AVAS: Şapte companii interesate de preluarea IAR Ghimbav

Companiile Aero Vodochody (Cehia), Eurocopter (Franţa), Marcovici Capital Ltd (Israel) şi firmele româneşti Rups, UTI Systems, Grivco şi RO Mike Trade au achiziţionat până în prezent documentele necesare participării la procesul de privatizare al IAR Ghimbav, a anunţat, marţi, AVAS.

22 afișări
Imaginea articolului AVAS: Şapte companii interesate de preluarea IAR Ghimbav

AVAS: Şapte companii interesate de preluarea IAR Ghimbav (Imagine: Mediafax Foto)

La finele săptămânii trecute, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a prelungit, pentru a doua oară, termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea constructorului de aeronave şi nave IAR Ghimbav, până la 15 septembrie 2008.

"La solicitarea Eurocopter şi UTI Systems Bucureşti, AVAS a prelungit termenul de depunere a ofertelor ferme pentru cumpărarea IAR Ghimbav până la data de 15 septembrie, termen necesar pentru finalizarea propriului audit pe care îl realizează asupra societăţii", se arată într-un comunicat al AVAS, remis agenţiei MEDIAFAX.

Pachetul scos la vânzare conţine 12,2 milioane de acţiuni, reprezentând 64,89% din capitalul social al IAR Ghimbav.

IAR Ghimbav va fi privatizată prin negociere pe bază de oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile, astfel că preţul oferit va avea o pondere de 95%, iar 5% investiţiile pentru dezvoltarea companiei.

Preţul dosarului de prezentare este de 25.133 de lei, iar garanţia de participare se ridică la 3,06 milioane lei.

Constructorul de aeronave a încheiat primul trimestru cu pierderi de cinci milioane lei (1,3 milioane euro), faţă de profitul net de 3,1 milioane lei din perioada similară a anului anterior, ca urmare a reducerii de patru ori a cifrei de afaceri.

Acţionarul majoritar este AVAS, cu 64,89% din capital. Procesul de privatizare a IAR Ghimbav a fost reluat în data de 21 aprilie 2008, după ce procedura de privatizare demarată în 2006 nu s-a finalizat.

Alţi acţionari ai societăţii sunt MMSS, cu 7,35% din capital, SIF Transilvania, cu 4,57%, şi alte persoane fizice (17,25%) şi juridice (5,98%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici