Benzina şi motorina, mai scumpe de astăzi la Petrom

Petrom a majorat, joi, preţurile benzinelor şi motorinelor comercializate prin reţeaua proprie de distribuţie, cu 7 bani, respectiv 6 bani pe litru.

48 afișări
Imaginea articolului Benzina şi motorina, mai scumpe de astăzi la Petrom

Benzina şi motorina, mai scumpă de astăzi la Petrom

Astfel, un litru de benzină Eco Premium costă, începând de joi, 4,13 lei/litru, în timp ce sortimentele Premium fără plumb şi Top Premium fără plumb sunt comercializate la preţuri de 4,1, respectiv 4,43 lei/litru.

Benzina OMV Carrera 95 are un preţ de 4,2 lei/litru începând de joi, iar sortimentul cu cifră octanică 100 costă 4,83 lei pe litru.

Preţul motorinei Top Euro Diesel 4 a crescut la 4,48 lei/litru, în timp ce carburantul diesel Euro Diesel 4 este vândut pentru 4,4 lei/litru.

Sortimentul OMV Sprint Diesel are un preţ nou de 4,53 lei/litru, iar OMV Premium Diesel costă, începând de joi, 4,81 lei/litru.

Ultima scumpire operată de compania din grupul austriac OMV a fost realizată la 16 iunie, când Petrom a majorat preţurile carburanţilor tot cu 6-7 bani pe litru. La începutul lunii mai, Petrom a majorat, în două rânduri, cu 0,12 lei/litru preţurile carburanţilor.

Cotaţiile internaţionale ale barilului de petrol, care influenţează preţurile combustibililor, au crescut cu circa 50% faţă de începutul acestui an şi s-au dublat comparativ cu perioada similară din 2007, stabilind joi un record istoric de peste 146 de dolari pe baril, la Bursa de Mărfuri de la Londra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici