Opera Naţională Bucureşti ne invită la ,,Jurnalul unei iubiri". Spectacolul reînvie povestea de dragoste dintre George Enescu şi Prinţesa Maria Cantacuzino

  • Pe data de 25 iunie, ora 18:30, va avea loc, la Opera Naţională Bucureşti, o nouă reprezentaţie a spectacolului ,,Jurnalul unei iubiri" (Maria Cantacuzino-George Enescu).
  • Spectacolul are ca punct de plecare povestea de iubire dintre Prinţesa Maria Cantacuzino şi compozitorul George Enescu.
  • Regia, coregrafia este realizată de Andreea Tănăsescu.
  • Textul spectacolului este scris de Andreea Tănăsescu şi a fost publicat în 2018 la editura muzicală Bucureşti, sub titlul ,,Blestemul iubirii".
157 afișări
Imaginea articolului Opera Naţională Bucureşti ne invită la ,,Jurnalul unei iubiri". Spectacolul reînvie povestea de dragoste dintre George Enescu şi Prinţesa Maria Cantacuzino

Sursa foto: Opera Naţională Bucureşti

„Jurnalul unei iubiri” este un spectacol de teatru-dans şi multimedia, pe muzică de George Enescu şi avându-i în rolurile principale pe cunoscuţii actori români: Irina Movilă, Gavril Pătru, Armand Calotă, Ioan Andrei Ionescu, Emilian Mârnea, Marina Flueraşu, alături de balerinii Operei Naţionale Bucureşti. Spectacolul este realizat prin proiectul ,,Lovitură de teatru la Operă”, un proiect care-şi propune promovarea artiştilor români şi a culturii române, în formule artistice variate.

Spectacolul, inspirat de jurnalul Mariei Cantacuzino – Enescu, are ca punct de plecare povestea reală de dragoste dintre compozitorul George Enescu şi marea sa iubire, prinţesa Maria Cantacuzino, poveste căreia regizoarea şi coregrafa Andreea Tănăsescu îi dă viaţă prin imagini şi sunete. La realizarea proiectului şi-au adus o valoroasă contribuţie artiştii: Cristina Barbu – scenograf, Dana Fries – designer vestimentar, Vali Chincişan – artist vizual, Cătălin Creţu – compozitor, Armine Vosganian – asistent regie, Andreea Vălean – balerină a Operei Naţionale Bucureşti, asistent coregrafie proiect, George Pleşca – asistent coregrafie proiect, coregraf independent.

O producţie unică, la limitele posibilului, ce îmbină coregrafia performantă cu teatrul de expresie corporală, în imagini.

,,Spectacolul, inspirat de jurnalul prinţesei Maria Cantacuzino – Enescu este un omagiu adus iubirii şi femeii. Îşi propune să reînvie anume pagini de istorie dintr-o ipostază inedită, fără a avea pretenţia de a se constitui într-un documentar ci rămânând în fond doar o realizare artistică – o operă de artă şi ca orice operă de artă- o interpretare subiectivăa istoriei. Mulţumesc pe această cale direcţiei Operei Naţionale Bucureşti, în special domnului Daniel Jinga, pentru reala susţinere acordată în concretizarea acestui proiect de suflet”. a declarat Andreea Tănăsescu, regizoarea, coregrafa spectacolului şi autoarea textului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici