Peste 6.000 de obiecte ale culturii Gumelniţa, descoperite la Pietrele

Peste 6.000 de obiecte din piatră, os, corn, lut, cupru şi ceramică, aparţinând culturii Gumelniţa, au fost descoperite în satul preistoric de la Pietrele, în Lunca Dunării, la care lucrează o echipă internaţională de specialişti, ce a prezentat Jurnalul de săpătură 2002 - 2008, marţi seară, la ICR.

742 afișări
Imaginea articolului Peste 6.000 de obiecte ale culturii Gumelniţa, descoperite la Pietrele

Peste 6.000 de obiecte ale culturii Gumelniţa, descoperite la Pietrele (Imagine: Mediafax Foto)

După cum a arătat Meda Toderaş, cuprul, care se regăseşte în compoziţia mai multor obiecte, provine din mine de pe actualul teritoriu al Bulgariei şi Serbiei.

Totodată, pe tell-ul de la Pietrele nu au fost descoperite unelte care să demonstreze că populaţia folosea tehnici de prelucrare a metalului sau că lucra vasele de ceramică la nivelul gospodăriei.

De asemenea, obiectele din Spondylus arată că existau schimburi cu zona Mării Mediterane. "Oamenii se mişcau pe cursurile Dunării. (...) Cumva, această aşezare (de la Pietrele, n.r.) era ca un nod, veneau toţi pe la ei şi ei se duceau la toţi", a precizat, pentru MEDIAFAX, Meda Toderaş.

Vetrele, râşniţele, armele şi alte unelte descoperite vorbesc despre activităţile comunităţii - vânătoarea, pescuitul, agricultura sau ţesutul şi alte activităţi domestice.

După cum a precizat Hansen, vânătoarea era foarte importantă, oamenii vânând animale mari, precum bouri, mistreţi, cerbi, pentru a obţine şi prestigiu social. O descoperire interesantă a fost faptul că într-o zonă au fost găsite construcţii în care se aflau artefacte legate de vânătoare şi pescuit, în timp ce într-o altă zonă s-au găsit unelte care serveau pentru activităţi domestice.

Aceste construcţii specializate reflectă existenţa distribuţiei muncii în comunitatea respectivă, care era împărţită pe segmente egale, specializate.

Totodată, existenţa unor obiecte din cupru, Spondylus şi aur arată că existau familii dominante, care îşi afişau prin aceste artefacte prestigiul, comunitatea fiind structurată ierarhic.

Descoperirile au inclus şi oase umane, într-o casă fiind identificaţi nouă oameni - un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, o femeie matură, tineri şi copii.

Cercetările de la Pietrele, programate iniţial pentru 10 ani, se vor prelungi cu un an, până în 2013, după cum a spus Svend Hansen.

Proiectul celor două institute de arheologie, român şi german, este finaţat de Deutsche Forschungsgemeinschaft (Fundaţia Germană de Cercetare) şi, parţial, de Ministerul Culturii şi Cultelor.

Toate obiectele descoperite vor rămâne în patrimoniul Institului de Arheologie "Vasile Pârvan" din Bucureşti, care va publica, în 2009, raportul de săpături din perioada 2002 - 2008, în revista Materiale şi Cercetări Arheologice, după cum a declarat pentru MEDIAFAX redactorul-şef adjunct al publicaţiei, Adrian Ioniţă.

Bucureştenii pot vedea în continuare la ICR, până pe 20 decembrie, o expoziţie cu obiecte descoperite la Pietrele şi fotografii ale acestora, găzduită de Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" cu ocazia prezentării jurnalului de săpături.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici