Băncile pot să transmită până la 15 aprilie declaraţia privind impozitul pe profit pentru 2007

Băncile trebuie să transmită declaraţia anuală privind impozitul pe profit pentru anul trecut şi să plătească sumele respective până la 15 aprilie, iar firmele care au definitivat situaţiile financiare aferente anului 2007 trebuie să depună formularul şi să achite impozitul până vineri,15 februarie.

1 afișare
Imaginea articolului Băncile pot să transmită până la 15 aprilie declaraţia privind impozitul pe profit pentru 2007

Băncile pot să transmită până la 15 aprilie declaraţia privind impozitul pe profit pentru 2007

"La data de 15 aprilie inclusiv au obligaţia de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit (cod 101) şi de plată a acestuia aferent anului fiscal 2007 contribuabilii care nu au definitivat anul financiar până la 15 februarie, precum şi societăţile bancare comerciale", se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Băncile au obligaţia să realizeze în timpul anului plăţi anticipate trimestriale în contul impozitului pe profitul anual, actualizate cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se realizează plăţile anticipate, conform Codului Fiscal.

Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit.

Organizaţiile non-profit, contribuabilii care au obţinut venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură, precum şi plătitorii de impozit pe profit care au definitivat situaţiile financiare aferente anului 2007 trebuie să transmită până vineri, 15 februarie, declaraţia de impozit pe profit, potrivit ANAF.

Preşedintele ANAF, Daniel Chiţoiu, a declarat, joi, că firmele pot să depună situaţiile financiare anuale aferente anului trecut la autorităţile fiscale fără ca acestea să fie avizate de consultanţii fiscali.

Senatul şi Comisia de Buget- Finanţe din Camera Deputaţilor au votat împotriva obligativităţii avizării declaraţiilor fiscale de către consultanţi, însă decizia finală trebuie luată în plenul Camerei Deputaţilor.

Dacă plenul Camerei votează pentru menţinerea obligativităţii vizei consultanţilor pe situaţiile financiare, firmele care au depus formularele neavizate trebuie să revină cu documentele aprobate de consultanţi.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a declarat, la începutul lunii februarie, că sistemul care permite firmelor să declare online obligaţiile bugetare va fi extins, la 1 aprilie, la nivel naţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici