O carte pe zi: "Recrutorii", de Mihai Buzea

"O carte despre o carte care nu a mai fost scrisă".

262 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Recrutorii", de Mihai Buzea

O carte pe zi: "Recrutorii", de Mihai Buzea

Mihai Buzea (n. 1971) a fost profesor, vânzător de asigurări, plimbător de câini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte, muncitor necalificat, om bun la toate. Acum este reporter la Caţavencii. După 1 ianuarie 2014 a plecat la Londra, unde a învăţat meseria de arborist, pe care o descrie în romanul-reportaj "Gastarbeiter" (2017). Alte cărţi publicate: "Berile de Aur" (2006), "Povestea lui Vasile Pogor" (2018), "Jimmy" (2018).

În cărţile sale, dă cu tifla convenţiilor. Este socotit printre cei mai autentici scriitori apăruţi în literatura actuală.

Scriu editorii: "Fiindcă există atât de multe biografii ale unor morţi, această carte trebuia să fie biografia unui viu. De pe urma ei, naratorul - cu aspiraţii de scriitor - urmăreşte să scoată nişte bani. Intenţia era ca publicul din România - mai ales cel tînăr, poate lipsit de modele, poate suprasaturat de <<modele>> - să afle povestea reuşitei lui Săndel. Dar, după o primă variantă scrisă pe baza a peste o mie de fotografii în care Săndel apare mai mult sau mai puţin, naratorul îşi dă seama c-a greşit abordarea şi-şi propune să plece pe urmele lui, din Lume în Nelume, pentru a-i cunoaşte pe oamenii cu care acesta s-a întâlnit şi locurile în care şi-a construit cariera; numai că apare problema de a face rost de bani pentru călătoriile de documentare, aşa că recurge la diverse metode, cum ar fi <<cerşuiala>> şi campania de strângere de fonduri online, care însă se dovedesc a fi nişte eşecuri. Cu dezinvoltură şi umor, naratorul perseverează şi izbuteşte să ajungă în Africa (Casablanca şi Marrakech) şi în Asia Centrală, dar rămâne de văzut dacă, după încheierea călătoriilor, <<cartea cu Săndel>> va fi în continuare despre Săndel".

Altfel spus, comentează Bogdan Creţu, "pentru a câştiga un ban, lui Mihai îi vine ideea (la FILIT) de a scrie biografia unui om în viaţă. Dacă a scos el bani pe biografia unui mort (Vasile Pogor), de ce nu ar fi mai uşor cu aceea a unui contemporan? Îl alege pe Săndel, prieten vechi, afacerist de succes. La început, caută să-l convingă că e în interesul lui să devină personaj. Numai că rezultatul nu-i convine comanditarului, care întrerupe finanţarea. Situaţia e tratată şarjat şi are, oricîtă carne epică ar fi în naraţiune, potenţial simbolic. E şi o poveste despre rolul şi statutul scriitorului într-o lume în care valoarea socială e dată exclusiv de reuşita financiară. Bun nu e cine scrie o poveste, cel care fascinează, ci cel care reuşeşte să o şi vîndă. Literatura în sine nu mai seduce, ci succesul ei. Epopeea scrierii romanului e dublată, din această pricină, de aceea a susţinerii lui pecuniare. Scriito¬rul nu e doar cel care scrie, e şi cel care trebuie să supravieţuiască pentru a scrie, cel care trebuie să lupte pentru a rămîne scriitor. Şi nu e deloc simplu. Din idol al tribului, scriitorul a ajuns un lumpen. Un statut pe care Mihai Buzea şi-l asumă voios (sînt nenumărate autopersiflările, autoironiile), acceptînd senin rolul de histrion.

O carte despre o carte care nu a mai fost scrisă".

Un exemplu de stil:

"Mi era foame, mi se închideau ochii de oboseală, habar n aveam unde mi era hotelul şi cum să ajung la el (<<De la gară o iei drept înainte şi faci a patra la stânga, apoi scurt la dreapta în capul străzii. Imposibil să nu l găseşti!>>), iar drumul cu autobuzul a durat fix 90 de minute: zece minute să ajungem din aeroport în madinah, cinci minute de la madinah la gară, restul prin traficul de madinah. M am străduit să nu intru n panică, am stat cuminte ca un pârş până am trecut prin poarta Bab Nkob şi am ieşit în binecuvântatul oraş nou, pe care l am iubit instantaneu şi din tot sufletul, măcar că n aveam nici cea mai vagă idee unde mă aflu şi ce urma să se ntâmple cu mine în noaptea aia (unde o să dorm, de exemplu). Am trecut pe lângă Gara Rutieră şi l am întrebat pe şofer dacă aia i gara, dar el mi a zis să stau calm, că mi spune el care i gara (foarte liniştitor!) şi într adevăr mi a spus, ba chiar m a lăsat amabil în faţa gării – feroviare! –, chit că n avea staţie acolo (dar, ca să fiu cinstit, nici pasageri n avea). Nu mi cumpărasem hartă, n aveam credit pe telefon pentru internet, am zis <<Doamne ajută>> ca orice ateu şi am pornit după vorba sfântă <<Faci a patra la stânga>>, unde evident că n am găsit nici urmă din hotelul Almas, unde aveam rezervare. Mi am luat o apă mică şi două pacheţele de biscuiţi (nu mai puteam, mă săgeta stomacul), am ieşit iar în bulevardul cel mare, m am întors la gară şi am reluat procedura: a patra la stânga. Cu gura plină de pastă de biscuiţi am verificat şi a doua la stânga, şi a treia la stânga, şi a cincea la stânga (fără succes), şi am avut noroc tot la săraca a patra la stânga. Acolo era hotelul, doar că nu l chema <<Almas>> cum crezusem, ci <<Al Mas>>, care nu ştiu ce nseamnă, dar <<al>> ştiu că e articolul hotărât – măcar atâta lucru ştiu şi eu. Aveţi rezervare pentru Mihai Buzea? Avem rezervare pentru Mihai Buzea. Perfect, daţi mi camera că vreau să dorm. Plată card sau cash? Care cash, că n am schimbat decât 20 de euro la aeroport, n am cash! Pot schimba la voi? A, nu, imposibil, noi suntem hotel, nu casă de schimb valutar! Atunci mi a picat fisa: aveam un card Revolut, pe care mi l făcusem mai demult, la beţie, şi pe care nu l folosisem niciodată; habar n aveam dacă merge, habar n aveam cu ce sumă era încărcat, dar mi am încercat norocul şi a mers perfect. Mi au dat un <<bagagiste>> să mi care valizele n cameră, ticăloşii, deşi eu aveam un rucsăcel de tură pe care nu l dădusem jos din spate, ceea ce ei văzuseră din prima, dar voiau să câştige şi bellboy ul ăla un bănuţ (era un om bătrân, amărât, fără dinţi, vai de capul lui), aşa c am urcat amândoi cu liftul, mi a deschis uşa de parcă nu puteam s o deschid singur, mi a aprins toate luminile, şi a primit pourboire ul şi a plecat, lăsându mă cu luminile alea aprinse n cap, iar eu voiam doar să dorm. Am dibuit, am găsit toate întrerupătoarele în afară de cel al becului de pe balcon, pe care n am fost în stare să l sting – am tras draperiile şi am adormit imediat, molfăind un ultim biscuit".

Mihai Buzea - "Recrutorii". Editura Polirom, colecţia Egoproză. 316 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici