Reprezentaţie sângeroasă a unei piese shakespeariene. Mai mulţi spectatori au leşinat

O reprezentaţie "sângeroasă" a piesei de teatru "Titus Andronicus", de William Shakespeare, i-a făcut să leşine pe unii dintre spectatorii londonezi care au asistat weekendul trecut la premiera acestui spectacol.

358 afișări
Imaginea articolului Reprezentaţie sângeroasă a unei piese shakespeariene. Mai mulţi spectatori au leşinat

Mai mulţi spectatori au leşinat la o reprezentaţie sângeroasă a unei piese shakespeariene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Noul spectacol, pus în scenă de Lucy Bailey, a şocat publicul şi atunci când a avut premiera mondială, în 2006, din cauza scenelor sale sângeroase şi violente, informează contactmusic.com.

Spectacolul a debutat weekendul trecut pe scena Teatrului Globe din Londra, iar unii dintre spectatorii prezenţi la premieră au acuzat probleme stomacale din cauza unor secvenţe îngrozitoare, inclusiv a uneia în care un personaj din spectacol aleargă pe scenă acoperit cu sânge, după ce i-au fost "tăiate" limba şi unul dintre braţe.

Alte două persoane au leşinat în timpul avanpremierelor de săptămâna trecută, iar alţi spectatori au părăsit sala în plin spectacol din cauza scenelor prea violente.

Producătorii spectacolului au refuzat să îşi ceară scuze, insistând asupra faptului că "Titus Andronicus" este una dintre cele mai "întunecate" piese scrise de Shakespeare.

Pe site-ul companiei de producţie, spectatorii sunt avertizaţi în legătură cu faptul că acest spectacol este "grotesc de violent şi îndrăzneţ de experimental".

"Titus Andronicus" este o tragedie de William Shakespeare, ce a fost scrisă cel mai probabil între anii 1588 şi 1593. Se crede că "Titus Andronicus" este prima tragedie scrisă de Shakespeare, ca o încercare a acestuia de a rivaliza cu piesele contemporanilor săi, marcate de violenţă şi răzbunare, două teme extrem de populare în rândul publicului de teatru din secolul al XVI-lea.

Piesa descrie un ciclu de răzbunări care îl opune pe Titus, un general roman fictiv, şi rivala acestuia Tamora, regina goţilor. Este cea mai sângeroasă şi violentă operă scrisă de Shakespeare şi, totodată, una dintre piesele sale cel mai puţin respectate. Deşi a fost extrem de populară în perioada în care a fost scrisă, a ieşit din graţiile publicului în epoca victoriană, fiind considerată lipsită de gust din cauza violenţei sale grafice. Începând de la mijlocul secolului al XX-lea, reputaţia ei a început să se îmbunătăţească.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici