Astaldi-Max Boegl va realiza şi tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia. Cât va costa

Asocierea Astaldi-Max Boegl a fost desemnată câştigătoare în cadrul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, contract în valoare de 498,8 milioane lei fără TVA (119,3 milioane euro), a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

1868 afișări
Imaginea articolului Astaldi-Max Boegl va realiza şi tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia. Cât va costa

Astaldi-Max Boegl va realiza şi tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia. Cât va costa (Imagine: Silviu Matei/Mediafax foto)

Valoarea ofertei câştigătoare este cu 31,3% mai mică decât valoarea estimată a contractului, de 726,21 milioane lei fără TVA, reiese din datele CNADNR.

Totodată, faţă de valoarea contractului de proiectare şi execuţie reziliat cu antreprenorul Colas, în valoare de 634,4 milioane lei fără TVA, noul contract va costa cu peste 135 milioane lei mai puţin.

Proiectul are ca scop realizarea a 20,49 kilometri de autostradă. Proiectarea va dura 3 luni, execuţia 12 luni, la care se adaugă 48 de luni perioada de garanţie.

"Termenul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă - Medgidia a fost diminuat de la 24 la 15 luni, deschiderea traficului fiind astfel posibilă în cursul anului 2012. Lucrările executate de către noul Antreprenor vor avea 4 ani de garanţie, faţă de 2 ani cât prevedea contractul anterior", se arată într-un comunicat al CNADNR.

Finanţarea va fi asigurată de la Banca Europeană de Investiţii, din fonduri de Coeziune de la Comisia Europeană şi de la bugetul de stat.

Iniţial, contractul pentru segmentul Cernavodă-Medgidia a fost atribuit companiei franceze Colas, însă Ministerul Transporturilor a reziliat contractul în luna aprilie. Principalul motivul al rezilierii contractului a fost o solicitare a companiei Colas prin care cerea suplimentarea valorii contractului cu opt milioane de euro întrucât traseul autostrăzii a fost schimbat.

Autostrada Soarelui este realizată pe tronsonul Bucureşti - Cernavodă. Lucrările pentru finalizarea autostrăzii au fost împărţite în două sectoare, respectiv Cernavodă - Medgidia şi Medgidia - Constanţa.

Asocierea Astaldi-Max Boegl a fost implicată în mai multe proiecte importante din România, printre acestea numărându-se Stadionul Naţional din cadrul complexului Lia Manoliu din Capitală. De asemenea, compania italiană Astaldi a participat la construcţia Pasajului Basarab din Bucureşti şi face parte din consorţiul care va realiza magistrala de metrou Râul Doamnei-Haşdeu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici