Agenţia de rating S&P dă un vot de încredere economiei, dar avertizează asupra intenţiei Guvernului de a creşte pensiile

  • Agenţia de rating Standard & Poor's a menţinut ratingul de ţară al României
  • Decizia reprezintă un vot de încredere pentru investitorii care se uită la Româna ca destinaţie de investiţie
  • Analiştii S&P cred că economia va scădea cu 5,5% în 2020
3059 afișări
Imaginea articolului Agenţia de rating S&P dă un vot de încredere economiei, dar avertizează asupra intenţiei Guvernului de a creşte pensiile

Agenţia de rating S&P dă un vot de încredere economiei, dar avertizează asupra intenţiei Guvernului de a creşte pensiile

Agenţia de rating Standard & Poor's a menţinut acelaşi rating pentru România (BBB-/A-3), precum şi perspectiva negativă asupra economiei, potrivit unui anunţ făcut în această noapte. Decizia este importantă pentru că acest rating este unul dintre criteriile luate în calcul de investitorii care vor să investească pe plan local, dar şi pentru finanţatorii externi ai României.

”Am afirmat ratingul, având în vedere datoria publică şi datoria externă relativ scăzute ale României. Credem că România va avea capacitatea de a absorbi nivelul de deteriorare a economiei pe care îl aşteptăm pentru 2020. (…) Deşi credem că actuala politică fiscală ar putea încuraja deciziile politice de creştere a pensiilor publice în luna septembrie, vedem în continuare riscuri semnificative. Mai exact, peisajul politic şi alegerile din decembrie nu oferă vizibilitate asupra a ceea ce urmează să se întâmple în economie”, se arată în raportul S&P.

Guvernul analizează decizia de majorare a punctului de pensie cu 40% din luna septembrie. Cei 5 milioane de pensionari ar urma să aibă pensii mai mari, în ciuda faptului că economia şi, implicit bugetul de stat, au fost puternic lovite de criză.

Totodată, analiştii S&P prognozează o scădere economică de 5,5% în 2020 (faţă de prognoza de dinainte criza coronavirusului, de 3,5% creştere economică). Estimarea este mai pesimistă decât cea a Guvernului, care crede că economia va scădea cu 1,9% în 2020.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici