O carte pe zi: "Suflete pereche", de John Marrs

Ce-ar fi dacă cineva ar descoperi o genă capabilă să determine sufletul pereche? Povestea a cinci perechi care au făcut un anume test ADN şi...

474 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Suflete pereche", de John Marrs

O carte pe zi: "Suflete pereche", de John Marrs

Există cel puţin alte trei romane cu acest titlu, publicate de editurile noastre în ultimul deceniu (iar cărţi de psihologie - şi mai multe): una semnată de celebra Cecilia Ahern, în 2012, Editura All; a doua semnată de Christina Dodd, apărută în 2014 la Editura Litera; a treia, de Lorena Lenn - la Editura Stylished. În mare, toate sunt romane de dragoste, mai mult sau mai puţin romanţioase, lacrimogene.

Cea pe care o semnalăm astăzi diferă. A fost publicată în original în 2016, s-a tradus în 23 de limbi, a fost desemnată cel mai bun roman SF al anului de către Wall Street Journal şi urmează să fie ecranizată sub forma unui serial Netflix în zece episoade. Autorul a lucrat 25 de ani ca jurnalist freelancer, specializat în interviuri cu actori, muzicieni şi celebrităţi TV, a debutat în 2013 şi a mai publicat între timp alte cinci romane.

Ideea de la care porneşte e simplă: Cum îţi găseşti perechea? Foarte simplu: îţi faci un test ADN şi, în scurtă vreme, urmează să fii potrivit cu partenerul perfect. Aceasta este promisiunea companiei Potriveşte-ţi ADN-ul, care a descoperit gena capabilă să determine sufletul pereche. Milioane de oameni din întreaga lume au beneficiat de serviciile companiei.

"Este important să-ţi faci o idee despre scara la care lucram. în mare - explica una din eroinele cărţii şi descoperitoarea genei amintite -, avem în corp cam 100 de trilioane de celule şi fiecare dintre ele are doi metri de ADN - dacă l-ai desfăşura pe tot, lanţul s-ar întinde până la Soare şi înapoi de o sută de ori. Iar Soarele se află la aproape 158 de milioane de kilometri depărtare de Pământ... Ei bine, ştiam deja că femeile produc feromoni şi că bărbaţii au receptori care captează moleculele de feromoni, iar asta creează atracţia dintre cei doi. Dar eu am descoperit că, atunci când anumiţi oameni sunt aduşi laolaltă, o genă variabilă din noi permite ambelor sexe să producă feromoni şi să aibă gene receptoare. Două persoane heterosexuale, două persoane gay - nu contează. Odată ce s-a făcut Potrivirea perfectă, este bătută în cuie. Am examinat ADN-ul a sute de cupluri şi aceia care împărtăşesc aceeaşi genă sunt cei care spun că s-au îndrăgostit unul de celălalt în momentul în care s-au întâlnit. Mi-am extins cercetările la nivel global şi am inclus în baza mea de date mii de voluntari; am continuat să găsesc acelaşi şi acelaşi lucru - doar o persoană pe lume împărtăşeşte acea genă cu tine. Iar persoana aceea este Potrivirea ta ADN. (…) Fiecare persoană produce propriii feromoni - ca o amprentă digitală unică, neschimbată pe tot parcursul vieţii. Şi este o chestie de noroc dacă Potrivirea ta trăieşte în aceeaşi ţară cu tine sau în favelele braziliene. La fel, poţi fi Potrivit cu cineva cam de vârsta ta sau cu cineva la zeci de ani diferenţă. De fapt, Potrivirea la astfel de diferenţe de generaţii a contribuit la o scădere a ratei natalităţii în întreaga lume. Iar gena este responsabilă în mare parte şi pentru scăderea numărului aventurilor de-o noapte şi a infecţiilor cu transmitere sexuală".

Romanul este povestea/aventurile prin care trec mai multe cupluri care şi-au găsit Potrivirea perfectă, între acestea fiind secrete înfiorătoare. Când unul dintre personaje, din motive de răzbunare, intră în sistemul ultrasecurizat al firmei care asigura şi analiza potrivirile, schimbă softul şi modifică rezultatele, totul o ia razna.

Un roman SF, dar totodată şi thriller de bună calitate.

"Romanul extrem de ingenios al lui John Marrs dovedeşte că adevărata dragoste nu este uşor de găsit nici cu ajutorul ştiinţei" - Sunday Mirror

John Marrs - "Suflete pereche". Traducere din engleză de Mihaela Apetrei. Editura Trei. 463 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici