La final, într-o addenda, sunt două texte istorice: discursul din 1892 al lui Mina Minovici ţinut la deschiderea Morgii din Bucureşti; şi textul lui Theodor Vasiliu (profesor de medicină legală în perioada interbelică şi fost adjunct al lui Nicolae Minovici) despre medicina legală românească şi asasinarea lui Barbu Catargiu.

Octavian Buda - Autopsii medico-istorice. Societate, consimţământ şi medicină legală. Editura Tritonic, Istorie. 270 pag.