O carte pe zi: „În creştere” de Mihai Mateiu

Mihai Mateiu (născut în 1976, Târgu-Mureş) lucrează din 2004 în organizarea de evenimente culturale. A fondat Someş Delivery, unul dintre cele mai influente proiecte legate de spaţiul public din Cluj, şi Flux Project, un start-up prin care facilitează experienţe culturale pentru angajaţii din companii. Scrie, cu pauze mari, proză scurtă. Începând din 2003, povestirile lui au apărut în reviste culturale, în original sau în traducere. A fost inclus în mai multe antologii. Volumul oameni, publicat în 2011, a fost bestseller al editurii Casa de Pariuri Literare.

Cartea pe care o semnalăm astăzi este tot un volum de proze scurte, patru anume.

„Citind aceste mini-romane – scrie mai departe Florin Florian - , e un fel de captivitate solară, încântată, din care nu vrei să scapi nici în ruptul capului. Şi mai e o intensă trăire empatică, o suprapunere inerentă cu personajele, chiar dacă viaţa lor literară e una, iar viaţa fiecăruia dintre noi este alta. De mai bine de zece ani, de când am citit oameni, volumul lui de debut, şi mai ales bunica murind — o bijuterie în toată regula —, mi-e dor de scrisul lui Mihai Mateiu şi îi tot aştept cartea cea nouă. Acum e aici, între aceste coperţi, iar pentru mine e ditamai bucuria.”

„Ce aşteptăm noi, cei care iubim literatura, de la o carte? Să ne spună o poveste credibilă, frumos scrisă, bine construită, marcată de adevărul personajelor. Să ne facă să începem să credem în adevărul personajelor, să ne însuşim bucuriile şi tristeţile lor, entuziasmele şi supărările lor, iubirea şi ura lor, să simţim ceea ce ne spune orice carte bună, anume că şi viaţa noastră este extraordinară şi că există personaje care se intersectează miraculos cu destinul nostru şi ni-l pot schimba. Astfel de personaje ne oferă În creştere, reinventând pentru noi cele mai intense trăiri din vieţile noastre: copilăria, iubirea, deziluzia, speranţa.” – Marin Mălaicu-Hondrari.

Exemplu de stil:

„Apoi, la un moment dat, Manuela s-a mişcat şi fundul ei s-a lipit de şoldul meu, iar asta m-a dat de tot peste cap — toată fiinţa mea s-a concentrat în centimetrii aceia în care corpurile noastre se atingeau, simţindu-i căldura prin grosimea hainelor. Cu coada ochiului îi zăream conturul şi îi puteam adulmeca, vag, mirosul curat, de fată. M-a cuprins încet, intensificându-se până la greaţă, dorinţa de a mă întoarce spre ea şi a o lua în braţe — voiam doar să fac asta, să nu-mi mai pese de nimic. Dar am reuşit să mă abţin. Cu un efort incredibil, m-am desprins de ea, întorcându-mă cu spatele, şi am încercat să mă gândesc la altceva, să mă liniştesc, să adorm. N-am reuşit însă, oricât m-am chinuit, decât să intru în starea aia nesuferită dintre somn şi veghe, în care gândurile se-nvârt parcă în buclă şi, deşi ar trebui să te ridici şi să faci ceva ca să rupi filmul, rămâi acolo, cu voinţa paralizată. Iar orele nopţii s-au lungit nesfârşit, seci şi apăsătoare."

Mihai Mateiu – În creştere. Proză scurtă. Editura Trei. 159 pag.