PF Daniel: Eminescu a susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale

Patriarhul Daniel a declarat, miercuri, în cuvântarea susţinută la Academia Română de ziua lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naţionale, că poetul, împreună cu Ioan Slavici, a fost printre primii intelectuali români care au lansat şi susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale.

1858 afișări
Imaginea articolului PF Daniel:  Eminescu a susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale

PF Daniel: Eminescu a susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici a fost printre primii intelectuali români care au lansat şi susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale, ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu după Războiul de Independenţă din anii 1877 - 1878, un edificiu bisericesc cu valoare de simbol naţional", a spus Patriarhul Daniel, citând din cartea lui Nicolae Şt. Noica - "Catedrala Mântuirii Neamului - istoria unui ideal", apărută în 2011 la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Preafericitul a mai spus că Eminescu a fost născut şi crescut în spiritul creştin ortodox al unei familii evlavioase, care avea legături strânse cu Biserica şi monahismul românesc.

"Ataşamentul, respectul şi admiraţia lui Eminescu pentru Biserica neamului, pe care a văzut-o mereu prezentă în dezvoltarea culturii şi identităţii naţionale a poporului român, le-a dobândit din familia sa, de la surorile mamei sale care erau călugăriţe (...). Aşa s-a familiarizat el de foarte timpuriu cu slujbele şi cântările bisericeşti, reflectându-le mai târziu în unele din creaţiile sale, în care foloseşte metafore inspirate din universul liturgic ortodox, ca, de pildă, în poezia «Rugăciune»", a arătat Patriarhul Daniel.

Acesta a mai amintit că Eminescu a numit Biserica Ortodoxă "maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului" şi "păstrătoarea elementului latin (...) care a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise", citând din articole ale poetului.

Patriarhul a mai menţionat că Mihai Eminescu a apărat adesea Biserica, spunând: "Cine combate Biserica şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu este!".

Construcţia Catedralei Mântuirii Neamului a început în decembrie 2010. Viitoarea catedrală, de pe Dealul Arsenalului, va avea 120 de metri lungime, 70 de metri lăţime şi 120 metri înălţime, iar la slujbe vor putea participa 5.000 de credincioşi. Costul lucrărilor pentru construcţia la roşu a fost estimat la 100 de milioane de euro.

La începutul anului 2011, Sfântul Sinod a aprobat o procedură de colectă naţională pentru construirea Catedralei. În februarie 2011, Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru acest proiect. Primăria Capitalei şi primării de sector au donat la rândul lor pentru construcţie.

Mai multe voci din rândul societăţii civile au criticat alocarea de bani publici pentru construirea Catedralei.

La sfârşitul anului trecut, presa a relatat că Patriarhia a trimis consiliilor judeţene o scrisoare prin care solicita câte 300.000 de euro "pentru plata materialelor şi manoperei necesare lucrărilor la structură în această fază esenţială pentru bunul mers al întregii lucrări".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici