Sony a prezentat PlayStation 4, prima consolă de jocuri a companiei din ultimii şapte ani

Sony a prezentat la New York PlayStation 4, prima consolă de jocuri a companiei din ultimii şapte ani, la care a introdus funcţii cloud şi de social-media, obiectivul directorului general, Kazuo Hirai, fiind de a relansa vânzările.

2341 afișări
Imaginea articolului Sony a prezentat PlayStation 4, prima consolă de jocuri a companiei din ultimii şapte ani

Sony a prezentat PlayStation 4, prima consolă de jocuri a companiei din ultimii şapte ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Utilizatorii PlayStation 4 vor putea vedea ce prieteni sunt prezenţi la un moment dat şi să preia jocuri în derulare de la alţi participanţi.

Consola va fi lansată pe piaţă pentru viitorul sezon al sărbătorilor de iarnă, a precizat Sony, fără să anunţe şi preţurile, transmite Bloomberg.

PlayStation 4 îşi va face debutul într-o perioadă în care industria de profil se orientează către jocurile pe terminale mobile precum smartphone-urile şi tabletele, astfel că apare întrebarea dacă pasionaţii de jocuri vor mai cheltui câteva sute de dolari pentru un nou aparat.

Consola imită arhitectura deschisă a smartphone-urilor, care încurajează dezvoltatorii mici să creeze noi titluri pentru numărul tot mai mare al amatorilor de jocuri.

"Noua PlayStation îmbunătăţită nu este revoluţionară, pentru a putea depăşi modificările care au loc în industrie. Accentul mare pus de Sony pe aspectul social al PlayStation 4 este un pic cam ambiţios", consideră Amir Anvarzadeh, manager la BGC Partners în Singapore.

Jocurile destinate aparatelor mobile şi cele care pot fi descărcate pe computere atrag vânzări din ce în ce mai mari, în detrimentul celor pentru aparate tradiţionale.

Veniturile generate anul trecut de jocurile pentru aparatele mobile au crescut în SUA cu 16%, la 5,9 miliarde de dolari, în timp ce jocurile destinate consolelor au realizat vânzări în scădere cu 21%, la 8,9 miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici