- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (13.03.2023, 08:18)
- Stelian Turlea
O carte pe zi: Programul de măsuri active ale KGB- GRU împotriva României (1964-1989) de Mircea Stan
O temă extrem de importantă, care nu a mai fost abordată până acum, decât tangenţial, în istoriografia română şi în literatura de specialitate a frontului secret.
Urmărește
381 afișări
O carte pe zi: Programul de măsuri active ale KGB- GRU împotriva României (1964-1989) de Mircea Stan
„Ceea ce cititorii ar trebui să afle – scrie Cristian Troncotă în prefaţa sa - este că măsurile active întreprinse de serviciile secrete străine sunt lipsite de eficacitate acolo unde, în ţara-tintă, se află adevăraţi patrioţi. Iar atunci când se aplică, cu consecintele de rigoare, efectul lor nu se reduce doar la un moment istoric, ci continuă să-şi facă simţită prezenţa pentru încă mult timp. Prin urmare, tema lucrării este tulburătoare, obligând cititorul la a o parcurge cu creionul în mână, pentru a-i percepe toate dedesubturile descoperirilor, nuanţele de înţelegere, dar mai ales cu mintea limpede si cu puterea de a interpreta echilibrat aproape fiecare frază şi concluzie”.
Cartea demonstrează, cu ajutorul materialelor documentare disponibile, cum relaţiile României cu URSS au avut adeseori, mai ales după 1964, un caracter conflictual, nu numai sinuos, iar relaţiile dintre DSS şi KGB-GRU au fost dominate de confruntare. Mai mult, cercetările relevă că DSS coopera foarte puţin, spre deloc cu KGB în ultimul deceniu comunist. Oameni din ierehia superioară a Securităţii serveau, cel puţin până în 1978, şi interesel Moscovei. De aceea, Nicolae Ceauşescu nu credea pe deplin în analizele furnizate de DSS şi consulta şi informări din alte surse. Pe de altă parte, a fost o perioadă în care în DSS existau mai multe centre de informare.
„Lucrarea domnului Mircea Stan se înscrie printre acele încă rare contribuţii care pot oferi noi prespective asupra istoriei internaţionale şi, cu precădere, asupra rolului permanent şi responsabil jucat de serviciile de informaţii şi securitate în apriga bătălie din umbră angajată de statul român pentru apărarea integrităţii şi securităţii sale în timpul Războiului Rece. Autorul integrează cu abilitate acei factori şi acele realizări/detalii tehnice care ne sugerează atât latura ofensivă a cercetării informaţionale, cât şi latura defensivă, de exemplu cea de dezinformare a adversarului”. (Dumitru Preda)
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. A început ceremonia de învestire a lui Trump. Donald Trump a depus jurământul: Epoca de Aur a Americii începe acum
-
Trump anunţă primele măsuri: Stare de urgenţă energetică naţională în SUA / Tarife şi impozite pentru ţările străine / Cartelurile desemnate drept organizaţii teroriste străine
-
Trump în primul discurs: „Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreaţă din nou"
-
De ce SUA nu pot „părăsi” Europa. Securitatea Statelor Unite depinde de bazele şi capabilităţile americane antirachetă din continentul european. România, un stat cheie
Volumul a primit premiul „Gheorghe Brătianu” acordat de Fundaţia Culturală Magazin istoric.
Mircea Stan - Programul de măsuri active ale KGB- GRU împotriva României (1964-1989). Prefaţă de Crsitian Troncotă. Postfaţă de Dumitru Preda. Editura Militară. 532 pag.
Citește pe alephnews.ro: TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Unde migrează utilizatorii de pe TikTok? RedNote a fost gândită inițial ca un ghid de cumpărături, dar acum este o platformă de lifestyle
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
E știrea începutului de an! Gabi Bădălău s-a combinat cu Ema Uta! S-au ”izolat” 4 zile într-un apartament din Floreasca
CANCAN.RO
David Popovici și-a cumpărat vilă pe malul unui lac, într-o locație EXCLUSIVISTĂ, și s-a mutat cu iubita lui. Cât costă imobilul
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe