UNITER oferă sprijin financiar unor artişti, de Crăciun, printr-o serie de acţiuni caritabile

Uniunea Teatrală din România (UNITER) oferă sprijin financiar, înainte de Crăciun, unui număr de aproximativ 50 de artişti, în cadrul campaniei "Artiştii pentru artişti".

96 afișări
Imaginea articolului UNITER oferă sprijin financiar unor artişti, de Crăciun, printr-o serie de acţiuni caritabile

UNITER oferă sprijin financiar unor artişti, de Crăciun, printr-o serie de acţiuni caritabile (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Campania Naţională "Artiştii pentru artişti" este emblema sub care UNITER îşi desfăşoară activităţile în fiecare decembrie, o lună a cadourilor şi a gândurilor bune, pe care uniunea le îndreaptă mai ales către artiştii vârstnici, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, joi, la UNITER a avut loc Serbarea de Crăciun pentru beneficiarii programului Casei Artiştilor, în cadrul căreia femei care activează în mediul de afaceri din România au oferit câteva momente artistice şi muzicale, însoţite de un pahar de vin şi un cadou pentru cei prezenţi.

De asemenea, duminică, de la ora 18.30, la Teatrul de Comedie, Sala "Radu Beligan", înaintea reprezentanţiei programate, spectatorii s-au putut întâlni cu Margareta Pâslaru, care a oferit autografe pentru CD-ul "Actorii cântă". Margareta Pâslaru va fi prezentă la Teatrul de Comedie şi vineri, dar şi duminică, tot la ora 18.30.

Tot săptămâna aceasta, înainte de Crăciun, UNITER oferă a doua tranşă de sprijin financiar pentru artiştii vârstnici din toată ţara. Un număr de aproximativ 50 de artişti vor primi ajutor financiar prin strângerea de fonduri obţinute ca urmare a acţiunilor caritabile organizate de UNITER în anul 2014.

Este vorba de spectacolul de caritate "Clipe de viaţă 2" din luna martie, de participarea instituţiilor din Bucureşti şi din ţară la Campania "Artiştii pentru artişti" în luna martie, de sumele obţinute după vânzarea CD-ului "Actorii cântă" împreună cu ziarul Libertatea, în luna iulie, de sumele obţinute ca urmare a licitaţiei "Dăruind, vei dobândi", care a avut loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, fiind organizată împreună cu Galeriile Artmark, precum şi din donaţii individuale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici