O carte pe zi: „Privind în aceeaşi direcţie împreună” de Gabriel Gafiţa

Iată o carte cu un subiect care în societatea noastră este încă tabu – homosexualitatea. E drept, dacă nu mă înşel, au mai apărut cărţi pe această temă - de pildă, în urmă cu exact zece ani, la Editura Herg Benet, „Cimitirul”, de Adrian Teleşpan, un roman aproape porno care, datorită publicităţii şi vâlvei stârnite, a avut, în mod paradoxal, un mare succes în anumite cercuri. Era vorba de un homosexual român care, plictisit de ţară, se mută la Londra, unde ajunge administrator de cimitir şi are un şir nesfârşit de relaţii homosexuale. Dar autorul n-a recidivat, din câte ştim, nici cu acest subiect, nici cu vreo altă lucrare literară.

Acum tema este abordată de un scriitor consacrat, un romancier şi traducător apreciat, fost ambasador în mai multe ţări occidentale. Care priveşte fenomenul din alt unghi, inclusiv cel al alinierii noastre, şi din această perspectivă, la realităţile occidentale.

Romanul lui poartă un titlu inspirat de Antoine de Saint-Exupéry:

„Aimer, ce n'est pas se regarder l'un l'autre, c'est regarder ensemble dans la même direction.” Iar coperta stă sub semnul curcubeului – însemnul mişcărilor gay.

Un roman masiv, a cărui acţiune se petrece în două regimuri, urmăreşte viaţa a patru prieteni cu profesii şi aspiraţii diferite, cel aflat în prim plan fiind muzeograf şi gay.

În timpul comunismului, era obligat să-şi ascundă înclinaţiile, ca să nu ajungă la puşcărie. Dar nici în vremurile mai noi societatea nu pare a fi foarte tolerantă, chiar dacă nu se mai ajunge la închisoare, adepţii se pot asocia, sunt liberi să-şi afirme opţiunile sexuale, pot manifesta pentru drepturile lor, inclusiv prin marşuri ori emisiuni televizate.

Eroul îşi găseşte un partener cu mult mai tânăr care devine nu doar militant al drepturilor homosexualilor, ci şi deschizător de drumuri. „Asta e noua normalitate, űbire, şi e bine să se obişnuiască toţi cu ea, pentru că noi o vom impune peste tot. La început într-un loc modest, Muzeul, dar încet încet peste tot. Avem capacitatea să o facem şi avem voinţă cât pentru zece. Să fim acceptaţi, să fi respectaţi şi să impunem forma noastră de űbire. M-am săturat de aroganţa hetero.”

Cei doi nu se mai ascund, pentru că eroului noul partener „îi colorează existenţa tot mai îndrăzneţ, îi dă dovezi de iubire în public şi îi oferă momente de sex dezlănţuit”. Manifestaţiilor publice li se răspunde cu contramanifestaţii, intervenţia jandarmilor şi a poliţiei şi, fireşte, excese – fapte care chiar s-au petrecut în anii din urmă. Ca în orice cuplu, apar tensiuni, despărţiri, iubiri neîmpărtăşite, dramolete.

Partenereul mai tânăr trădează, îl părăseşte pe eroul cărţii, dispare în străinătate, unde se căsătoreşte cu un alt gay şi când revine în România vrea cu orice preţ să tulbure ordinea, să impună legile din Occident în ce priveşte minoritatea sexuală şi fireşte eşuează cu scandal. În tot acest timp eroul romanului păstrându-i o iubire neştirbită. Din păcate, după umila noastră părere, insistenţa pe scenele erotice devine obositoare şi excesivă. Iar toate celelalte teme ale cărţii, multe, majoritatea urmări ale regimului comunist, rămân expediate.

Gabriel Gafiţa – Privind în aceeaşi direcţie împreună. Editura Cavallioti. 418 pag.