O carte pe zi: „Diplomat în Oropingo ” de Gabriel Gafiţa

E la începutul acestui roman o cugetare care te pune pe gânduri: „Cumva par a induce ideea că toţi miniştrii, toţi cei care au funcţii importante în politică sau în administraţie, toţi cei care au pâinea şi cuţitul provin din acelaşi loc, din acelaşi judeţ ori măcar au frecventat aceleaşi şcoli”.

269 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Diplomat în Oropingo ” de Gabriel Gafiţa

O carte pe zi: „Diplomat în Oropingo ” de Gabriel Gafiţa

„Au păstrat legătura, au avut grijă ca prietenia lor să supravieţuiască tuturor schimbărilor politice, ştiu numele soţilor sau ale soţiilor, ştiu câţi copii au fiecare, când s-au născut şi cum au evoluat şi în ce poziţie au ajuns la ora actuală. Între ei există acea solidaritate şi confrerie care se creează îndeobşte între cei care au făcut împreună stagiul militar”.

Urmează un roman dens care ilustrează ideea. Dar un roman cu mult mai complicat.

Semnalăm astăzi unul dintre cele mai bune romane apărute în ultima vreme. E semnat de Gabriel Gafiţa, fost diplomat care s-a apucat de mult de literatură, iar în ultimul timp a publicat intens. E o poveste care se petrece în lumea diplomaţiei, domeniu care îi este foarte cunoscut autorului şi pe care îl priveşte fără îngăduinţă, dezvăluindu-ne, dacă mai aveam vreo speranţă, micimea oamenilor care ajung în funcţii înalte şi în acest domeniu, incompetenţa, nepotismul, indiferenţa faţă de orice nu le poate aduce profit personal şi mai ales, cumplita birocraţie.

„Cititorul – spune editorii - va găsi in această carte multe ingrediente inedite: o lovitură de stat, un eroism aparent perdant, o evadare pe jumătate, o dragoste scurtă ca împlinire, dar cu consecinţe îndelungate, o prietenie nedezminţită, o birocraţie care sufocă pornirile empatice, o dictatură absurdă şi ridicolă, dar şi solidaritate umană de unde te aştepţi cel mai puţin. Eroul central, un ambasador, nimereşte fără voia lui in mijlocul unei crize imposibile. Intr-o fracţiune de secundă va trebui să decidă dacă salvează destinul altora sau dacă lasă fatalitatea să-şi încaseze preţul. Va putea el recunoaşte că acţionează de unul singur, sau va fi nevoit să lase a se înţelege că se bazează pe sprijinul ţării sale?

Poate fi responsabilitatea asumată individual scânteia pentru angajamentul colectiv?

Romanul este scris în secvenţe scurte, fără divagaţii, dar cu dramatism şi cu o evoluţie a epicii aproape cinematografică. Locul este o ţară imaginară din America de Sud - Republica Oropingo - ceea ce i-a permis autorului un slalom printre unele situaţii împrumutate de la diferite ţări. Dialogul e plin de tensiune, dar şi de un umor debordant, ce marchează unele pagini memorabile.”

În cea mai mare parte acţiunea se petrece în Republica Oropingo, o ţară imaginară din America de Sud, care se chema cândva Costa Ancha, vecină cu Venezuela şi Columbia, care a întrat în secolul XX în sfera de interes a Statelor Unite, de unde nu a mai ieşit până la începutul secolului XXI. „Nu au fost interese majore pentru americani aici ca să facă necesare intervenţii directe în politica naţională. Câte un preşedinte democrat şi-a încheiat mandatul mai devreme, sau a reuşit să fie asasinat, fiind imediat înlocuit de un alt preşedinte, autoritar şi devotat diferitelor cercuri de interese. Iar aceste cercuri, reprezentate de familii vechi din Costa Ancha, îşi împărţeau avuţia naţională în mod echitabil: unele deţineau producţia de zahăr, altele producţia de cafea, altele producţia de fructe tropicale, nişte societăţi americane deţineau minele de cupru şi de cobalt. Prospecţiunile geologice din anii 30 şi 40 ai secolului XX au scos la iveală o listă întreagă de bogăţii minerale cu care locuitorii Costei Ancha nu prea aveau ce face, pentru că nu aveau capacitatea de a le prelucra, dar care erau deosebit de apreciate în alte ţări care aveau tehnologia necesară pentru a le da o destinaţie concretă: zirconiu, siliciu, iridiu, uraniu. Şi din acest moment ţara a intrat hotărât pe mâna băieţilor grei, care trebuiau să păzească aceste avuţii, ca să nu ajungă pe mâna escrocilor internaţionali”.

S-au succedat dictaturi militare şi preşedinţi civili, reformiţti, economia a falimentat şi foametea a făcut ravagii, stânga a luat avânt, s-a creat o mişcare sindicală puternică, transformată partid, care l-a adus la putere pe Estalin Plomino Paz, care a impus stângismul şi dictatura, iar după două mandate de preşedinte, dorind să rămână la putere, a schimbat, în 2010 numele ţării în Republica Multicomunitară Oropingo, în acest fel obţinând noi mandate. Numele ei făcea referire la poporul oropingo, ce reunea în cadrul aceleiaşi comunităţi constitutive a statului cele patru triburi indigene bique, tana, ayuyo şi omaya. Acţiuea romanului se defsăşoară la finalul celui de-al doilea mandat în noua republică, atunci când Estalin doreşte să candideze a cincea oară şi izbucnesc tulburări politice.

În această ţară, în care România nu avea nici măcar o singură investiţie, îşi deschisese prin anii 70 ai secolului trecut o ambasadă.

Toate sunt relatate de diplomatul român la Madredios, capitala ţării. Dictatorul fuge în străinătate, unde desfăşoară o activitate furibundă de denigrare a noilor autorităţi, vreme de un an se instalează un guvern interimar care pregăteşte alegerile, pe care evident că le câştigă fostul dictator care încă mai deţinea pârghiile, după care începe represiunea şi toţi cei care i se impotriviseră sunt vânaţi, ucişi, arestaţi sau obligaţi să plece în exil. Diplomatul român slavează de la linşaj familia unui vecin, întâmplător fost vicepreşedinte al Parlamentului, fără ştirea, ba chiar împotriva indicaţiilor Ministerului Român de Externe, care nu doreşte nicio implicare. Mai mult, diplomatul le înlesneşte celor doi fuga din Oropingo, ministrul român face publică povestea, încât ambasadorul este expulzat şi, culmea, urmează să fie sancţionat la Bucureşti.

„Ai vrut, îi spune diplomatului soţia salvată de la linşaj, ai vrut să fii la înălţimea situaţiei, ai vrut să acţionezi ca un erou, ai vrut să rămâi sus în ochii noştri, deşi ministerul tău se distanţase de tine şi ai vrut să acţionezi altfel decât alţi ambasadori, care îi găzduiesc pe azilanţii diplomaţici.”

Povestea e mult mai complicată, cel salvat de diplomat va organiza şi conduce din străinătate opoziţia şi va ajunge următorul preşedinte al ţării sale. Iar diplomatul îi devine consilier pe viaţă. Dar detaliile până la aceste desfăşurări sunt de o suculenţă extremă.

Un roman foarte bine scris, plin de tensiune, de la un moment încolo aproape un roman poliţist şi cu o admirabilă descriere a birocraţiei din instituţiile de frunte ale statului român, cu funcţionari indolenţi („a căror obrăznicie nu era egalată decît de prostie şi ignoranţă”) pe care nu-i interesau informaţiile de la faţa locului, transmise de diplomat, „pentru că ele nu veneau de la Bruxelles.”

Gabriel Gafiţa – Diplomat în Oropingo. Editura Junimea, colecţia Ficţiune şi Infanterie. 385 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici