Ieșirile nete din decembrie au totalizat 288 de milioane de lei (62 de milioane de euro).
Activele nete ale celor 78 de fonduri deschise locale au scăzut în luna decembrie față de luna precedentă cu 2,1%, respectiv până la nivelul de 19,4 miliarde de lei (4,16 miliarde de euro), iar scăderea de anul trecut a fost de 14,5%.
„Fondurile deschise locale au înregistrat în luna decembrie ieșiri nete de 378 de milioane de lei (81,3 milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (-150,5 milioane de lei), cele reunite sub categoria alte fonduri (-148,5 milioane de lei), cele de randament absolut (-40,2 milioane de lei), cele diversificate (-22,6 milioane de lei), cele cu capital garantat (-12 milioane de lei) și cele de acțiuni (-4,7 milioane de lei). Singurul fond monetar existent s-a transformat în fond de obligațiuni și instrumente cu venit fix”, au detaliat reprezentanții AAF.
Activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut, în decembrie, cu 3,1%, comparativ cu luna noiembrie, până la circa 2,9 miliarde de lei (626 de milioane de euro) și au înregistrat anul trecut o scădere de 0,9%. Acestea au o pondere de 13,1% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, iar în luna decembrie au înregistrat intrări nete de 2,1 milioane de lei (0,45 milioane de euro).
Activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și Fondul Proprietatea) au scăzut cu 2,7% în luna raportată, până la 19,6 miliarde de lei (4,2 miliarde de euro), având intrări nete de 88,1 milioane de lei (18,9 milioane de euro) și o scădere a activelor nete în anul 2018 de 2,4%.