Video VIDEO A fost luată Lumina de la Sfântul Mormânt. Ceremonie în condiţii de securitate în timpul pandemiei de coronavirsus

  • Sfântul Mormânt, unica relicvă a Învierii este locul fizic unde a fost îngropat şi a înviat Iisus Hristos Mântuitorul lumii.
  • Situată în inima Ierusalimului, Biserica Sfântului Mormânt ctitorită în secolul al IV-lea de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena acoperă acest vestigiu.
  • În timpul Postului Paştelui, Biserica Sfântului Mormânt se închide din cauza pandemiei lăsându-i pe credincioşi departe de locul Învierii.
4888 afișări

Sfântul Mormânt este polul credinţei creştine, locul în care Dumnezeu S-a odihnit trei zile, după care a Înviat. Este locul în care vin oameni din lumea aceasta agitată pentru a găsi un sens, odihna, liniştea. Este locul care nu lasă pe nimeni indiferent şi pe nimeni fără un răspuns. Un prieten israelian mi-a mărturisit că în acest loc “a simţit strânsă toată tensiunea lumii”. Aici materialul se întrepătrunde cu spiritualul, iar Ierusalimul ceresc se coboară peste cel pământesc.

Situată în inima oraşului, Biserica Sfântului Mormânt acoperă singura relicvă a Învierii, stânca pe care a fost depus trupul Lui Hristos. În 2016 aceasta a dat de furca echipei de restaurare a vestigiului afectând aparatele de cercetare cu rezonanţă magnetică. Profesoara Antonia Maropoulou de la Universitatea Tehnică din Atena care a participat la aceste lucrări mărturiseşte: “Mormântul Lui Hristos este un mormânt viu…Există fenomene naturale care pot perturba câmpurile electromagnetice.”

Anual milioane de oameni sunt atraşi de acest loc minunat care a trecut prin multe situaţii de-a lungul vremurilor. A fost distrus si refăcut de multe ori în timpul istoriei sale, dar a continuat să existe. De data asta însă Biserica Sfântului Mormânt, la fel ca multe alte biserici a fost închisă, iar locul Învierii va fi aproape pustiu în ziua când, de aproape 2000 de ani, Sfânta Lumină se coboară ca un dar pentru întreaga omenire. Închiderea locaşului de cult nu afectează însă slujbele. Preoţii ortodocşi, catolici, armeni şi copţi vor continua sa se roage şi în lipsa credincioşilor. Inima creştinătăţii este zăvorâtă dar rugăciunea rămâne în libertate.  

În aşteptarea Învierii Domnului, Sfântul Mormânt se roagă în tăcere şi izolare, pentru întreaga lume.

Autor: Bogdan Albu

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici