ANC propune modificarea legii care permite reţinerea conţinutului convorbirilor

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC), Liviu Nistoran, va propune ca legea privind datele generate sau prelucrate de operatorii trelecom să fie modificată, astfel încât să nu mai permită reţinerea conţinutului convorbirilor telefonice, SMS-urilor sau e-mail-urilor.

31 afișări
Imaginea articolului ANC propune modificarea legii care permite reţinerea conţinutului convorbirilor

ANC propune modificarea legii care permite reţinerea conţinutului convorbirilor

Modificarea va viza articolul 20 al Legii 298/2008 cu privire la reţinerea datelor generate sau prelucrate de operatorii telecom.

"Din punctul meu de vedere, formularea articolului lasă multe portiţe şi poate da naştere la multe interpretări şi, implict, abuzuri. Fără acest articol, actul normativ va respecta prevederile directivei europene care a stat la baza elaborării acestuia", a declarat, vineri, Nistoran, într-o întâlnire cu ziariştii.

Articolul respectiv arată că, în scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, organele de stat cu atributii în acest domeniu pot avea acces, în condiţiile stabilite prin actele normative care reglementează activitatea de realizare a securităţii naţionale, la datele reţinute de furnizorii de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice.

"Prin formularea «date reţinute» se poate înţelege şi conţinutul unei convorbiri, mesaj scris sau unui e-mail. Acest articol poate fi eliminat printr-o ordonanţă de urgenţă", a spus Nistoran.

Propunerea va fi prezentată Guvernului.

Prevederi legislative

Potrivit legii menţionate, firmele de comunicaţii sunt obligate să stocheze anumite date privind apelurile telefonice, mesajele scrise sau email-uri, informaţii care pot fi accesate de MAI, Parchet, SRI şi SIE, la solicitarea acestora.

Datele vor fi stocate în format electronic prin intermediul unei baze de date, care va fi creată şi administrată din fonduri proprii de către operatorii de telecomunicaţii fixe şi mobile, precum şi de furnizorii de servicii de internet.

Categoriile de date care vor fi stocate vizează urmărirea şi identificarea sursei unei comunicări şi a destinaţiei acesteia, a suportului de comunicare şi a echipamentului de comunicaţie al utilizatorului sau a dispozitivelor care servesc utilizatorului drept echipament, precum şi locaţia echipamentului de comunicaţii mobile.

În plus, operatorul va stoca datele necesare pentru a determina data, ora şi durata comunicării.

Legea stabileşte că vor fi păstrate datele de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi juridice, precum şi datele conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat.

Actul normativ menţionează nu se va aplica în ceea ce priveşte conţinutul comunicării sau informaţiile consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice.

Solicitarea transmiterii datelor se va putea realiza numai după ce a fost începută urmărirea penală, la autorizarea instanţei şi la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Autoritatea competentă să monitorizeze aplicarea prevederilor Legii 298/2008 este Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Potrivit actului normativ, orice accesare intenţionată sau transfer al datelor păstrate fără autorizare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

De asemenea, împiedicarea cu intenţie a punerii la dispoziţie către autorităţile competente a datelor reţinute constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an.

Legea transpune Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate şi prelucrate de către furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în aprilie 2006.

Lista furnizorilor de servicii sau reţele de comunicaţii electronice autorizaţi numără circa 2.200 societăţi, conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii.

Pe piaţa telefoniei mobile activează Orange România - 10,2 milioane de clienţi, Vodafone România - 9,5 milioane de utilizatori, Cosmote România - 5,2 milioane de clienţi, RCS&RDS - 1,2 milioane de abonaţi (octombrie 2008) şi Telemobil - circa 500.000 (cifra valabilă la finele lunii iunie 2007).

Pentru primii trei operatori datele sunt valabile la finele lunii septembrie 2008.

Piaţa telefoniei fixe număra 4,01 milioane de abonaţi la finele lunii iunie 2008, conform datelor ANC. Cei mai mari operatori de telefonie fixă sunt Romtelecom - circa trei milioane de linii, urmat de UPC România şi RCS&RDS.

Citeşte şi:

Reţinerea datelor telecom, în vigoare de miercuri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici