TIFF 2015: Concerte, filme şi spectacole în aer liber, unele şi în zona TIFF Campus

Concerte, filme în aer liber, proiecţii cu acompaniament live şi petreceri vor avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film (TIFF) de la Cluj-Napoca, o parte dintre acestea urmând să se desfăşoare în zona Cantinei Studenţeşti din complexul Hasdeu, numită TIFF Campus.

295 afişări
Imaginea articolului TIFF 2015: Concerte, filme şi spectacole în aer liber, unele şi în zona TIFF Campus

TIFF 2015: Concerte, filme şi spectacole în aer liber, unele şi în zona TIFF Campus (Imagine: Adrian Pădureţu/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de organizatorii TIFF, concertele vor fi susţinute de muzicieni renumiţi şi de formaţiile momentului din ţară şi străinătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Concerte, proiecţii cu acompaniament live, petreceri şi evenimente în decoruri inedite vor însufleţi nopţile Clujului la cea de-a 14-a ediţie a TIFF. Scenele festivalului vor fi animate de muzicieni renumiţi şi de formaţiile momentului, printre care «Zenzile», cei mai cunoscuţi promotori francezi ai dub reggae-ului din anii ’90 încoace, pianistul norvegian Tord Gustavsen, dar şi grupuri româneşti ca ROA sau Moebius. Concertele revin la Casa TIFF, Casa de Cultură a Studenţilor şi Castelul Banffy de la Bonţida, dar îşi fac loc şi la Depozitul de Filme şi în mijlocul studenţimii, într-un program cu totul nou, TIFF Campus, în zona Cantinei Studenţeşti din complexul Hasdeu”, se arată în comunicat.

Trupa "Zenzile” va susţine un cine-concert la Castelul Banffy din Bonţida, în 31 mai, de la 21.45, unde vor acompania live celebrul documentar realizat de Walter Ruttmann, "Berlin: simfonia unui mare oraş” (1972), o înregistrare fascinantă a unei singure zile din Berlinul anilor ‘20.

"Cu totul aparte va fi concertul susţinut de celebrul pianist de jazz Tord Gustavsen şi artista afgano-germană Simin Tander, una dintre vocile remarcabile ale jazz-ului actual, duminică, 31 mai, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. La cei 44 de ani, Gustavsen este unul dintre cei mai prolifici pianişti actuali, iar muzica sa - sofisticată, dar instant memorabilă. Simin Tander este unul dintre starurile în ascensiune ale genului, îmbinând original jazz-ul occidental cu ritmurile din Orientul Mijlociu”, au subliniat organizatorii TIFF.

De asemenea, marţi, 2 iunie, tot la Casa de Cultură a Studenţilor cântă Einar Stray Orchestra, una dintre cele mai interesante apariţii pe scena muzicală din ultimii ani, "o mini-orchestră formată din cinci tineri norvegieni versatili cu instrumentele la care cântă şi cu stilurile pe care le abordează”.

"Concertul va fi precedat de proiecţia filmului «Beatles» (r. Peter Flinth), povestea tandră şi amuzantă a prieteniei dintre patru tineri din Oslo, în plină frenezie Beatles, în anii '60. Muzica norvegiană va răsuna în concerte live la TIFF în cadrul programului Norwave, finanţat de granturile SEE şi norvegiene prin Fondul Bilateral Naţional, gestionat de Ministerul Fondurilor Europene şi derulat în parteneriat cu Norwegian Film Institute”, se arată în comunicatul citat.

Organizatorii TIFF au pregătit şi un program special pentru studenţi, astfel încât în weekend-ul 29 - 31 mai, în zona Cantinei Studenţeşti din Haşdeu, TIFF Campus va aduce filme în aer liber, concerte şi petreceri până în zori, cu intrare gratuită.

"Pe 29 mai, programul începe în forţă cu «The Toasters», formaţia legendară de ska din America, activă încă din 1981. After-party-ul va fi ţinut de clujeanul DJ Socol. Sâmbătă, va fi o seară electro-românească cu breakbeat-urile ROA şi disco-ul întunecat al celor de la Golan şi al DJ-ului braşovean HighRoller. În ultima zi, scena va fi a celor de la CTC (Deliric, Vlad Dobrescu, DOC), a duo-ului Fantome, un nou proiect susţinut de Subcarpaţi, şi a lui AFO & live band-ul «Cred că sunt extraterestru», noul proiect hip-hop al lui Aforic”, susţin organizatorii TIFF.

Filmele proiectate la TIFF Campus sunt "Dyke Hard”, o parodie SF punk muzicală, "Dessau Dancers”, despre istoria breakdance-ului în Germania de Est, şi "Wild Tales”, comedia neagră despre răzbunare, nominalizată la Oscar.

"Ca în fiecare an, şi serile la Casa TIFF vor fi animate de concerte, după ora 21.00. Pe 30 mai, Adrian Naidin Band va aduce o combinaţie aparte de muzică clasică şi jazz-folk cu influenţe româneşti; duminică, 31 mai, va fi seara bucureştenilor de la Moebius şi a clujenilor de la Satellites. Cei de la «Zenzile» vor reveni luni, pe 1 iunie, pentru un al doilea concert, în aceeaşi seară la Casa TIFF concertând şi formaţia românească «The Dream Diggers», care a pornit tot de la influenţe dub”, se mai arată în comunicatul TIFF.

În 4 iunie, va avea loc un concert unic "Of the Wand & The Moon”, al compozitorului danez de neo-folk Kim Larsen, recent auzit pe coloana sonoră a filmului "De ce eu?”, iar vineri, 5 iunie, cântă alte două trupe româneşti tinere, "Temple Invisible” şi "Baba Dochia”.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 29 mai – 7 iunie la Cluj-Napoca, fiind organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Judeţean Cluj şi Institutului Cultural Român.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici