Rogoz, Țara Lăpușului: O șezătoare, un preot și povestea unei biserici pre-creștine patrimoniu al UNESCO

Vizitând Maramureșul sau țara de lemn, așa cum îmi place să-i spun, am ajuns împreună cu cei de la Via Profi (care au reușit să șteargă tradiția de praf) și în satul în care se află Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz, parte din patrimoniul UNESCO din 1999. Lăcașul păstrează secrete și simboluri care oglindesc viața și tradițiile comunității din Țara Lăpușului, dar cel mai important, păstrează și o bijuterie a moștenirii noastre culturale.

Ne-a întâmpinat la intrarea în curtea lăcașului, împrejmuit de morminte, preotul Ioan Hojda, care a început numaidecât să ne explice de ce este atât de mică ușa bisericii, un detaliu care ne-a uimit pe toți cei prezenți. Ca o remarcă, duhovnicul m-a impresionat profund prin amabilitatea sa nefabricată și aș îndrăzni să spun că nu doar pe mine m-a fascinat atitudinea sa relaxată și binevoitoare, dar mai ales darul pe care îl are de a povesti despre „adevărurile istorice” ale satului.

Biserica Sfinții Arhangheli – Rogzoz

„Au făcut ușa de dimensiuni mai mici, iar un alt aspect este acela că, cel mai probabil, oamenii erau mai scunzi în acea vreme. Spun asta raportându-mă la un adevăr istoric: Rogozul a aparținut Cetății Ciceului, care a fost în stăpânirea lui Ștefan cel Mare. Și, din istorie, știm că domnitorul era mic de statură. Se spune, sub formă de glumă, că atunci când venea la biserică, nu intra cu pieptul înainte spunând „Eu sunt Ștefan”, ci venea smerit, pentru că intra în casa lui Dumnezeu”. a explicat preotul.

Mihai Spulber, CEO Profi, în vizită la producătorii români pe „tărâmul de lemn”: Proiectul Via Profi, sursă de inspirație și pentru alte supermarketuri din grupul Ahold

Un alt motiv, aș adăuga eu, ar putea fi legat și de faptul că în acele vremuri bisericile erau deseori prăduite de tătari sau de alte popoare, iar aceștia obișnuiau să spulbere totul în calea lor călare pe cai. O ușă de mici dimensiuni ar fi fost ideală pentru a împiedica vandalizarea unui lăcaș de cult.

Biserica Sfinții Arhangheli -Rogzoz

Un alt element aparte al bisericii sunt coloanele cu capete de cal, simbol al prezenței constante a acestui animal în viața oamenilor – folosit la muncile câmpului și la călătorii – și un semn de recunoștință față de importanța sa în comunitate.

„Observați că au o terminație mai neobișnuită, în forma capului de cal. De ce? Pentru că, în acea vreme, oamenii foloseau calul pentru toate activitățile – pentru deplasare, la muncile câmpului, la cununii (nu veneau cu limuzina). Calul era mereu prezent în viața omului, iar sculptarea capetelor de cal a fost o formă de a-i mulțumi și a-i onora loialitatea acestui animal domestic”, a afirmat el.

Ne-am așezat apoi la așa-zisă „masă a moșilor”, cu o impresionantă lungime de 13,48 metri. Acolo se aduna sfatul bătrânilor, un fel de consiliu local al vremii. Aici se discutau pricinile satului și, simbolic, se putea aplica chiar și pedeapsa capitală, deși doar în numele dreptății divine. Masa reflectă importanța Rogozului și puterea decizională a comunității.

„Un alt lucru deosebit la biserica din Rogoz este „masa moșilor”, unde ne aflăm acum. Este o masă «mică», de 13 metri și 48 de centimetri – am măsurat-o, pentru că acesta e detaliul cu care îi «cuceresc», pe vizitatorii nemți. Când aud lungimea exactă, restul nu mai contează: pentru ei devine un lucru sfânt. Ce se făcea la masa moșilor? În zilele de sărbătoare, oamenii mai înstăriți ofereau mâncare celor mai sărmani. Dar de aici vine și denumirea de „masa moșilor” pentru că aici se aduna sfatul bătrânilor – nu neapărat oameni de 80-90 de ani, ci cei înțelepți, care decideau ce se întâmplă în comunitate. Era, într-un fel, un consiliu local al vremii. Tot aici se judecau pricinile satului: dacă era prins un hoț, de exemplu, după terminarea slujbei, sfatul bătrânilor se aduna la această masă, discuta și stabilea pedeapsa potrivită.

Se spune că în Rogoz se putea aplica inclusiv pedeapsa capitală, deși nu există dovezi că s-ar fi întâmplat vreodată. Gândesc că oamenii știau că doar Dumnezeu are puterea de a da și a lua viața, iar fiind sub acoperișul bisericii, nu și-au arogat această autoritate divină. Dreptul de judecată al satului este simbolizat chiar de turnul bisericii, care are la bază patru turnulețe mai mici. Acestea arătau că sfatul bătrânilor avea drept de judecată și cât de important era satul în acea vreme. De obicei, doar localitățile mari aveau un astfel de simbol”, a relatat preotul.

Sfântul Petru și „moartea românească”

Pictura bisericii, realizată în 1785, este originală și extrem de bine păstrată datorită lemnului uscat, coloranților naturali și ventilației constante. Scenele din pronaos ilustrează drumul omului de la naștere până la porțile Raiului, însoțit de înger, cu Sfântul Petru la poartă. Într-un detaliu mai mic, Iadul este reprezentat cu „moartea românească” și personaje simbolice precum Ciuma sau Lenea, care amintesc de epidemii și păcate.

Scenele din Vechiul și Noul Testament prezintă creația lui Adam și Evei, izgonirea lor din Rai și viața omenească de zi cu zi, cu muncile tradiționale – Adam la plug, Eva torcând lâna și ținând pruncul în brațe.

Biserica a rezistat și în fața dezastrelor naturale și istorice: a fost lovită de fulger cu aproximativ 80 de ani în urmă, fără să ia foc, și a fost reconstruită rapid după ce tătarii au ars vechiul lăcaș în 1661. Lemnul de ulm, foarte dur și ignifug, a contribuit la conservarea monumentului.

„În pronaos se află o scenă deosebită, care reprezintă drumul omului de la naștere până la porțile Raiului. Este dus de înger „de mânuță” până la Sfântul Petru, care îl așteaptă cu cheile Raiului. Într-o versiune mai mică, pictată în aceeași zonă, este reprezentat și Iadul, unde moartea este înfățișată într-un mod aparte – „moartea românească”, cum o numesc eu – cu o mătură într-o mână și o coasă în cealaltă, simbolizând hărnicia, dar și inevitabilul sfârșit.

Alături sunt pictate două personaje feminine: una este Ciuma, cu secera în mână, care amintește de epidemia din jurul anului 1640, iar cealaltă este Lenea, reprezentată pe un scaun, pieptănându-și părul – un păcat care, simbolic, te îndepărtează de normalitatea vieții.

În naos sunt scene din Vechiul și Noul Testament. Cele mai importante ilustrează creația lui Adam, nașterea Evei din coasta sa, momentul în care cei doi mănâncă din pomul cunoașterii binelui și răului, izgonirea lor din Rai și începutul vieții omenești: Adam este înfățișat lucrând pământul cu plugul, iar Eva torcând lâna, cu un prunc în brațe – simboluri ale muncii și continuității”, a povestit duhovnicul.

Cum s-a păstrat pictura Bisericii, realizată în 1785

Icoanele portabile, realizate pentru a proteja patrimoniul în caz de invazii, sunt un alt exemplu al grijii pentru valorile sacre și tradițiile locale. Astăzi, vizitatorii pot vedea și experimenta aceste elemente culturale, iar sezonul turistic durează din mai până în octombrie.

„Pictura bisericii a fost realizată în 1785 și este cea originală, doar curățată de praf și fum înainte de a intra în patrimoniul UNESCO. Biserica a fost inclusă în patrimoniu în 1999. Deși pictura este una naivă, este deosebită prin colorit, acestea fiind încă vii chiar și după atâta timp.

Pictura s-a păstrat atât de bine din mai multe motive: a fost aplicată direct pe lemn, iar coloranții naturali au fost absorbiți de fibra uscată, lemnul având deja peste o sută de ani când a fost pictat. În plus, în interior nu pătrunde lumina directă a soarelui, iar biserica dispune de un „aer condiționat natural”, asigurat de găurile din pereți care permit o aerisire constantă. Când intri, simți mirosul de vechi, dar nu și umezeala. Această ventilație naturală protejează lemnul de dăunători și umezeală” a adăugat el.

Sezonul de vizite se desfășoară între 1 mai și sfârșitul lui octombrie, când turiștii străini pot admira pictura, icoanele și simbolurile satului, fără să fie afectați de iernile reci din Maramureș.

Preotul Hojda spune că legătura dintre biserică și comunitate este strânsă: tradițiile, pictura, masa moșilor și meșteșugarii locali creează o experiență completă, care leagă trecutul de prezent și susține cultura și turismul din Țara Lăpușului.