Ziua internaţională a cărţii. Citiţi top 5 - cărţi, filme, muzici, pictură - Cervantes&Shakespeare

2016, 23 aprilie, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢII, dar, de fapt, se împlinesc 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes Saavedra, dar şi de la cea a lui William Shakespeare. Un regal Cervantes&Shakespeare din partea Mediafax Cultură.

459 afişări
Imaginea articolului Ziua internaţională a cărţii. Citiţi top 5 - cărţi, filme, muzici, pictură - Cervantes&Shakespeare

Ziua internaţională a cărţii. Citiţi top 5 - cărţi, filme, muzici, pictură - Cervantes&Shakespeare

Este 2016, 23 aprilie, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢII. Citiţi Top 5: cărţi, filme, muzici. De ziua lui Cervantes şi Shakespeare. Se împlinesc 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes Saavedra, dar şi de la cea a lui William Shakespeare. Autori încriptaţi, Cervantes şi Shakespeare au în comun nu doar un secol care îi uneşte epoca Renaşterii (mai precis cea a secolului de Aur în cazul lui Cervantes), şi zorii Barocului, ci şi data la care au murit. Datele spun că ambii scriitori murit în acelaşi an (1616) dar din cauza diferenţei dintre calendarul gregorian şi cel iulian şi pentru că nu există acte clare, data naşterii şi a morţii, în ambele cazuri, este aproximativă.

CERVANTES&SHAKESPEARE
Texte de Letiţia Provian şi Lucian Vasilescu


CĂRŢI

1. Viaţa lui Cervantes. Dela duel la prizonier şi sclav. Dar şi Opera: Cronici la Don Q şi Nuvelele exemplare
Cervantes, Don Quijote de la Mancha, Editura Paralela 45, 2009. Traducere de Sorin Mărculescu
Miguel de Cervantes s-a născut în 1547 şi a murit la 22 aprilie 1616. În tinereţe a scris poezie, iar în 1585 a publicat primul său roman, „La Galatea”. A încercat să facă bani scriind teatru, dar nu i-a prea ieşit socoteala. În 1605 a publicat „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, urmat de „El ingenioso caballero don Quijote de la Mancha”, în 1615, şi a devenit unul dintre foarte puţinii „inventatori” din istoria literaturii universale. Cervantes a „inventat” romanul modern.
Mai puţin „frecventată”, biografia spaniolului este fascinantă. În tinereţe s-a refugiat în Italia în urma unui duel care l-a mâniat pe regele său, Filip al II-lea.
La anul 1571 a participat, în largul coastelor Greciei, la celebra bătălie de la Lepanto, când flota Ligii Sfinte (o alianţă de flote ale unor state creştine) a înfruntat şi a învins flota Imperiului otoman. Grav rănit la o mână, era cât pe ce să rămână ciung. Se reface şi, în anii următori participă la alte campanii militare.
În 1575 este capturat pe mare de o flotă turcească şi vândut ca sclav în Algeria. A rămas în detenţie vreme de cinci ani, timp în care a încercat să evadeze, fără succes, de patru ori.
La 1580, cu ajutorul familiei, al prietenilor, al unor negustori şi clerici creştini îşi răscumpără libertatea.
Anul următor îl găseşte în Portugalia, iubindu-se de zor cu nevasta unui cârciumar.
De căsătorit se căsătoreşte în 1584, însă doar pentru a divorţa doi ani mai târziu.
Tot căutând o sursă de venit, devine perceptor de impozite. Nici acum nu se pricopseşte, în schimb este aruncat în puşcărie sub acuzaţia de însuşire a banului public. În închisoare devine un soi de precursor (ilustru, însă) al comicilor autorilor-deţinuţi din zilele noastre şi începe să scrie „Don Quijote”.
La anul 1613, între cele două volume avându-l în centru pe cavalerul de La Mancha, Cervantes a publicat „Nuvelele exemplare” (o culegere de douăsprezece scurte naraţiuni).
Moare în 1616 şi tot atunci devine nemuritor. „Don Quijote…” este una dintre cele mai traduse şi mai vândute cărţi din toate timpurile…

„Don Quijote de La Mancha” este o carte despre un tip călare pe-o mârţoagă, însoţit de un grăsun călare pe-un măgar.

Omul cu mârţoaga vede, cu ochii minţii, cum lumea din jurul său este rătăcită şi încearcă s-o îndrepte. Dar lumea crede că el are minţile rătăcite. Drept pentru care îl bate, îl umileşte şi-l batjocoreşte.
Când „nebunia” îl părăseşte, omul cu mârţoaga găseşte că nu mai are nimic de făcut, nimic de încercat, nimic de năzuit, nimic de sperat. Şi moare.


2. Miguel de Cervantes, „Nuvele exemplare”, Opere narative complete, vol. 3, Editura Paralela 45, 2009, traducere de Sorin Mărculescu, , 2009

Scrierile lui Cervantes (1547-1616) sunt un teren minat, un joc al aparenţelor şi al esenţei, tema iluziei fiind una predilectă. Dincolo de impresionantul roman „Don Quijote”, Cervantes este autorul „Nuvelelor exemplare„ („Novelas Ejemplares„) publicate în anul 1616, în număr de 12.
Nuvelele lui Cervantes sunt, ca şi romanul (anti)cavaleresc Don Quijote, moralizatoare, însumând eroi pe care Quijote i-ar fi putut întâlni de-a lungul călătoriilor sale mai mult sau mai puţin delirante: stegari, tâlhari, mici nobili, clerici, ostaşi, studenţi, robi, hangii, slujnice etc.
Exemplare pentru că însumează fapte şi personaje cu tâlc: „Le-am dat numele de exemplare şi, de iei bine aminte, nu e nici una din care să nu poţi scoate vreo pildă folositoare; şi, de n-ar fi să lungesc vorba, ţi-aş arăta poate rodul gustos şi cinstit ce s-ar putea scoate deopotrivp din toate laolaltă ca şi din fiecare în parte.”, scria Miguel de Cervantes în „Prolog către cititor”, ca o avertizare de lectură.
Opere de căpătâi pentru specia nuvelei pe care Cervantes o inaugurează în literature europeană, nuvelele precum „Ţigăncuşa”, „Îndrăgostitul generos”, „Căsătoria înşelătoare” sau „Gelosul extremaduran” „reunesc simbolic şi expresiv forfotă pestriţă a vechii Spanii si a lumii mediteraneene”, potrivit hispanistului Sorin Mărculescu.
Multiculturale avant la lettre, înţesate de personaje viu colorate cu limbaj plastic, savuros şi iscusit, la conjunctura dintre lumea arabo-maură şi Secolul de aur, lumea lui Carol Quintul, Filip al III-lea şi Filip al IV-lea, a lui Velazquez, Tirso de Molina, Lope de Vega, a Inchiziţiei şi a catolicismului radical, nuvelele lui Cervantes sunt forme felurile ale jocului literaturii care îmbracă chipuri când parodice, când ironice, reflectând mereu diversitatea lumii, a omenirii în căutarea reperelor.
Memorabil: „Licenţiatul Sticloanţă”, o tragicomedie savuroasă, cu nimic inferioară aventurilor iscusitului hidalgo Don Quijote, spune povestea lui Tomas Rodaja, studentul învăţat şi iubitor de cunoaştere care înnebuneşte în urma unor farmece cărora nu prea le iese scopul: „Nefericitul îşi închipuia că era făcut în întregime din sticlă şi, datorită acestei închipuiri, când se apropia cineva de el, scotea strigăte grozave, cerând şi implorând cu vorbe şi temeiuri potrivite să nu vină lângă el, deoarece l-ar putea sparge, fiindcă, aievea şi adevărat, el nu era aidoma celorlalţi oameni, ci cu totul de sticlă, din cap până-n picioare.”
Cheie de lectură: Nebunia ascunde şi de data asta un tâlc…

3. William Shakespeare (1564–1616) , „omul de pe Stratford”, înfăşurat într-un cocon de controverse nu numai în privinţa identităţii, culturii sale, ci şi a operei.
Să lăsăm personajele să vorbească.
William Shakespeare„Regele Lear”, Editura Gramar, 2013, traducere de: Mihnea Gheorghiu, Dan Dutescu, Leon D. Leviţchi
Tragedie scrisă în zorii secoului al XVII-lea, Renaşterea engleză, undeva între 1603-1606, nu oferă nicio clipă sentimental unui text obosit, depăşit; este urmărită pas cu pas prăbuşirea lui Lear, inspirit de legenda lui Leir, regale celţilor, modul în care personajul ajunge în subteranele nebuniei, după ce îşi împarte regatul celor trei fiice ale sale.
Tema regatului ajuns pe mâna unor conducători nepotriviţi fusese deja tratată mai înainte, în „Hamlet”. În „Regele Lear”, „Hamlet” şi în alte tragedii precum „Othello” şi „Macbeth”, Shakespeare prezintă spectacolul lumii copleşită de rău, „embrion monstruos”, lumea care şi-a ieşit din ţăţâni, iar relele o străbat ca o colonie de lilieci închisă într-o biserică părăsită.
Moartea are rol purificator (la fel şi în piesa înfăţişându-l pe prinţul danez, un idealist de tipul lui Quijote, dar cu o puternică dorinţă de a sancţiona, îl mână cu totul alte mobile decât cele ale Cavalerului Tristei Figuri) .
Teatrul Shakespearean, inspirat de tragedia antică, este străbătut de ideea necesităţii restabilirii echilibrului lumii, fapt ce implică adeseori răzbunarea, crima, iar suferinţa este doar un parcurs iniţiatic care îl redescoperă pe erou.
Actual al III-lea din „Regele Lear”, organizat în jurul scenei furtunii în care regele este prins, stihiile naturii sunt chemate în timp ce Lear se revoltă împotriva întorsăturii nebănuite pe care a luat-o destinul său: „Suflaţi, turbate vânturi…Vă revărsaţi puhoaie, peste praguri/ …Iar tu, fulger, / Cu tunetul atotzguduitor, / Turteşte-odată sfera lumii aceste, / Tiparele naturii să le spulberi/ Ca-n vânt să piară tot ce e sămânţă/ De nerecunoştinţă-n omenire.”
Memorabil: Minunata replică a lui Lear pe care o repetă cea mai tânără dintre fiicele sale, Cordelia: “Să ne îmbrăcăm în misterul lucrurilor ca şi când am fi


4. „Te-nvăţ cum să-mplineşti menirea ta:
Ce e frumos, păstrează, nu schimba.”

William Shakespeare, Opere, vol I., „Sonete”. „Furtuna”, editura Tracus Arte, 2016. Traduceri de Violeta Popa, respectiv George Volceanov.

Scrise în preajma anului 1600, „Sonetele” sunt o „probă de foc” pentru orice traducător, în orice limbă. Cum traducerea Violetei Popa poate fi citită în volumul recent apărut la editura Tracus Arte, iată alte două traduceri/ interpretări ale aceluiaşi text, care dau măsura „caznelor” la care se supune traducătorul şi a mulţimii de sensuri pe care le conţin sonetele shakespeariene:

Sonetul CI (traducere de Horia Gârbea)

Muză hoinară, ce canon să-ţi dau
Cînd negi că-i adevăr întru splendoare?
Frumos şi adevăr alături stau
În dragoste. Acceptă, prin urmare.

Răspunde, Muză, nu-i aşa că spui:
„Vrei să vopseşti un adevăr? E-n van:
Nu pensula va da culoarea lui,
Iar binelui mai binele-i duşman”.

„Ce e frumos nu trebuie slăvit”?,
De-aceea taci? Dar ce-i frumos e-n tine,
Mai trainic decît dac-ar fi zidit.
În veac va fi slăvit cum se cuvine.

Te-nvăţ cum să-mplineşti menirea ta:
Ce e frumos, păstrează, nu schimba.


Sonetul CI (traducere de Neculai Chirica şi Dan Grigorescu, publicată în volumul W. Shakespeare, „Sonete şi poeme”, editura Minerva, 1974)

O, muză leneşă, cum scapi uitând
Că adevăru-i zugrav frumuseţii?
În raza lor iubirea mi-o-nveşmânt;
La fel de faci, ai tot prinosul vieţii.

Vei spune, poate: ,,Adevărul n-are
Nevoie de vopsea; nici de penel,
Frumosul, ca să strălucească-n soare!
Un lucru scump e scump numai prin el!”

Că-i mai presus de slavă, vei tăcea?
Nu-i drept! De-o cânţi, va dăinui de-a pururi,
Mai mult ca un mormânt de aur; stea
Deasupra viitoarelor azururi...

Struneşte-ţi lira – te învăţ eu cum! –
Mult timp să pară cum apare-acum.

4. Vasile Voiculescu (1884-1963), poet, prozator şi dramaturg, a împins „pariul” cu sonetele lui Shakespeare şi mai departe şi a scris „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară”. Volumul a apărut în 1964, cu o prefaţă de Perpessicius., la un an de la moartea autorului.
Poemele, datate, au fost scrise de duminică, 5 decembrie 1954 până duminică, 20 iulie 1958. Vasile Voiculescu a fost arestat la puţină vreme după ce şi-a scris sonetele. Avea să petreacă patru ani în închisorile comuniste (1958-1962).


Muzici
de Ecaterina Marinescu

HIM - "Join Me In Death"
https://www.youtube.com/watch?list=SRhim%20join%20me%20in%20death&v=1V4AscLidWg
Versurile acestui cântec sunt adesea interpretate ca fiind despre un cuplu îndrăgostit doreşte să evadeze din această prin sinucidere astfel încât să poată fi unul cu celălalt pentru totdeauna. Cântecul se bazează pe scrierea "Romeo şi Julieta", potrivit songfact.com.

 

Taylor Swift - "Love Story"
https://www.youtube.com/watch?list=SRtaylor%20swift%20love%20story&v=8xg3vE8Ie_E
Versurile refrenului – "Romeo, take me somewhere we can be alone/ I'll be waiting; all that's left to do is run/ You'll be the prince and I'll be the princess/ It's a love story, baby, just say ’yes’ " (Romeo, du-mă undeva unde să putem fi singuri/ O să aştept; nu-mi rămâne altceva decât să fug/ Tu vei prinţul şi eu, prinţesa/ E o poveste de dragoste, iubitule; te rog spune "da").

 

Mumford and Sons - "Roll Away Your Stone"
https://www.youtube.com/watch?list=SRmumford%20%26%20sons%20roll%20away%20your%20stone&v=2O-BwV0DDUY
Marcus Mumford şi trupa sa cântă despre graţie şi păcat în al patrulea single al lor de pe albumul "Sigh No More". Melodia este inspirată de piesa "Macbeth" a lui Shakespeare. Un singur vers -"stars hide your fires, these here are my desires" (stele ascund focurile tale, acestea sunt dorinţele mele) - este luat direct din piesă. Conform site-ului songfact.com, într-un interviu, Mumford a declarat: "Poţi să furi de la Shakespeare cât vrei; niciun avocat n-o să te sune în legătură cu chestia asta".

 

Iron Maiden - "The Evil That Men Do"
https://www.youtube.com/watch?list=SRiron%20maiden%20the%20evil%20that%20men%20do&v=M6JpxDebokM
Acest cântec este bazat pe un citat din William Shakespeare din tragedia "Julius Caesar" – "The evil that men do lives after them, the good is oft interred with their bones" (Răul pe care oamenii îl fac dăinuie; lucrurile bune pe care oamenii le fac este adesea înmormântat odată cu oasele lor).


Ada Milea - "Don Quijote"
https://www.youtube.com/watch?v=FgBVWms6gio

FILME
De Monica Stoica

1. Romeo and Juliet / Romeo şi Julieta (1968) Regia: Franco Zeffirelli. Cu: Leonard Whiting, Olivia Hussey, John McEnery
Iubire mitică între adolescenţii Romeo şi Julieta. Iubirea lor e inaugurală şi damnată. Prea puţin lumească pentru stirpea Capuletilor vs. neamul Montague. Rivalitatea dintre cele două familii antrenează şi despleteşte istoria tragică. Copiii de 14 ani sunt crescuţi la sânul urii dintre seminţii. La bal, în Verona, într-o fracţiune fatidică, iubirea se înfiripă. Iubire străluminată pe soarele pur, abia mijit, când Romeo aude tril de pasăre diurnă. “Ce străluceşte-acolo oare? Sunt zorile, şi Julieta-i soare/ Răsari, o soare sfânt, ucide luna, N-o vezi ce palidă-i acum, nebuna?” (Shakespeare, Actul 2, Scena 2) Cromatica filmului lui Zeffirelli e controlată precis: ton de roşu, lumină galbenă, prăfoasă şi solară, vegetaţie verde crud în scena balconului şi negru de sepulcru când se petrece dublul suicid. Iubirea lor este de criptă, consumată cu fiola de otravă de micuţii livizi care atrag moartea. Se spulberă întotdeauna vrăjile. Există şi scene nud în film, întrezărim trupurile ca marmura ale actorilor Leonard Whiting (Romeo) şi Olivia Hussey (Julieta).
Trailer: https://goo.gl/MplTyA

2. Falstaff (Chimes at Midnight) / Falstaff (Clopote la miezul nopţii) Regia: Orson Welles. Cu: Orson Welles, Jeanne Moreau, Margaret Rutherford
“I have long dream'd of such a kind of man, So surfeit-swell'd, so old and so profane/ Am tot visat la aşa om/ Un durduliu bătrân şi-atâta de profane (traducere proprie)” (Shakespeare, Henric al IV, Act 5, Scena 5) Orson Welles, dolofan şi hazliu de îngâmfat, cu cap mare de cineast, cât să-ncapă creier doldora, se preschimbă în Falstaff, bufon fanfaron, cap al răutăţilor şi zănatic ameţit de băutură de la curtea lui Henric al IV-lea. Falstaff cu burdihanul cât luna plină stă ziulica-ntreagă la tavernă printre femeiuşti cameriste, cu sânii voluptoşi şi criminali de drumul mare. E curtean drăcos pe lângă Prinţul Hal, fiul regelui, pe care-l învaţă la prostii ca un Mefisto cu umor, fără morga tipică unui împieliţat. Falstaff e plebeul vesel, degeneratul, dezmăţatul, odraslă concepută parcă de un vizitiu, la un chef, cu o hangiţă, când oaspeţii încă se mânjeau pe barbiţe de spuma berii. Orson Welles e un Falstaff cu râs selenar ce destăinuie că-i “melancolic ca un cotoi năpârlit şi ca miasma mlaştinii” (citat din Shakespeare). Dacă era rost de benchetuială, Falstfaff rămânea printre aghesmuiţi până când se auzeau clopotele de la miezul nopţii. Nesfărşite să fie ospeţele spiţei omeneşti, din zori şi până-n Apocalipsă!
Trailer: https://goo.gl/GqDYSd

3. Macbeth (2015) Regia: Justin Kurzel. Cu: Michael Fassbender, Marion Cotillard, Jack Madigan
Macbeth fără castel, fără regat. Filmul se petrece pe câmpul de luptă, în ţinut vârcos şi umed. Combatanţii luptă printre cârduri de corturi învăluite în negură funestă. Sălaşuri de nomazi în tărâmul sterp din Scoţia. Regizorul Justin Kurzel preface piesa lui Shakespeare, alterează premisele voinţei de putere monarhice. Regatul e meleag sălbatic, de sfârşit de lume în filmul lui Kurzel. Damnatul Macbeth ucide ca să domnească peste pustiul scoţian de pâclă şi smârcuri. Prima scenă din film e cu vlăstarul nou-născut al lui Macbeth, mort în leagăn, cu pietre de prinos pe ochi, lângă un rug aprins. Vrăjitoarele rostesc incantanţiile echivoce de magie neagră ca pe nişte cântece de leagăn malefice. Sumbre ursitoare de blestemăţii. Lady Macbeth are ochi de somnabulă şi murmură coşmareşte. Nu există decât puţine interludii de pace în filmul peste care Dragonul magic pare să fi suflat flăcările. Arsenalul compoziţiei imaginii de film este sub semnul culorii sângelui şi focului. „O, full of scorpions is my mind”, spune Macbeth în această pildă despre natura umană osândită. Vrăjitoarele dau cheia paradoxului firii umane, luminos de sumbră:”Foul is fair and fair is foul/ Frumos este urât şi-urâtul e frumos”.
Trailer: https://goo.gl/OuJ23A

4. Man of La Mancha / Omul din La Mancha (1972) Regia: Arthur Hiller. Cu: Peter O'Toole, Sophia Loren, James Coco
Să-i dăm apă la moară lui Don Quijote! Cavalerul Tristei Figuri, jucat de Peter O’Toole, e personaj de musical. Sancho Panza, scutier lenevos şi loial, cu pântecul îmbuibat, îi poartă trena de vise cavalereşti vestitului hidalgo. Dulcineea e Sophia Loren, ispititoare şi “intangibilă stea”, dragostea de neatins pentru Quijote. Muierea din plăsmuirea de amor visată de Quijote e însă siluită de tâlhari. Pângărită. Quijote crede în visul de cavaler, fără să perceapă realitatea meschină. Filmul începe cu o scenă în închisoare. Miguel de Cervantes e după gratii din ordinul Inchizitiei spaniole, după ce pune în scenă o piesă de ce lua în zeflemea guvernul hispanic. O ceată de hoţi vor să-l jefuiască în temniţă. Miguel îşi salvează pielea şi preţiosul manuscris cu istoria fabuloasă a lui Don Quijote ca o Şeherezadă. Le va istorisi pungaşilor păţaniile vitrege, faptele comice de arme şi visările iluzorii ca vântul incolor răsucit de mori ale slăvitului Quijote! Doar măgăruşul pe care-l călăreşte Sancho e întreg la minte în această poveste. Cu urechi pălite şi umile, priveşte spectacolul zvăpăiat şi sublim iscat de mintea eroicului Quijote. Lumea “desvrăjită” pe care trăim ar fi searbădă fără un Cavaler Rătăcitor ce se ascunde în fiecare dintre noi.
Trailer: https://goo.gl/ASTnBK

5. Reservoir Dogs / Profesioniştii crimei (1992) Regia: Quentin Tarantino. Cu: Harvey Keitel, Tim Roth, Michael Madsen
Ştiţi cum e la Shakespeare? Dacă ne-am gândi la o scenă shakespeariană din lumea noastră de azi, ar fi ca atunci când chelnerii aduc nota de plată înainte ca mesenii să-şi fi terminat consumaţia. E “instant karma”. Efectul de bumerang al sorţii. Şase pistolari mafioţi sunt prinşi în flagrant delict când pun la cale jaful unui diamant. Dl. Alb, dl. Maro, dl. Oranj, dl. Blond, dl. Roz şi dl. Albastru nu-şi cunosc unul altuia identitatea, operează incognito, la fel ca într-o urzeală shakespeariană. Violenţii masculi pătrund în cercul vicios al sorţii, ţesut ca pânza de păianjen în jurul insectelor. Vor sfârşi toţi, după un travaliu în care se măcelăresc şi strigă “Fuck, fuck, fuck” într-o baie de sânge, oploşiţi ca animalele în cursă. Mor într-un depozit. Butaforia şi mizanscena sunt de teatru shakespearian în depozitul morţii. Să fi citit Quentin Tarantino piesa masacrelor,Titus Andronicus de Shakespeare, înainte să scrie scenariul filmului?
Trailer: https://goo.gl/XgVrUr

 

ARTĂ PLASTICĂ

de Ecaterina Marinescu

- "David Garrick Richard III" este un tablou făcut în 1745 de către artistul englez William Hogarth. Pictura îl înfăţişează pe actorul David Garrick în rolul lui Richard al III-lea (personaj din piesa istorică a lui William Shakespeare).

https://en.wikipedia.org/wiki/David_Garrick_as_Richard_III#/media/File:William_Hogarth_-_David_Garrick_as_Richard_III_-_Google_Art_Project.jpg

 

 

- "Ophelia" este un tablou al pictorului britanic Sir John Everett Millais, realizat între 1851 şi 1852. Imaginea o arată pe Ofelia (cântând, înainte să se îneace într-un râu din Danemarca), un personaj din piesa "Hamlet" a lui William Shakespeare.

https://en.wikipedia.org/wiki/Ophelia_%28painting%29#/media/File:John_Everett_Millais_-_Ophelia_-_Google_Art_Project.jpg

- "Don Quijote" este o schiţă din 1955 făcută de Pablo Picasso care îl înfăţişează pe eroul literar spaniol şi discipolul său, Sancho Panza. Imaginea a apărut în ediţia din 18-24 august a săptămânalului francez "Les Lettres Françaises"cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la crearea primei părţi a romanului "Don Quijote". Realizat pe 10 august, desenul a fost făcut într-un stil foarte diferit faţă de perioadele lui Picasso (perioada albastră, cea roz sau cea de cubism).

https://en.wikipedia.org/wiki/Don_Quixote_%28Picasso%29#/media/File:Donquixote.JPG

 

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici