O carte pe zi: „Cea mai mică femeie din lume” de Clarice Lispector

„Încercările criticii sunt de înţeles: cu cât un autor este mai surprinzător, cu atât se caută comparaţii pentru a-i capta esenţa. Dar citiţi povestirile sale şi veţi înţelege că obişnuieşte să evadeze dintre aceste borne; este şi nu este o scriitoare feministă, postmodernă, absurdă, mistică.“ — The Guardian

Născută în 1920, în Podolia (vestul Ucrainei), într-o familie evreiască ce va emigra în Lumea Nouă pentru a scăpa de teroarea pogromurilor şi care se va stabili, în 1922, în Brazilia (după o scurtă trecere prin România), Clarice Lispector s-a impus de timpuriu drept una dintre vocile cele mai importante ale literaturii occidentale, fiind comparată cu James Joyce şi Virginia Woolf, în privinţa strategiilor narative utilizate, şi cu Franz Kafka, în privinţa viziunii şi a tematicii.

În româneşte au apărut în deceniul trecut câteva titluri, remarcabil fiind „Patimile după G.H.”, tradus în 2015 de Dan Munteanu. „Scriu ca şi cum aş vrea să salvez viaţa cuiva. Probabil propria mea viaţă. Viaţa e un soi de nebunie a morţii. Trăiască morţii, fiindcă în ei trăim” – aşa începe acea scriere imposibil de clasificat.

Scriu editorii: „Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă,1940–1964 este primul din cele două volume care constituie integrala prozei scurte a Claricei Lispector, publicată pentru prima dată în limba română de Editura Humanitas Fiction. La un secol de la naşterea sa, cele optzeci şi cinci de povestiri reunite în ediţia noastră dezvăluie o mare scriitoare a secolului XX, o figură inovatoare a literaturii sud-americane, creatoarea unui limbaj neconvenţional, revoluţionar, neliniştitor.
Maestră a indicibilului, a emoţiei care prevalează în faţa evenimentului, Clarice Lispector este interesată mai puţin de fapte, şi mai mult de ecourile stârnite de acestea în fiinţa omenească. Proza sa scurtă apelează la trame minime, iar universul său este unul senzorial, alcătuit din percepţii şi reacţii, din sondarea alternativă a lumii interioare şi exterioare, din explorări hipnotice ale adâncimilor sufleteşti, din scenarii intime funcţionând independent de realitatea imediată, din evaziuni şi reverii. Personajele sale se află într-o căutare exasperată – de sine, a unor răspunsuri, a unei forme mai suportabile de existenţă. Ele manifestă un fel de ingenuitate care le face să observe ceea ce le înconjoară cu permanentă contrariere, cunosc transformări şi epifanii ce rămân pe teritoriul înstrăinării, al insolitului, al vulnerabilităţii.”

Într-o anexă intitulată „Explicaţie inutilă” Clarice Lispector explică cum şi de ce a scris anumite povestiri din volum.

Clarice Lispector – Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă 1940-1964. Traducere, tabel cronologic şi postfaţă de Anca Milu Vaidesegan. Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei. 370 pag.