The Economist introduce o taxă de accesare pentru conţinutul online

Publicaţia The Economist va taxa cititorii în schimbul accesului la conţinut, reflectând apelul făcut de News Corporation, compania condusă de Rupert Murdoch, de a impune un preţ pentru accesarea informaţiilor online.

19 afișări
Imaginea articolului The Economist introduce o taxă de accesare pentru conţinutul online

The Economist introduce o taxă de accesare pentru conţinutul online

The Economist oferă în prezent conţinut gratuit la platforma sa online, care include şi ştirile care apar în ediţia tipărită, ediţie săptămânală.

Potrivit Brand Republic, anunţul introducerii taxei de accesare a fost făcut de Yvonne Ossman, publisherul The Economist în Marea Britanie.

Managementul publicaţiei ia în considerare introducerea unui model de plată similar celui de la ITunes.

"Măsura propusă de Murdoch este binevenită şi sunt sigură că mulţi o vor prelua. Ziarele pierd teren în faţa conţinutului gratuit oferit online dar cititorii vor plăti pentru analize şi dezbateri", a declarat Ossman, comentând decizia News Corp. de a furniza conţinut contra cost.

Schimbarea modelului de business, care urmează să fie aplicată în următoarele şase luni, marchează o mişcare regresivă pentru brandul care, în 2007, a făcut trecerea către furnizarea de conţinut gratuit.

TheEconomist.com este auditat în prezent de ABCe, dar tirajul din Marea Britanie al ediţiei print, care a crescut pentru ultimele 56 de numere, indică faptul că introducerea taxei de acces la conţinutul online ar putea avea un impact minim asupra vânzărilor publicaţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici